Ana Maria Sandu – lansare la târgul Gaudeamus
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-maria-sandu-lansare-la-targul-gaudeamus/

„Aleargă“, noua carte semnată de Ana Maria Sandu, va fi lansată la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, ediţia 2013: duminică, 24 noiembrie, la ora 13.30.

Un articol de Andrada Văsii|12 noiembrie 2013

„Aleargă“, noua carte semnată de Ana Maria Sandu, va fi lansată la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, ediţia 2013, duminică, 24 noiembrie, la ora 13.30. La eveniment vor participa Marin Mălaicu-Hondrari şi Bogdan-Alexandru Stănescu.

Cartea semnată de Ana Maria Sandu este o lectură dinamică, plină de farmec şi de sensibilitate, ce a apărut de curând în colecţia Ego. Proză a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.

Acest fals jurnal de jogging al Anei Maria Sandu e un text actual, poetic şi intelectual, cu alergători-personaje care ne seamănă.

O femeie trecută de prima tinereţe aleargă în parc, dar şi prin viaţă – momentele se succedă cu repeziciune, prezentul devine într-o clipă amintire şi tot ce rămâne de descoperit e ce se va întâmpla mâine. Protagonista e într-o continuă transformare, se lasă modelată de experienţe, de persoanele pe care le întâlneşte, dar o mică parte din ea nu se schimbă şi, probabil, nu se va schimba niciodată.

Ana Maria Sandu şi transformările din carte

„I-am privit atentă pe alergătorii din lumea largă şi i-am invidiat. Apoi mi-am luat picioarele la spinare şi am ieşit eu însămi la alergat. Au trecut nişte ani şi textul acesta s-a transformat într-o plasă de siguranţă. E aici experienţa mea, a prietenilor mei şi a personajelor literare cu care m-am intersectat.”

Despre volum ea spune că l-ar fi putut scrie până la sfârşitul vieţii, dar s-a oprit când şi-am dat seama că s-a încheiat o etapă din viaţă şi că nu mai aleargă la fel. „Acum am ajuns în punctul în care scriu ca şi când aş face jogging’’, mărturiseşte Ana Maria Sandu.

Ana Maria Sandu

Coperta volumului „Aleargă“, de Ana Maria Sandu

„Fiecare zi contează. Fiecare pauză mă angoasează. Ca orice alergător din lumea asta, am zile mai bune şi zile mai proaste. Poate că de aceea scrisul e singurul moment din zi în care simt că mă pulverizez şi că nu mă mai atinge nimic cu adevărat. Îmi pierd acroşurile la realitatea cea mai pură, cea mai adevărată. Muşchii mi se tonifică şi obosesc în acelaşi timp. Mă mişc, deci nu mai am vârstă, frici sau dorinţe“, încheie scriitoarea.

Foto cu Ana Maria Sandu – Editura Polirom

10
/06
/14

Asociația Ortodoxă pentru o Lume Nouă și Librăria Cărturești (de la Muzeul Țăranului Român) vă invită la o conferință cu tema ECHILIBRU, suținută de criticul literar Dan C. Mihăilescu, pe 12 iunie, de la ora 19:00. Intrarea este liberă.

09
/06
/14

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate - ARCEN organizează marţi, 10 iunie, de la ora 19.30, în faţa Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), situat pe Bulevardul Dacia din Capitală, evenimentul "Recviem pentru Muzeu", în contextul în care existenţa instituţiei este pusă în pericol.

03
/06
/14

"Anii romantici", de Gabriela Adameşteanu, "Ce-am făcut când am tăcut", de Andreea Esca, "Un scriitor, doi scriitori", de Alex. Ştefănescu, şi "Fiul cel bun", de Pascal Bruckner, se numără printre volumele cu cele mai mari vânzări la ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest.

29
/05
/14

La Bookfest, se lansează duminică, 1 iunie, începând cu orele 15.30, la standul Editurii Humanitas, volumul „Baricadele”, scris de colegul nostru Andrei Crăciun. Vor vorbi, la lansare, publicistul Radu Paraschivescu și actorul Florin Piersic Jr. “Baricadele” adună o mică parte din publicistica autorului din ultimii opt ani.

29
/05
/14

Alex. Ștefănescu publică, la Editura Allfa, din cadrul grupului editorial All, două cărți, care vor fi prezentate publicului la Bookfest. Prima, „Texte care n-au folosit la nimic”, strânge, sub cupola deznădejdii, publicistica risipită a criticului din ultimele două decenii și jumătate. Cealaltă, despre care va fi vorba aici, „Un scriitor, doi scriitori”, se bucură și de caricaturile maestrului Bogdan Petry.

27
/05
/14

La ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, Editurile Polirom şi Cartea Românească vor participa cu peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere (20%). Vizitatorii tîrgului vor putea găsi cele mai recente apariţii (aproximativ 400 de titluri noi de la ediţia anterioară a tîrgului), dar şi peste 100 de titluri la preţul unic de 9,99 lei.

20
/05
/14

În această seară, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui evenimentul de lansare a romanului „Portocala Mecanica” de Anthony Burgess. La lansare vor participa Marius Chivu, Simona Kessler, Angelo Mitchievici, Andreea Răsuceanu şi Denisa Comănescu.

13
/05
/14

Aproximativ 200 de edituri vor fi prezente la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014, pregătindu-se să aducă publicului cititor, între 28 mai şi 1 iunie, la Romexpo din Bucureşti, peste un milion de volume, dintre care câteva mii de titluri noi.