ANONIMUL 15 începe luni, 6 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării
https://www.ziarulmetropolis.ro/anonimul-15-incepe-luni-6-august-la-sfantu-gheorghe-in-delta-dunarii/

Cea de-a 15-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL propune publicului filme prezentate în premieră în România, un program special dedicat regizorului Emir Baigazin, ce va fi recompensat anul acesta cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale, dezbateri, precum şi o serie de concerte şi DJ set-uri.

Un articol de Petre Ivan|3 august 2018

Highlight-urile ediției aniversare ANONIMUL includ:

3 FACES,

în regia lui Jafar Panahi, câștigător al Premiului pentru Cel mai bun scenariu la Cannes 2018 va fi proiectat în premieră în România luni, 6 august, în deschiderea ANONIMUL 15. Filmul urmărește o tânără din provincie care încearcă cu disperare să o contacteze pe actrița Behnaz Jafari pentru a interveni în fața familiei ei- soțul și părinții, care nu îi permit să studieze actoria la Teheran. Atunci când nu primește niciun răspuns de la faimoasa actriță, tânăra îi trimite lui Jafar Panahi un video care aparent este făcut în momentul sinuciderii sale. Behnaz Jafari și Jafar Panahi pleacă în căutarea fetei, pentru a afla ce s-a întâmplat de fapt cu ea.

În anul 2010, regizorul Jafar Panahi a primit interdicție de a mai face film pentru următorii 20 de ani, fiind acuzat de propagandă împotriva regimului iranian. De atunci, Panahi a mai făcut totuși 4 filme: This Is Not a Film, Closed Curtains, Taxi- pentru care a primit Ursul de Aur la Berlinale în 2015 și cel mai recent, 3 Faces- fiind nevoit să își adapteze atât modul în care își spune poveștile, cât și modalitatea în care alege să filmeze. În ciuda selecției sale în Competiția Oficială la Festivalul de la Cannes 2018 și a eforturilor directorului artistic Thierry Fremaux, a solidarizării breslei- chiar regizorul iranian Asghar Farhadi a folosit propria conferință de presă de la Cannes pentru a face un alt apel adresat Guvernului iranian de a-i permite lui Panahi să părăsească Iranul- acesta nu a luat până la urmă parte la premiera mondială a 3 Faces.

WILDLIFE,

cu Carey Mulligan și Jake Gyllenhaal în rolurile principale va fi prezent în premieră și în proiecție unică în România la Festival. Filmul este debutul în regie al actorului Paul Dano, care are deja la activ o nominalizare la Globurile de Aur pentru rolul secundar din Love & Mercy și una la Premiile BAFTA pentru rolul din There Will Be Blood și care este cunoscut publicului și din Prisoners sau Little Miss Sunshine. Paul Dano a adaptat împreună cu Zoe Kazan romanul omonim al lui Richard Ford, apărut în 1990. Este povestea lui Joe, un adolescent dintr-un orășel american în anii ’60, care este martorul degradării căsniciei părinților lui- Jeanette (Carey Mulligan), care se sufocă în acel orașel și crede că salvarea ei este un bărbat care să aibă grijă de ea și Jerry (Jake Gyllenhaal), care bea mult și nu reușeste să păstreze vreo slujbă pentru mult timp.

BLACKKKLANSMAN

Marele Premiu al Juriului la Cannes 2018, BLACKKKLANSMAN, în regia lui Spike Lee va fi prezentat în premieră în România în închiderea ANONIMUL 15. Filmul este inspirat din viața lui Ron Stallworth, primul ofițer de poliție afro-american care a reușit să se infiltreze în Ku Klux Klan. În pofida tuturor așteptărilor, ofițerul Stallworth (John David Washington) și

partenerul său Flip Zimmerman (Adam Driver) se infiltrează în cele mai înalte sfere ale Klanului, pentru a-i împiedica să preia controlul asupra orașului Colorado.

*

Emir Baigazin

Invitatul special de anul acesta, regizorul kazah Emir Baigazin va primi Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale vineri, 10 august și va susține de asemenea un masterclass la Festival, sâmbătă, 11 august.

