Angela Gheorghiu va primi European Cultural Award 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-va-primi-european-cultural-award-2015/

Celebra soprană româncă Angela Gheorghiu va fi distinsă cu premiul European Cultural Award 2015. Printre câştigătorii care vor urca anul acesta pe scenă alături de Angela Gheorghiu se numără şi tenorul german Jonas Kaufmann şi Orchestra Filarmonică de Tineret a Mării Baltice.

Un articol de Petre Ivan|6 august 2015

European Cultural Awards sunt acordate de Fundația Europeană pentru Cultură Pro Europe, în cooperare cu Fundația Frauenkirche, Dresda. Ceremonia de gală va fi organizată pe 2 octombrie, la Dresda, în Frauenkirche.

Soprana Angela Gheorghiu s-a născut la Adjud și a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, sub îndrumarea profesoarei Mia Barbu.

Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în „La Bohème”, la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena.

De atunci, soprana româncă a cântat pe toate marile scene ale lumii, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Milano, Salzburg, Berlin, Barcelona, Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Shanghai şi multe altele.

În 2010, soprana a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor – cea mai înaltă decoraţie acordată de către Președinția României, iar doi ani mai târziu a primit Medalia „Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.

Foto: Angela Gheorghiu – angelagheorghiu.com

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești