Arlechino moare, dar cum trăieşte un spectacol?
https://www.ziarulmetropolis.ro/arlechino-moare-dar-cum-traieste-un-spectacol/

ANTICRONICI Ziarul Metropolis vă propune un format de text jurnalistic care se detaşează de rigorile unei cronici de teatru convenţionale: anticronica. Reţeta este următoarea: un spectacol, doi jurnalişti şi un text spontan, scris la patru mâini.

Un articol de Adina Scorţescu / Dan Boicea|21 ianuarie 2014

ANTICRONICI (la patru mâini) * Dacă urci scările înguste de la Bulandra (sala Liviu Ciulei) – asta după ce ai străbătut holurile flancate de cabinele actorilor -, dai peste spaţiul Laborator (un fel de Teatrul Act strămutat de la subsol şi crescut în înălţime), locul în care tinerii actori joacă și, în plus, se joacă.

Aici se pune o singură întrebare: „Arlechino moare?“. Răspunsul nu încape într-o singură viaţă, e nevoie de mai multe. Şi de viaţa lui Arlechino însuşi, şi de viaţa lui Pierrot, prietenul lui, şi de viaţa Colombinei, femeia pe care o iubesc amândoi. Iar toate aceste vieţi trăite în acelaşi timp spun, la final, ceva despre moartea lui Arlechino.

Dar să nu uităm de viețile noastre, ale spectatorilor, care asistăm – în întunericul sălii – la bucuriile, anxietățile și îngrijorările care ni se par atât de familiare, chiar dacă nu le-am putut exprima niciodată cu atâta candoare ca Antoaneta Cojocaru (Pierrot) sau cu atât entuziasm atletic ca Adrian Ciobanu (Arlechino). Micile întâmplări ale vieții, cu iz de commedia dell’arte, merg mână în mână cu problemele „mari”, care devin palpabile, ba chiar capătă o față: Moartea are figura sopranei Raluca Oprea, care „produce” live una dintre cele mai emoționante coloane sonore pe care le-am auzit într-un spectacol de teatru.

„Arlechino moare?“ trăieşte ca spectacol din întrebările pe care şi le-au pus câţiva actori care caută altceva în arta lor, şi nu un cuvânt mare, precum „adevăr“, ci un cuvânt chiar şi mai mare: „simplitate“. O simplitate penetrantă a mijloacelor estetice, care să ducă mai departe tot felul de sentimente.

Tocmai emoția este atuul spectacolului – o emoție transmisă de jocul actorilor, de spațul scenic (la același nivel și doar la doi-trei metri depărtare de spectator), de recuzita aparent banală și foarte versatilă (o cadă/pat, câteva scaune și teancuri de cărți, un lighean, o umbrelă).

O emoţie amplificată de inteligenţa prin care actorii înţeleg să ambaleze sentimente comune, în gesturi care spun totul despre tristeţea lui Arlechino, despre nevoia de afecţiune a lui Pierrot şi despre pasiunea Colombinei. Gesturile mici, împletite firesc, şi apropierile înduioşătoare se transformă în rupturi brutale, pentru că Arlechino, antieroul altruist, decide să ia nefericirea pe cont propriu. Şi ce e cel mai interesant, în cadrul acestui minunat atelier de mişcare devenit spectacol, e modul în care actorii au ştiut cum să folosească un ingredient cu o mare putere de acoperire: speranţa.

Speranța care nu-ți dă aripi, ci doar o amărâtă de umbrelă, și care se transferă de la Arlechino, pacientul aflat pe patul de moarte, către doctorul său, care își dă seama că viața trebuie trăită, aici și acum. Dar ce înseamnă „acum”, când timpul poate fi dat înainte sau înapoi, printr-o simplă rotire a patului, în sensul acelor de ceasornic? Și unde este „aici” – acest spațiu ciudat în care Pierrot coboară pe o scară îngustă și bate la o ușă pe care doar el o vede?

„Arlechino moare?“ este un spectacol-bijuterie care nu ţipă să fie descoperit, ci se lasă căutat în cel mai elegant mod cu putinţă. E un spectacol care reconfirmă statutul Teatrului Bulandra – un spaţiu al experimentelor libere, în care creativitatea nu ţine cont de planuri de încasări. Un spectacol al unor actori care scormonesc cu adevărat în viaţa incredibilă a unor personaje.

