Anim’est îşi aşteaptă spectatorii între 5-14 octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/animest-isi-asteapta-spectatorii-intre-5-14-octombrie/

A şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est îşi aşteaptă spectatorii, în perioada 5-14 octombrie, cu zece zile intense în care vor putea urmări 312 scurtmetraje şi 23 lungmetraje. Organizatorii festivalului au pregătit o ediţie specială, din care nu vor lipsi premierele, expoziţiile, prezentările şi concertele până în zori de zi de […]

Un articol de |4 octombrie 2012

A şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est îşi aşteaptă spectatorii, în perioada 5-14 octombrie, cu zece zile intense în care vor putea urmări 312 scurtmetraje şi 23 lungmetraje.

Organizatorii festivalului au pregătit o ediţie specială, din care nu vor lipsi premierele, expoziţiile, prezentările şi concertele până în zori de zi de la Club Control.

Unul dintre cele mai aşteptate filme de animaţie ale anului, „ParaNorman”, va deschide oficial cea de-a şaptea ediţie a festivalului, la Cinema Patria, de la ora 19,00. Regizată de Sam Fell şi Chris Butler, după o poveste scrisă de acesta din urmă, animaţia creată în stop-motion 3D este un thriller-comedie al cărui protagonist, un băieţel de 11 ani cu puteri speciale, Norman Babcock, are de-a face cu zombi, fantome, vrăjitoare şi – cel mai rău – cu adulţi, în încercarea de a-şi salva orăşelul de revolta care se pregăteşte în adâncuri, sub morminte.

La Cinema Studio, de la ora 18,00, spectatorii pot vedea cele mai bune scurtmetraje europene ale anului, nominalizările la premiul Cartoon d’Or, iar de la ora 22,00, au prima întâlnire cu filmele germane din secţiunea Ţara invitată: Germania.

Prima zi a festivalului se încheie în Club Control, cu un triplu live act: Semiosis+Fjord, Karpov not Kasparov şi Minus vor întreţine atmosfera de la ora 21,30.

Cea de-a doua zi a festivalului începe cu Minimest, cei mai tineri spectatori având ocazia să se bucure, începând cu ora 10,00, la Cinema Studio, de filme prietenoase şi educative, precum şi de ateliere de decoupage şi origami.

Tot la Studio, Anim’est sărbătoreşte centenarul animatorului ceh Jiri Trinka, supranumit Walt Disney-ul Estului. De la ora 14,00, la Studio, publicul festivalier este invitat la o selecţie de scurtmetraje, printre care şi manifestul pentru libertatea artiştilor „Ruka/Mana”, iar de la ora 16,00, are loc proiecţia filmului „Visul unei nopţi de vară”, primul cinemascop de lungmetraj cu păpuşi din lume, premiat la Cannes şi la Veneţia. De la ora 18,00 poate fi urmărit cel mai vechi lungmetraj de animaţie care s-a păstrat până azi, „Aventurile Prinţului Achmed”, iar de la ora 20,00, spectatorii sunt aşteptaţi la „Magazin de sinucideri”.

La Cinema Patria, de la 18,30, doi domni în vârstă, uşor amnezici, se plictisesc, aşa că pun la cale un plan nebunesc în „Riduri”, iar de la 20,30, începe vânătoarea de…purici giganţi în „Un monstru la Paris”.

Cei mai dezinhibaţi fani ai animaţiei sunt aşteptaţi la Patria, de la ora 23,00, la „The Night of The Animated Bad Taste”. Clipuri îndrăzneţe de la începuturile cinematografului, caricaturi, filme underground sau stereotipuri comerciale, trailere, caricaturi incorecte politic, reclame Disney nesărate sau prea sărate, suprarealism surogat, reclame de televiziune cu termenul de expirare trecut de mult timp.

