-->

„Andaluzia prin vocile sale” la Institutul Cervantes
https://www.ziarulmetropolis.ro/andaluzia-prin-vocile-sale-la-institutul-cervantes/

Institutul Cervantes din Bucureşti organizează în luna mai o serie de evenimente prin care oferă publicului român ocazia să cunoască varietatea şi bogăţia artistică şi literară a Andaluziei.

Un articol de Liliana Matei|14 mai 2025

„Pornind de la recenta apariție în România a primei traduceri integrale a volumului Juan de Mairena (Maxime, vorbe de duh, însemnări și amintiri ale unui profesor apocrif) de Antonio Machado în colecția Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes și Editurii Humanitas, la 150 de ani de la nașterea lui Antonio Machado, Institutul Cervantes din București, împreună cu Centro Andaluz de las Letras, dedică trei săptămâni din luna mai pentru unor voci literare și picturale cu o anumită prezență în imaginarul românesc. Programul „Andaluzia prin vocile ei” ne va permite să redescoperim bogăția poeziei, prozei și teatrului născute în sudul Spaniei și să ne bucurăm, prin proiecții de filme documentare, de operele unor pictori renumiți precum Velázquez și Murillo.

Programul de la București reprezintă o colaborare între Centro Andaluz de las Letras, Institutul Cultural Român de la Madrid și Institutul Cervantes de la București. Este o întâlnire literară între România și Spania care se desfășoară la Málaga, Granada și Sevilla, în perioada 9 mai – 11 iunie 2025, și la București, în perioada 8-28 mai 2025, cu activități diverse: dialoguri literare, spectacole-lectură, recitaluri de poezie și proiecții de film, a spus Abel Murcia Soriano, director al Instituto Cervantes din București.

„Andaluzia prin vocile sale” a debutat pe 8 mai cu primul spectacol-lectură din stagiunea AproapESpectacol, cu piesa Singură cu Marilyn de Alfonso Zurro, tradusă în limba română de Irina Călin, în regia lui Bobi Pricop, cu Ana Bianca Popescu – actriță, Andrei Kivu – muzică și Tony Macpela – video-design.

Programul a continuat cu proiecția documentarului Velázquez. Arta și Puterea, regizat de José Manuel Gómez Vidal. Filmul, care îl prezintă pe unul dintre cei mai reprezentativi pictori din istorie, sevillanul Diego Velázquez, a fost proiectat pe 12 mai și a fost prezentat de Mălina Conțu, șef secție Artă Europeană, Muzeul Național de Artă al României.

În perioada 8-28 mai, la sediul Institutului Cervantes se va desfășura programul monografic „Andalucía en sus voces” și tot în acest interval se poate vizita expoziția bibliografică Autori andaluzi din colecția Bibliotecii „Luis Rosales” a Instituto Cervantes din București.

O călătorie fascinantă în opera și viața pictorului Bartolomé Esteban Murillo o realizează tot José Manuel Gómez Vidal, în documentarul Murillo. Ultima călătorie”, prezentat de Miruna Moraru, muzeograf Muzeul Național de Artă al României. Filmul, care urmărește destinul unuia dintre cele mai cunoscute tablouri ale lui Murillo, „Micul cerșetor”, este programat pe 19 mai, ora 19.00, la sediul Instituto Cervantes.

Tot un sevillan celebru, Antonio Machado, una dintre vocile marcante ale mișcării literare Generația 98, și de la a cărui naștere se împlinesc 150 de ani, va fi celebrat în cadrul unui eveniment programat pe 16 mai, ora 18.00, în Sala Auditorium a Institutului Cervantes lansarea primei traduceri integrale a Juan de Mairena (Maxime, vorbe de duh, însemnări și amintiri ale unui profesor apocrif) de Antonio Machado, traducere, studiu introductiv și tabel cronologic de Melania Stancu, apărut recent în colecția „Biblioteca Hispanică” a Institutului Cervantes și a Editurii Humanitas. Vor vorbi despre volum Justo Navarro- directorul Centro Andaluz de las Letras, Lidia Bodea – director general al Editurii Humanitas, Melania Stancu – hispanistă, doctor în filologie hispanică Universitatea din București și Abel Murcia Soriano – directorul Institutului Cervantes.

Ziua de 21 mai este dedicată poeziei –  de la ora 19.00, în Sala Auditorium, este programată o Seară de poezie, alături de poeții Paula Bozalongo, Svetlana Cârstean, Pablo García Casado și Marin Mălaicu-Hondrari.

Câștigătorul prestigiosului Premio Príncipe de Asturias de las Letras, scriitorul Antonio Muñoz Molina, autor al unor romane precum „Lună plină” sau „Iarna la Lisabona”, este „citit” și comentat de traducătoarele sale în limba română, Melania Stancu și Mioara Angheluță. Evenimentul va avea loc pe 22 mai, ora 19.00, în Sala Auditorium a Instituto Cervantes.

