Ana Blandiana, 77!
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-blandiana-77/

“Între pasiune şi suferinţă asemănarea este atât de mare încât, de-a lungul timpului, oamenii au ajuns să le confunde şi să le boteze cu acelaşi cuvânt: patimă, a pătimi. O ironie filologică.” – Ana Blandiana . Astăzi, de Buna Vestire, una dintre cele mai graţioase şi puternice voci din poezia feminină românească împlineşte 77 de ani.

Un articol de Petre Ivan|25 martie 2019

Ana Blandiana (Otilia Valeria Coman) s-a născut la 25 martie 1942, la Timişoara. A debutat literar în 1959, la 17 ani. Un sfert de veac mai târziu va primi prestigiosul Premiu Herder, la Viena.

Internată în spital din cauza unui ulcer, a scapat cu viaţă după cutremurul din 4 martie 1977, blocul în care locuia şi actorul Toma Caragiu, prăbuşindu-se. Soţul său, Romulus Rusan, a fost unul dintre puţinii supravieţuitori găsiţi sub ruinele imobilului.

În 1984 a fost interzisă pentru a doua oară de regimul ceauşist, din cauza publicării a patru poezii, dintre care una ” conţinea celebrul vers “Eu cred că suntem un popor vegetal”, poemul ajungând în scurtă vreme un fel de manifest dizident.

Eu cred

Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?

În ultimii ani ai regimului comunist, face valuri cu personajul “motanul Arpagic”, unul dintre eroii versurilor dedicate de poetă copiilor, dar pe care toată lumea, de la cenzură, la simpatizanţii scriitoarei, îl asociază cu Nicolae Ceauşescu.

În decembrie 1989 a făcut parte din Consiliu Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale, din care a demisionat la 29 ianuarie 1990, în semn de protest faţă de transformarea FSN în partid politic.

Membră a mai multor academii europene şi mondiale de poezie, Anei Blandiana i s-a decernat, în 2009, Legiunea de Onoare în grad de cavaler, din partea statului francez.

Printre premiile obţinute de poetă se numără: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1969), Premiul pentru poezie la Academiei Române (1970), Premiul internaţional Herder (1982), Premiul de Literatură pentru Copii (1998), Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor (2000), Premiul „Opera omnia” al Uniunii Scriitorilor (2001), Premiul internaţional Vilenica (2002), Premiul Internaţional Camaiore (2005), Premiul Revistei Observator Cultural pentru Memorialistică, ediţia a VIII-a (2014), Premiul „Opera Omnia” acordat de Revista „Convorbiri Literare”, ediţia a XVIII-a, (Iaşi, 2014), Premiul „Poetul European al Libertăţii” (Gdansk, 2016).

În 2019 a obţinut premiul special „30 de ani de Libertate’’ la Gala Radio România Cultural.

Foto: Ana Blandiana – facebook

02
/07
/13

Scriitorul Mircea Cărtărescu a câştigat Spycher - Literaturpreis Leuk în Elveţia, distincţia urmând să îi fie înmânată la începutul lui septembrie. Premiul, considerat una dintre cele mai importante distincţii literare europene, este acordat de fundaţia elveţiană Stiftung Schloss Leuk (Fundaţia Castelul din Leuk).

02
/07
/13

„Mă tem că sunt un om al monologului. Mă tem că m-am născut baricadat în mine însumi şi că n-am reuşit, de-a lungul existenţei, să ies din această închisoare intimă, în afară, să comunic cu lumea“, spunea Octavian Paler, de la a cărui naștere se împlinesc, astăzi, 92 de ani... Cărţile şi ieşirile lui publice poate că l-au contrazis. Paler a ştiut să lase întotdeauna în urmă fraze puternice, ca nişte firimituri pentru cei care au crezut în raţiune.

28
/06
/13

Ambalată sub titulatura de „roman“, „Pisica ruptă“, poate cea mai cunoscută carte a lui Mircea Daneliuc, a fost reeditată recent, la mica editură Adenium. Senzaţia de dispreţ pe care cineastul pare a o nutri faţă de lumea din jur ajunge, din nefericire, să joace în defavoarea sa.