Astăzi, la ora 19.00, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană nr. 5) din Bucureşti, Nora Iuga va citi poeme din cel mai recent volum al său, „cîinele ud e o salcie“, apărut de curând la Editura Cartea Românească şi în ediţie digitală.
Un articol de Andrada Văsii|26 iunie 2013
Astăzi, la ora 19.00, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană nr. 5) din Bucureşti, Nora Iuga va citi poeme din cel mai recent volum al său, „câinele ud e o salcie“, apărut de curând la Editura Cartea Românească, şi în ediţie digitală.
Volumul Norei Iuga este scris cu creioane albe, la Viena, în primăvara anului trecut. Doar iniţiaţii îl pot citi, doar cei ce o iubesc şi o admiră, doar cititorii autentici de poezie. „câinele ud e o salcie“ e cheia dragostei şi a urii pentru aproape şi strigătul de ajutor al poemului rămas singur.
Rădăcinile mele de poet s-au născut în spaţiul acela, unde trăiam închisă, de fapt, în mănăstire, unde aveam profesoare-maici germane şi unde, la subsol, se întindeau catacombe care mi se păreau nesfârşite, unde, în nişe săpate în pereţi, erau îngropate maicile răposate şi unde era veşnic întuneric, încât trebuia să umblăm cu lumânări aprinse.
Nora Iuga,
scriitoare
Un autor cu limbaj personal
Radu Vancu vorbește despre Nora Iuga ca despre un autor cu un limbaj personal, limbaj pe care îl poți descifra doar dacă o cunoști: „…e limpede că n-are dreptate Nora să spună că nu-i cunoaştem limba – de vreme ce, după cum se vede, cunoaştem (şi recunoaştem, şi ne recunoaştem în) limba ei, precum şi (în) limba celor ce au scris despre scrisul ei, admirându-l. Pasionaţii (şi pasionalii) literaturii vorbesc încă toţi aceeaşi limbă…“
E de înţeles, cred, că acolo s-a născut în mine acea poezie formată dintr-o cumplită frică şi, în acelaşi timp, dintr-o irezistibilă propensiune către mister. Permanent eram înconjurată de miraculos şi, totodată, de frica de necunoscut. De fapt, cred că, în ce-l priveşte pe copilul de atunci, la început a fost frica, iar frica a devenit poezie.
Nora Iuga,
scriitoare
Foto credit: Cartea Românească
