Andre Rieu, momeală pentru ieşenii cu datorii la întreţinere
https://www.ziarulmetropolis.ro/andre-rieu-momeala-pentru-iesenii-cu-datorii-la-intretinere/

Am trăit s-o vedem şi pe asta, ar spune melomanii urbei lui Marius Manole. Ieşenii care îşi plătesc la timp facturile la întreţinere pot câştiga premii oferite de către administratorul de imobile al Primăriei, respectiv Termo-Service, printre premii figurând şi două bilete la concertul lui Andre Rieu, din luna iunie, de la Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|2 februarie 2015

Andre Rieu / Societatea Termoservice, aflată în subordinea Primăriei Iaşi, care administrează un număr de 23.000 de apartamente din municipiu, a demarat, începând de la 1 februarie, Tombola Locatarului, în cadrul căreia vor fi oferite diverse premii celor care se înscriu la concurs.

Printre premiile oferite prin tragere la sorţi se numără şi două bilete la concertul lui Andre Rieu, programat în luna iunie la Bucureşti.

Tot prin tragere la sorţi vor fi oferite un weekend all-inclusive la munte pentru două persoane, precum şi o cină romantică pentru un cuplu la un restaurant ieşean.

Pentru a putea participa la tombolă, locatarii trebuie să facă dovada că au achitat minim 300 de lei la întreţinere pentru lunile ianuarie, februarie şi martie.

La tombolă se pot înscrie doar ieşenii ale căror apartamente se află în administrarea societăţii Termoservice.

Conducerea societăţii ieşene susţine că este vorba de o campanie de fidelizare a clienţilor săi, iar pe de altă parte ieşenii sunt încurajaţi să-şi achite la timp facturile la întreţinere.

Tragerea la sorţi pentru stabilirea câştigătorilor se va desfăşura la începutul lunii mai şi va fi transmisă în direct la un post de radio local.

Foto: Andre Rieu – wikipwdia

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.