-->

Pescărușul – spectacolul la care nu sună telefoanele mobile
https://www.ziarulmetropolis.ro/pescarusul-spectacolul-la-care-nu-suna-telefoanele-mobile/

Pescăruşul, spectacolul-altfel al Teatrului Bulandra, nu are o regie adevărată, ci este construit din instinctul pur al actorului care caută mijloace cât mai directe pentru a ajunge la publicul lui.

Un articol de Adina Scorţescu / Dan Boicea|5 februarie 2014

ANTICRONICI (la patru mâini) * În ciuda iernii, la București s-au aciuat pescărușii. Unul e aici din vara trecută, pe scena Teatrului de Comedie. Celălalt a venit în iarna asta, la Bulandra. Primul e în varianta „Dansez pentru tine”: cu Ștefan Bănică, Emilia Popescu și o scenografie picturală, care ți se lipește de retină. Celălalt e în varianta experimentală (adică rezultatul unui laborator de lucru pe textul lui Cehov, care a durat un an), cu scenografie minimală, care ți se cam lipește de suflet.

Un Pescăruş bate însă mai puternic din aripi decât celălalt, iar suflul libertăţii lui se transferă, organic, într-o nouă viziune a piesei lui Cehov, pe scena sălii „Toma Caragiu“ de la Bulandra. E un nou spectacol-laborator imaginat de actriţa Antoaneta Cojocaru.

Ca și în cazul celuilalt spectacol-laborator (,,Arlechino moare?”), publicul înconjoară scena pe trei laturi, iar actorii sunt atât de aproape încât le poți simți parfumul. Și nu doar că sunt aproape, dar rămân acolo, prezenți, pe toată durata spectacolului. Cu alte cuvinte, Arkadina (din care Mihaela Teleoacă face un rol de zile mari) nu se retrage în culise ca să se odihnească și să-și retușeze machiajul atunci când nu mai are replici. Și nici Medvedenko (un personaj care îi vine mănușă lui Lari Giorgescu) nu dispare atunci când Mașa (Ela Ionescu) nu-l mai bagă în seamă. Cu toții rămân pe scenă, inflitrați în „pământul” negru (un covor gros de bucățele de cauciuc).

Prăbuşiţi la pământ, în aşteptarea vieţii care parcă nu mai vine. Sau care, atunci când vine, e înecată în plictiseală şi în dispreţ. „Pescăruşul“ de la Bulandra e un exerciţiu de simetrie sentimentală. Dar nu atât a personajelor, cât a actorilor. De fapt, chiar asta îşi şi propune spectacolul: prin Cehov să-i lege atât de puternic pe actori unii de alţii încât totul să devină aproape un manifest despre „unitate în adevăr“.

Dar ce e adevărul în teatru? Poate încercarea de a crea o poveste plauzibilă și niște personaje care să pară vii, nu scoase dintr-o carte, costumate, frizate și potrivite bine pe scenă, în lumina reflectoarelor. Numai că, în Pescărușul, nu prea există o ,,poveste”, adică o înșiruire complexă de acțiuni care să-i mai ușureze pe actori, măcar din când în când, de greutatea textului. În montarea coordonată de Antoaneta Cojocaru, actorii poartă povara asta (cu decență, de multe ori chiar cu grație), fără să apeleze la subterfugii. Poate că ăsta e supremul exercițiu de ,,adevăr” în actorie.

În timpul unei reprezentaţii de la Bulandra, n-a sunat nici măcar un telefon mobil. Personajele şi-au consumat haosul fără să fie trezite de vreun ringtone vesel. Lucru cam rar, într-o sală de teatru. De parcă această concentrare a actorilor ar fi suspendat timpul şi ar fi impus respect. Iar căutarea unei noi formule în teatru, lucru pe care îl ţinteşte acest laborator de creaţie, s-a întors tot la simplitate. Simplitatea adevărului, ca unic rezultat, care absoarbe totul: şi altruismul actorilor, şi încercarea de a-şi apropia textul, şi originalitatea, şi spiritul ludic.

Pescăruşul, spectacolul-altfel al Teatrului Bulandra, nu are o regie adevărată, ci este construit din instinctul pur al actorului care caută mijloace cât mai directe pentru a ajunge la publicul lui. Un instinct care îşi schimbă forma, pentru că se hrăneşte din foamea de a juca a Mihaelei Teleoacă, din umorul lui Lari Giorgescu, din fragilitatea Antoanetei Cojocaru, din sarcasmul lui Adi Ciobanu, din feminitatea Elei Ionescu, din exaltarea lui Ştefan Lupu, din flerul scenic al lui Richard Bovnoczki, din farmecul straniu al lui Adrian-George Popescu (pescăruș/compozitor/cântător).

