Anamaria Marinca: Brad Pitt şi David Ayer au fost sprijinul meu
https://www.ziarulmetropolis.ro/anamaria-marinca-brad-pitt-si-david-ayer-au-fost-sprijinul-meu/

Anamaria Marinca, cea care interpretează rolul Irmei în drama de război „Furia: Eroi anonimi/ Fury”, a declarat, la premiera lungmetrajului de la Festivalul de Film de la Londra, că Brad Pitt, alături de care joacă în această peliculă, şi regizorul David Ayer au fost „sprijinul” său.

Un articol de Petre Ivan|22 octombrie 2014

Pe 19 octombrie, lungmetrajul a fost proiectat în premieră în închiderea Festivalului de Film de la Londra, în prezenţa actorului Brad Pitt şi a regizorului David Ayer. De asemenea, la premiera lungmetrajului au participat actorii Anamaria Marinca, Alicia Von Rittberg, Shia LaBeouf, Logan Lerman, Jon Bernthal şi Michael Peña.

Întrebată după premiera lungmetrajului cum a fost să filmeze o scenă atât de intensă precum cea prezentată în drama de război, Anamaria Marinca a precizat că, într-un fel, pentru ea „nu a fost atât de greu”, având în vedere că „băieţii au creat întreaga atmosferă”.

„Era o frică peste tot şi am simţit-o intens. David este un regizor incredibil şi cumva a reuşit să ne pună să creăm această situaţie uimitoare”, a completat aceasta.

„Ştiu că a brutal, a fost teribil să realizăm acea scenă, tremuram în realitate, doar am crezut. Uneori doar crezi, oamenii din jur te fac să crezi şi cred că, pentru mine, Brad şi David au reprezentat sprijinul principal”, a mai spus Marinca.

Pe de altă parte, întrebată dacă relaţia dintre regizorul filmului şi actorul Brad Pitt a fost una „naturală”, Anamaria Marinca a precizat că, „în momentul în care au ajuns în distribuţie, ei deja se purtau ca o familie”.

„A fost un proces neobişnuit. M-am simţit foarte apropiată de ei şi m-am simţit în pericol şi în siguranţă în acelaşi timp. Ştiu că este un paradox, dar a fost o perioadă nebună pentru noi toţi”, a mai spus Marinca.

Cu o acţiune care se petrece la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, filmul „Fury” spune povestea unui sergent american (Brad Pitt) cu mare experienţă în luptă.

Împreună cu echipajul său de cinci oameni, sergentul Wardaddy conduce un tank Sherman, supranumit „Fury”, şi pătrunde în spatele liniilor inamice pentru o misiune cvasi-sinucigaşă, care ar trebui să dea ultima lovitură forţelor armate ale Germaniei naziste.

Despre Anamaria Marinca

Anamaria Marinca a devenit cunoscută la nivel internaţional datorită unor roluri din filme precum „Sex Traffic”, de David Yates (2004), pentru care a primit

Anamaria Marinca

Anamaria Marinca

premiul BAFTA în 2005, şi, mai ales, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, de Cristian Mungiu (2007), recompensat cu premiul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes 2007.

Rolul Otilia din filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” i-a adus Anamariei Marinca, în 2007, premiul pentru cea mai bună actriţă a anului la Festivalul Internaţional al Filmului de la Stockholm, iar, în 2008, premiul FIPRESCI pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de la Palm Springs.

Anamaria Marinca a mai jucat în filmul „Cinci minute în rai/ Five Minutes of Heaven” (BBC TV), alături de Liam Neeson şi James Nesbitt, dar şi în „Hotel Babylon”, produs de BBC, şi în „Boogie”, de Radu Muntean. Actriţa a jucat, de asemenea, în „Furtuna/ Storm”, de Hans-Christian Schmid, lansat la Festivalul de Film de la Berlin din 2009, dar şi în „Contesa însângerată”, debutul în regie al lui Julie Delpy.

Foto: Anamaria Marinca – facebook

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.