Ara Malikian 15. Fiară și vioară
https://www.ziarulmetropolis.ro/ara-malikian-15-fiara-si-vioara/

Cu un look şi o agilitate de spadasin, Ara Malikian (n.1968) este un om-spectacol într-un show de vioară atipic. Susţine primul său concert la vârsta de 12 ani, iar astăzi este un maestru excentric care se duelează continuu cu alţi mari artişti ale căror lucrări le reinterpretează la fiecare apariţie pe scenă. La Bucureşti ajunge în mai 2016.

Un articol de Liliana Matei|14 decembrie 2015

Este celebru pentru variantele sale personale ale unor teme consacrate, care se întind de la Bach la Bjork, Radiohead sau Pulp Fiction, și chiar Ciocârlia lui Angheluș Dinicu.
Violonistul mânuiește arcușul, în timp ce el însuși e un arc sub tensiune, gata să sară, imprevizibil, de nestăpânit, un spaniol în centrul unei arene în care e și taur, și toreador. Însă Ara Malikian nu vine din Spania, țara sa adoptivă, ci din Liban, dintr-o familie cu origini armene.

Descendența sa este doar unul dintre motivele pentru care alege să devină un interpret multicultural, fascinat fiind de muzica gitanilor, de flamenco și tango, dar și de muzica arabă sau klezmer. Mărturie stau colaborările sale cu legenda muzicii libaneze, cântăreața Fairuz, sau cu celebrul dansator de flamenco, Joaquín Cortés.

Numeroasele distincții acordate includ premiile”Felix Mendelssohn” (1987 Germania), „Pablo Sarasate” (1995 Spania), „Niccolo Paganini” (Italia), „Zino Francescatti” (Franța), „International Artists Guild” ( USA), si o nominalizare la Latin Grammy Awards în 2015 la categoria ‘’Best long duration Music Video’’.

Când nu cântă ca solist, invitat de marile orchestre simfonice ale lumii, și nici nu e în turneu în vreuna dintre cele 40 de țări în care deja a concertat, Ara Malikian compune și înregistrează soundtrack-uri de film. Vioara sa poate fi ascultată nu doar pe 29 de albume de studio, ci și pe coloanele sonore a 9 pelicule, cele mai cunoscute fiind Hable Con Ella și La Mala Educación, operele unui artist spaniol la fel de nonconformist, Pedro Almodóvar.

Ara Malikian vine în România cu cel mai recent disc al său numit 15, care celebrează tot atâția ani de show-uri în fiecare colț al Spaniei. Spectacolul include cele mai cunoscute piese semnate de instrumentist, compoziții originale, dar și lucrări ale altor artiști.
Alături de Ara Malikian, vor urca pe scenă instrumentiști de același calibru: prim-violonistul Orchestrei Simfonice din Madrid, Jorge Guillén, care cântă la o vioară Mathias Thir din 1776; violonistul Humberto Armas din Venezuela, profesor de muzică de cameră la Conservatorul Aragon; Nantha Kumar, din Singapore, percuționistul care vorbește fluent în limba a peste 20 de tipuri de instrumente; super showman-ul Hector El Turco, tot la percuție; basista Tania Abad, la rândul său virtuoză și profesoară de contrabas; violoncelistul multi-premiat David Barona Oliver.

INFO

Concertul Ara Malikian 15 are loc pe 26 mai 2016, ora 20’00 la Sala Radio din București. Accesul în sală se face începând cu ora 19:30. Nu este permis accesul cu camere foto profesionale. Filmatul este interzis pe toată durata concertului.

Biletele pentru acest eveniment costă 115, 145, 175 de lei în funcție de categorie, și pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, magazinele Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărturesti şi Humanitas, benzinăriile OMV) şi online pe www.eventim.ro.

Detalii pe www.twinarts.ro şi pagina de Facebook Twin Arts.

20
/08
/15

Opera Națională București organizează în perioada 19 – 22 august a.c. cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de Canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra”, competiţie acreditată de Federația Mondială a Concursurilor Internaționale de Muzică.

17
/08
/15

Gigi Căciuleanu va dansa din nou, pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în noua sa creație coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”. Premiera spectacolului va avea loc pe 5 și 6 septembrie, orele 20.00, la Teatrul Mic și va fi prezentată în cadrul Festivalului Internațional George Enescu.

14
/08
/15

Pianistul Daniel Ciobanu va concerta, în data de 14 august, pe scena Bisericii St James, o foarte frecventată adresă muzicală situată pe celebrul bulevard londonez Piccadilly, în debutul unei serii de recitaluri pe care Institutul Cultural Român din Londra o va organiza aici în următoarele luni în colaborare cu mai mulți promotori britanici.

14
/08
/15

Patru discuri cu muzică clasică, apărute pe parcursul acestei veri, așteaptă să fie descoperite și de publicul românesc: printre numele prezente pe copertele lor figurează și muzicieni care au fost de-a lungul timpului invitați în Festivalul Enescu, unii dintre ei, protagoniști chiar anul acesta.

12
/08
/15

În Ţara Făgăraşului, în mijlocul naturii, pe o pârtie de schi desprinsă parcă dintr-o poveste şi înconjurată de pădure, are loc un festival ca de basm numit simplu: In Transylvania ( 20-23 august).

12
/08
/15

Numele sopranei Valentina Naforniţa, noua vedetă a Operei de Stat din Viena, se regăseşte anul acesta în selecţia oficială a Festivalului de la Edinburgh, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume dedicate artelor (teatru, dans, muzică şi literatură).

10
/08
/15

Cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Salonul de Carte şi Muzică“ se va desfăşura la Sinaia, în perioada 12-15 august. Invitatul special al evenimentului va fi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, care va aduce produse culturale din partea a 16 comunităţi etnice din România - bulgari, croaţi, greci, germani, evrei, italieni, mecedoneni, polonezi, ruteni, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, tătari - turco-musulmani, turci, maghiari şi ucraineni.