* Ziarul Metropolis vă propune un format de text jurnalistic care se detaşează de rigorile unei cronici de teatru convenţionale: anticronica. Reţeta este următoarea: un spectacol, doi jurnalişti şi un text spontan, scris la patru mâini. Niciunul dintre ei nu ştie încotro o ia povestea; fiecare aşteaptă un paragraf de la celălalt, pentru a merge mai departe. Vocea întâi: Adina Scorţescu (text simplu). Vocea a doua: Dan Boicea (text italic).

Teatrul Bulandra (Sala Liviu Ciulei Laborator)

Arlechino moare?

de Nikolai Evreinov

Atelier condus de Antoaneta Cojocaru

Cu: Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu/Raluca Botez, Raluca Oprea, Vlad Oancea/Marius Chivu

Scenografia: Mihai Păcurar

Foto: Mihaela Petre

28
/03
/14

Colegiul Național de Artă „Dinu Lipatti“ din București lansează astăzi, 28 martie, campania „Un pian pentru Lipatti“. Iniţiativa profesorilor luptă cu un paradox: colegiul nu are un pian performant care să facă să strălucească adevărata performanță a tinerilor pianiști.

27
/03
/14

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă duminică, 13 aprilie, ora 19:00, spectacolul „Asteptandu-l pe Godot” de Samuel Beckett, în regia lui Silviu Purcărete. Luna aprilie aduce pe scena TNRS nu mai puțin de 25 de spectacole, împărțite în 2.335 de minute de teatru.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

27
/03
/14

Gala de deschidere a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica de marți, 8 aprilie, ora 20.00, de la Cinema Studio, aduce în România, în premieră, Diplomatie, în regia lui Volker Schlöndorff. În închidere, pe 13 aprilie, va fi proiectată superproducția regizată de Feng Xiaogang - supranumit „Spielberg al Chinei”, Back to 1942, cu Adrien Brody și Tim Robbins.

26
/03
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 26 martie (1827) a încetat din viaţă Ludwig van Beethoven? Familia Beethoven a avut şapte copii, însă doar cei trei băieţi au supravieţuit copilăriei, Ludwig fiind cel mai în vârstă. Încă din copilarie, viitorul compozitor îşi dovedeşte pasiunea pentru muzică, sub îndrumarea tatălui său, care la întoarcere de la carciumă sau de la Curte îşi găseşte întotdeauna timp şi pentru Ludwig. Începând cu anul 1801 auzul lui Beethoven slăbeşte într-un ritm îngrijorător. Compozitorul ştie că în curând va surzi definitiv şi încearcă să folosească din plin timpul care i-a mai rămas. Compune cu repeziciunea celui care nu mai are mult de trait, folosind fiecare moment liber, neglijând somnul, mâncarea şi prietenii.

25
/03
/14

Noul său film, (pseudo)documentarul „Al doilea joc“, împinge obsesiile cineastului Corneliu Porumboiu spre o zonă extremă, aproape autodistructivă (judecat prin prisma legăturii cu publicul).

25
/03
/14

„Părerea mea proprie și personală este că politicienii își mint proprii alegători, fiindcă promit multe și duc la îndeplinire decât puține lucruri.” Sună familiar? Nu e un citat exact, ci mai degrabă un colaj din mai multe exprimări „degajate” din studiourile de televiziune.

25
/03
/14

Festivalul „25 de ore de teatru non-stop” desfăşurat la Sibiu în perioada 5 – 6 aprilie sub egida asociaţiei culturale BIS aduce pe scena culturală sibiană conceptul de teatru comunitar într-un spectacol de comedie inedit. Actorii joacă teatru, câinii latră şi sibienii aplaudă spectacolul, dragostea şi simţul civic într-o iniţiativă de conştientizare a faptului că “Măretia unei naţiuni şi progresul ei moral pot fi judecate după felul în care tratează animalele."

25
/03
/14

Joi, 27 martie, ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, balerinii Corina Dumitrescu şi Călin Rădulescu reînvie romanul lui Tolstoi, Anna Karenina. Spectacolul, în regia şi coregrafia lui Ioan Tugearu, a făcut istorie în repertoriul ONB, prin montarea sa originală prezentată în premieră absolută pe 8 noiembrie 1998, producţia fiind reluată în 2009.

25
/03
/14

Teatrul Național din București va susține la Budapesta două reprezentații cu spectacolul ”Doua loturi”, joi, 3 aprilie, de la orele 17.00 şi 20.00. Cu ocazia turneului din capitala Ungariei, TNB a programat o reprezentație a spectacolului şi pe 27 martie 2014, la Sala Pictura, de la ora 20.00, de Ziua Mondială a Teatrului.