Şi pentru duminică organizatorii au pregătit un program plin: după proiecţiile şi evenimentele Minimest, de la ora 14,00, la Cinema Studio poate fi urmărit primul lungmetraj german de animaţie de după război, „Conferinţa animalelor”, iar de la ora 20,00, spectatorii sunt invitaţi în „Lumea secretă a lui Arrietty”, povestea unei familii „mici”, care locuieşte ascunsă sub podeaua unei case dintr-o grădină magică, în suburbiile oraşului Tokyo.

La Cinema Patria, de la ora 12,30, „HFF Konrad Wolf”, cea mai veche, dar şi printre cele mai moderne academii de film din Germania, prezintă în cadrul secţiunii Şcoala Invitată, cele mai reuşite scurtmetraje din ultimii ani, acoperind o varietate de tehnici de animaţie.

Cei care doresc să (re)vadă filmul „Coraline” sunt aşteptaţi la Patria de la ora 18,30, iar de la 20,30, renumitul studio american specializat în animaţie stop-motion, „Laika”, va avea parte de o prezentare specială în cadrul secţiunii Studio Invitat. Mark Shapiro, Head Of Entertainment Brand Marketing al studioului american „Laika” va prezenta un making-of despre sutele de obiecte realizate manual pentru „ParaNorman”, va da detalii, însoţite de imagini, din laboratorul filmului şi va aduce la Bucureşti câteva dintre păpuşile animate.

Pe toată perioada festivalului vor putea fi admirate şi două expoziţii.

Expoziţia de bandă desenată Alois Nebel din foaierul Cinematografului Patria este dedicată poveştii filmate de Tomas Lunak („Alois Nebel” ). Filmul este inclus în competiţia de lungmetraj al festivalului.

„Jiri Trnka: În slujba imaginaţiei” este o expoziţie unică de planşe cu fotografii de arhivă şi schiţe tehnice şi patru păpuşi, o selecţie reprezentativă din volumul considerabil de realizări ale artistului ceh, din diversele domenii în care acesta s-a remarcat.

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est va avea loc in perioada 5-14 octombrie, la Cinema Patria, Studio şi Club Control.

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, membru al reţelei pan-europene Cartoon, este organizat de Asociaţia Este’n’est, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Programului Media al Uniunii Europene, Ogilvy şi al SmartPoint.

Sursa: Agerpres

11
/11
/14

DanaArtgallery a organizat în vara aceasta în perioada 15-25 august 2014 o tabăra de creaţie la Ciric, Iaşi. picturile realizate în această perioadă sunt expuse în spaţiul Galeriei Odeon, foaierul sălii Studio a Teatrului Odeon până pe 30 noiembrie.

11
/11
/14

Festivalul Filmului Francez, organizat de către Institutul Francez din România și Ambasada Franței, a lansat și la ediția din acest în secțiunea „Competiție”, a cărui scop este să aducă în lumina reflectoarelor regizorii aflați la primul sau al doilea lungmetraj.

10
/11
/14

Pianul din celebrul film "Casablanca", cu Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman în rolurile principale, va fi scos la licitaţie, pe 24 noiembrie, la New York, iar organizatorii evenimentului estimează că vor obţine un milion de dolari pe acest instrument muzical.

10
/11
/14

Trei recitaluri și un concert cu orchestra, muzică de cea mai bună calitate cântată cu pasiune, talent și virtuozitate de trei maeștri ai scenei clasice, răsplătite cu cu minute în șir de aplauze de spectatorii ce au umplut sălile de la Craiova, Râmnicu Vâlcea și de două ori la Timișoara.

10
/11
/14

TVR 2 şi TVR HD difuzează în premieră astăzi, de la ora 20.10, producţia „Secunda doi”, în regia artistică a lui Constantin Dicu, după scenariul lui Ernest Fazekas. Musicalul realizat de Casa de Producţie TVR poate fi urmărit de la aceeaşi oră şi online pe TVRplus.ro.

09
/11
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara au fost recompensaţi sâmbătă seară cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.