București și Sevilla își dau o întâlnire specială pe 27 mai, de la ora 19.00, în Sala Auditorium  a Instituto Cervantes, când Javier la Beira, autor al cărții București și director al Bibliotecii Generației ’27 din Málaga, va dialoga cu Ioana Bâldea Constantinescu, romancieră și jurnalist cultural, autoarea romanului „Dincolo de portocali”, o recuperare fabuloasă Sevillei maure.

Călătoria andaluză a lunii mai se încheie cu o seară despre teatru: pe 28 mai, de la ora 18.00, în Sala Auditorium a Instituto Cervantes, sunt programate două spectacole-lectură din cadrul stagiunii AproapESpectacol: Chiriașul de Paco Gámez, traducere de Irina Călin, în regia lui Mihai Gligan, cu Claudiu Mihail și Bogdan Oprănescu, și De parcă seara asta ar fi… de Gracia Morales, în traducerea Luminiței Voina-Răuț, regia: Luiza Dabija, cu Ana Dumitrașcu și Maria Moroșan, urmate de dialogul Cele cinci simțuri ale teatrului cu Paco Gámez și Ioana Anghel, manager cultural, traducător și coordonatoarea catalogului editorial al Fundației Culturale Camil Petrescu.

08
/04
/26

Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București anunță o nouă premieră în cadrul Programului 9G la TNB, dedicat tinerilor artiști independenți: Yen de Anna Jordan, în regia lui Ciprian Chiricheș, scenografia Maria Constantin, cu Teodora Antal, Diana Pomparău, Sevi Stan și Mario Monțescu în distribuție. Premiera va avea loc duminică, 19 aprilie, ora 19.00, la Sala Mică.

08
/04
/26

Emanuel Pârvu se află printre cei opt cineaști aleși să-și prezinte următorul proiect de film în Investors Circle din cadrul Marché du Film - Festival de Cannes.

08
/04
/26

„Hoinar.Unbroken” este cea de-a 9-a ediție a Hoinar Festival și va avea loc anul acesta între 9 - 19 mai, cu un program extins și mai variat ca oricând. Având ca motto „Frica este o reacție. Curajul este o decizie” (Winston Churchill), ediția din acest an aduce în prim-plan tema curajului, explorat ca o alegere zilnică de a rămâne neînfrânt în fața provocărilor vieții.

06
/04
/26

Violonistul Liviu Prunaru, stabilit la Amsterdam și cu o carieră internațională de peste trei decenii, revine în aprilie 2026 pe scenele din România cu turneul național solo Concertmaestro, ajuns la cea de-a doua ediție, un proiect artistic dedicat recitalului de vioară solo și relației directe dintre artist și public.

06
/04
/26

Actorul Alex Bogdan va prezenta Gala Premiilor Radio România Cultural, care va avea loc luni, 4 mai, de la ora 19:00, la Sala Radio. Publicul va asista la acordarea celor opt premii anuale și a patru distincții speciale, într-o seară dedicată excelenței culturale.

06
/04
/26

Peste 40 de filme documentare vor fi proiectate între 24 și 29 aprilie la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Apollo111 Cinema din București, toate reflectând întocmai lumea în care trăim acum – de la presiunea asupra democrației până la ascensiunea discursurilor extremiste.

02
/04
/26

În așteptarea Paștelui, în Joia Mare (9 aprilie 2026 – de la 19.00), Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Radu Popa, invită publicul la o seară specială, un eveniment 100% Mozart în care muzica va răsuna la Sala Radio ca într-o catedrală. Va fi interpretată celebra lucrare semnată de Amadeus: Marea missă în do minor, una dintre cele mai impresionante și enigmatice creații sacre ale compozitorului, o partitură monumentală, profund dramatică și, paradoxal, neterminată.

02
/04
/26

Gala Premiilor UNITER 2026 lansează „Perspective. Reflecții”, o campanie amplă care adună artiști, oameni de teatru, oameni de cultură, echipe, în jurul singurului eveniment de analiză la zi a fenomenului teatral românesc.

02
/04
/26

Institutul Cultural Român de la Tokyo lansează vineri, 3 aprilie 2026, ora 18.00, la sediul Ambasadei României în Japonia, seria de dezbateri „Japan through Romanian Eyes/Japonia prin ochii românilor”, un program care își propune să prezinte felul în care bornele culturale japoneze sunt asimilate și practicate de românii care trăiesc în Japonia, excelând în domenii care folosesc motivele specifice culturii, artei și civilizației japoneze.

01
/04
/26

Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc anunță nominalizații la Premiile Gopo 2026. Prin filtrul a două jurii au trecut 124 de filme românești – lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje – lansate în 2025 în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming.

01
/04
/26

Miercuri, 1 aprilie 2026, începând cu ora 19:00, amatorii de artă sunt așteptați la vernisajul expoziției „Singing to Mars - Despre soldatul de dantelă”, în cadrul căreia vor fi prezentate lucrări de sculptură și desene ale artistei vizuale Gabriela Tofan, prezentate într-o scenografie a spațiului Galeriei Simeza, spațiul Uniunii Artiștilor Plastici din România, organizator și partener.