* Ziarul Metropolis vă propune un format de text jurnalistic care se detaşează de rigorile unei cronici de teatru convenţionale: anticronica. Reţeta este următoarea: un spectacol, doi jurnalişti şi un text spontan, scris la patru mâini. Niciunul dintre ei nu ştie încotro o ia povestea; fiecare aşteaptă un paragraf de la celălalt, pentru a merge mai departe. Vocea întâi: Adina Scorţescu (text simplu). Vocea a doua: Dan Boicea (text italic).

 

Teatrul Bulandra (Sala Toma Caragiu STUDIO SPACE)

Pescărușul

de Anton Pavlovici Cehov

Atelier condus de: Antoaneta Cojocaru

Cu: Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu, Mihaela Teleoacă, Lari Georgescu, Ștefan Lupu, Richard Bovnoczki, Adrian-George Popescu, Gabriel Răuță, Isabela Neamțu, Vlad Oancea

Scenografia: Mihai Păcurar

15
/07
/26

Deși vulcanică, are calmul câștigătorului; deși volubilă, are tăcerea înțeleptului; deși impulsivă, mizează pe stăpânirea de sine și se impune printr-un echilibru care a contribuit decisiv la consolidarea unei cariere de invidiat, care a convertit minusurile în plusuri. Sophia Loren are 91 de ani și rămâne cea mai iubită actriță italiancă din toate timpurile, diva care a fermecat generații întregi de creatori și de iubitori de artă, cucerind ecranul încă de la primele încercări adolescentine...

14
/07
/26

Membrii juriului Concursului Internațional George Enescu 2026, alături de foști laureați și invitați de prestigiu ai scenei internaționale, vor susține, între 4 și 18 septembrie, șase recitaluri camerale extraordinare pe scena Ateneului Român. Seria reprezintă una dintre tradițiile definitorii ale Concursului Enescu și oferă publicului ocazia de a asculta artiști care modelează astăzi standardele interpretării muzicale la nivel internațional.

14
/07
/26

Ivan Gallery, în colaborare cu Fragment Gallery din New York, prezintă expoziția A Line in Use, deschisă în perioada 16 iulie – 15 august, care reunește lucrările artiștilor Giulia Crețulescu, Gavril Pop, Adrian Ganea, Dan Beudean, Simona Runcan și Ivana Mladenović. Curatoriată de Daniela Custrin, expoziția propune o investigație intergenerațională asupra geometriei ca limbaj formal și condiție politică.

13
/07
/26

Orchestra Operei Naționale București, dirijată de Daniel Jinga, a susținut duminică, 12 iulie 2026, un concert pe scena în aer liber de la Villa Rufolo, în cadrul celei de-a 74-a ediții a Festivalului Internațional de la Ravello. Evenimentul a marcat încheierea semestrului românesc al Anului Cultural România - Italia 2026 şi a fost realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei României în Italia.

09
/07
/26

Organizat de Reading is Cool și revista MATCA, NOD Festival este punctul de întâlnire dinamic al profesioniștilor din domeniul literar și al artiștilor din domenii influențate de literatură, fie că este vorba despre teatru, film sau muzică, cu publicul consumator de cultură. Festivalul își propune să depășească formatul tradițional al unui eveniment literar și să creeze conexiuni între industrii, idei și comunități.

08
/07
/26

Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru, program permanent al UNITER – unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, spațiu al expunerii diversității și complexității fenomenului teatral românesc – va avea loc la București, în perioada 16-25 octombrie 2026.

08
/07
/26

Orchestra Operei Naționale București, dirijată de Daniel Jinga, va susține pe 12 iulie 2026 un concert pe scena în aer liber de la Villa Rufolo, în cea de-a 74-a ediție a Festivalului Internațional de la Ravello. Evenimentul marchează încheierea semestrului românesc al Anului Cultural România - Italia 2026.

07
/07
/26

Vineri, 10 iulie, Muzeul Micul Paris din București programează o nouă reprezentație a concertului La Grande Belleza, susținut de soprana Alexandra Știrban și chitaristul Maxim Belciug, cu pagini din Händel, Scarlatti, Mozart, Bellini ori Puccini.

06
/07
/26

Între 31 iulie și 2 august, clubul Control din București devine gazda primei ediții Stray Lights Festival, un nou eveniment dedicat muzicii care există în afara categoriilor și formulelor previzibile. Timp de trei zile, publicul va putea descoperi artiști care navighează între post-punk, noise rock, shoegaze, ambient, experimental și alte teritorii sonore greu de încadrat, dar imposibil de ignorat.

06
/07
/26

E seara zilei de 7 iulie 1967. John Merivale, actorul cu care Vivien Leigh avea o relație de mai mulți ani, pleacă la teatru lăsând-o pe ea acasă să se odihnească. E anul 1967. Vivien Leigh are 53 de ani și suferă de mult timp de tuberculoză și de tulburare bipolară.