Angela Gheorghiu, recital la Festivalul Internaţional Baalbeck, Liban
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-recital-la-festivalul-international-baalbeck-liban/

Soprana Angela Gheorghiu va susţine un recital la Casino du Liban Theatre, în cadrul Festivalului Internaţional Baalbeck, cel mai vechi şi prestigios eveniment cultural din Orientul Mijlociu.

Un articol de Liliana Matei|3 august 2014

În 1956, Camille Chamoun, pe atunci preşedintele Libanului, a anunţat oficial crearea festivalului, care a devenit o instituţie guvernamentală oficială, cu misiunea de a promova viaţa culturală şi turistică din această ţară şi de a cultiva un mediu artistic ademenitor, precum şi de a oferi opere inovatoare ale artiştilor locali şi regionali, dar şi ale interpreţilor internaţionali.

Festivalul Internaţional Baalbeck a produs, în ruinele templelor lui Bacchus şi Jupiter, mai multe piese de teatru de clasă mondială, nopţi libaneze, operă, muzică clasică, concerte pop şi jazz, dans modern şi clasic, precum şi cântece lirice. De asemenea, aici au fost prezentate premiere mondiale şi performanţe excepţionale, de artişti şi grupuri, de la Orchestra Filarmonicii din New York la Orchestra Filarmonicii din Berlin, de la Brothers Rahbani cu Fairouz la Caracalla Dance Theater, de la Elizabeth Schwarzkopf până la June Anderson, de la Ella Fitzgerald la Joan Baez şi Nina Simone, de la Rudolf Nureyev şi Royal Ballet până la The Paul Taylor Dance Company şi Merce Cunningham Company, de la Charles Aznavour la Gilberto Gil şi Sting, precum şi mulţi alţi artişti care şi-au lăsat amprenta asupra peisajului cultural.

Soprana română Angela Gheorghiu este un star al operei internaţionale. S-a născut la Adjud şi, încă din copilărie, a fost clar că destinul său este muzica. A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu. Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în „La Bohème”, la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata „La Traviata”, în 1994, când BBC a difuzat această operă. „S-a născut o stea”, remarca presa, în acea perioadă.

De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg şi multe altele.

Angela Gheorghiu a semnat primul său contract de înregistrări în 1995, cu Decca, cu care a lucrat la realizarea mai multor DVD-uri, printre care „La Traviata” şi „Adriana Lecouvreur” cu orchestra Royal Opera House Covent Garden, „L’elisir d’amore” cu Orchestre de l’Opéra de Lyon, „La Boheme” cu Orchestra del Teatro alla Scala di Milano şi CD-uri precum „Arias” cu Orchestra del Teatro Regio di Torino, „Verdi Heroines” cu Orchestra Sinfonica di Milano „Giuseppe Verdi”, „My World and Mysterium” cu London Philharmonic Orchestra. Angela Gheorghiu a jucat rolul titular din filmul „Tosca” de Benoit Jacquot, dar şi rolul Julietei în „Romeo et Juliette” pentru Online Classics.

Pentru cariera ei strălucită, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi. În acelaşi an, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor – cea mai înaltă decoraţie acordată de către preşedintele României. În octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit Medalia „Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.

 

15
/11
/14

Mozaic Jazz Festival a debutat ieri, 14 noiembrie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Cel mai tânăr festival de jazz din Sibiu își îndreaptă atenția atât spre artiști internaționali consacrați, cât și pe proiecte inedite, voci extraordinare, instrumentiști virtuoși și artiști români.

10
/11
/14

Trei recitaluri și un concert cu orchestra, muzică de cea mai bună calitate cântată cu pasiune, talent și virtuozitate de trei maeștri ai scenei clasice, răsplătite cu cu minute în șir de aplauze de spectatorii ce au umplut sălile de la Craiova, Râmnicu Vâlcea și de două ori la Timișoara.

06
/11
/14

Unul dintre artiștii emblematici ai jazzului mondial, Steve Coleman, cel care va susține un concert la Sibiu alături de trupa sa în cadrul Mozaic Jazz Festival, a câștigat premiul “MacArthur Genius”, premiu acordat anual de Fundația MacArthur din SUA pentru 21 de personalități care au inovat în domeniul în care activează: justiție, muzică, teatru, matematică, medicină, cercetare și altele.

05
/11
/14

“Somn Bizar”, “Noaptea”, “Să nu crezi nimic”, “Ultimul mic dejun al lui Bon”,”Baby”,”Totul sau nimic”, “De vei pleca” sunt numai câteva dintre piesele de legendă care i-au consacrat pe cei de la Iris, una din trupele de legendă ale rock-ului românesc, şi care vor putea fi reascultate live, vineri, în Club Fabrica (str. 11 Iunie, nr. 50)

31
/10
/14

În perioada 4 – 6 decembrie, la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov, va avea loc a doua ediție a festivalului Brașov Jazz & Blues Festival. Pe parcursul celor 3 zile ale festivalului vor avea loc 7 concerte, printre care cel al celebrului grup de artiști scoțieni Hidden Orchestra, a căror muzică este difuzată de radiourile din întreaga lume.