Cele 3 titluri semnate Emir Baigazin ce vor fi prezentate publicului de la Sfântu Gheorghe, în prezența regizorului, sunt HARMONY LESSONS- recompensat cu Ursul de Argint pentru Contribuție Artistică Extraordinară pentru imaginea semnată de Aziz Zhambakiyev, la Berlinale 2013, THE WOUNDED ANGEL- prezentat la Berlinale în 2016- secțiunea Panorama și WOULD YOU LIKE TO STARGAZE?- proiectat în premieră mondială la ANONIMUL 15.

Ediția din 2018 a Festivalului propune de asemenea un program dedicat Centenarului Marii Uniri, ce include proiecția unor fragmente digitalizate din filmele Vizita oficialităților la Chișinău (1924), Serbările Unirii (1929), Jurnal sonor (1938), Mărășești, 50 de ani (1967), Alba Iulia 1918-1968 (1968), România la a 70-a aniversare a Marii Uniri (1988), pentru a oferi o imagine completă a contextului de atunci și a celui de acum, unite sub comentariul domnului profesor Alin Ciupală, Universitatea din București.

ROBIN WILLIAMS: COME INSIDE MY MIND

Un portret intim, amuzant și emoționant al unuia din cei mai iubiți și inventivi comedianți, documentarul HBO ROBIN WILLIAMS: COME INSIDE MY MIND, regizat de Marina Zenovich va fi prezentat publicului miercuri, 8 august în cinematograful din Green Village Resort, iar primele trei episoade din miniseria HBO SHARP OBJECTS regizată de Jean-Marc Vallée, cu Amy Adams în rolul principal vor fi proiectate vineri, 10 august.

Serile de proiecție vor fi vernisate de DJ set-uri- Iorga (VRTW Artists), GOJIRA & PLANET H și concerte susținute de Karpov not Kasparov și Muse Quartet.

ANONIMUL 15 se va desfășura în perioada 6- 12 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Foto: ANONIMUL 15 – facebook

20
/12
/19

CRONICĂ DE FILM În cel mai recent documentar de montaj cu imagini de arhivă, un gen în care e probabil cel mai bun cineast din lume, Serghei Loznița ne arată ritualul sinistru de grandios al înmormântării lui Stalin, în martie 1953.

19
/12
/19

Eden, povestea neobișnuită a unei tinere nevoite să trăiască în izolare totală, semnată de regizoarea maghiară Ágnes Kocsis, va avea premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (22 ianuarie – 2 februarie 2020), în competiția Big Screen.

16
/12
/19

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment care recompensează și celebrează realizările anuale ale cinematografiei românești, anunță apelul de înscrieri pentru categoriile de documentar și scurtmetraj ale ediției cu numărul 14, care va avea loc în luna martie. Data limită a înscrierii: 13 ianuarie 2020. Nominalizările vor fi anunțate în luna februarie.

11
/12
/19

CRONICĂ DE FILM „Marriage Story” (2019), noul film al regizorului Noah Baumbach, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai cinemaului american independent, are toate datele pentru a se face simpatic: actori celebri și cool, un subiect cu o puternică încărcătură emoțională și o regie discretă. Este însă și un mare film?

09
/12
/19

Ajuns la ediția a 23-a, festivalulul de film studențesc CineMAiubit, care a avut loc între 3 și 7 decembrie la Cinemateca Eforie din București, a scos în prim-plan câțiva tineri cineaști foarte promițători, care merită urmăriți și de care foarte probabil vom mai auzi în anii care vin.

09
/12
/19

Muzeul Național de Artă al României invită publicul, pe 12 decembrie, de la ora 19.00, la o seară de film cu o proiecție specială: un moment rar de confesiune în care Corneliu Baba, acest pictor singuratic, a acceptat prezența celorlalți în atelierului său.

08
/12
/19

Al șaselea și ultimul sezon al dramei Vikingii a revenit, în exclusivitate, la HISTORY® cu două episoade, joi, 5 decembrie, de la ora 21:00, la doar o zi după premiera din Statele Unite. Drama crește în intensitate pe parcursul călătoriei vikingilor în locuri îndepărtate, la mii de kilometri de Kattegat, pe măsură ce aceștia vor întâlni rivali de temut și vor înfrunta consecințele morții lui Ragnar.

Pagina 20 din 273« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »