Art Safari București, cel mai mare eveniment dedicat artei din România, își deschide porțile pe 11 mai
https://www.ziarulmetropolis.ro/art-safari-bucuresti-cel-mai-mare-eveniment-dedicat-artei-din-romania-isi-deschide-portile-pe-11-mai/

De la Tonitza la Brâncuşi, de la Ceauşescu la Louis Vuitton, timp de 10 zile, în Piaţa George Enescu din Capitală.

Un articol de Liliana Matei|10 mai 2018

Cea de-a cincea ediție Art Safari București, eveniment aflat sub patronajul Primăriei București, se va desfășura într-un pavilion expozițional adus din Germania, pentru prima dată în România cu ocazia acestui eveniment;

Muzeul temporar Art Safari București va găzdui de opere de artă românească de patrimoniu sau contemporană, dar și artă internațională, precum și reprezentații artistice de tip performance;

Lucrările, evaluate la aproximativ 10 milioane de euro, provin din muzee românești și străine (între care și Muzeul Pompidou și Muzeul Louis Vuitton Fondation din Paris), dar și din colecții private importante, însă o parte dintre lucrările de artă contemporană au fost create special pentru a fi expuse la Art Safari 2018;

„Ediția aniversară Art Safari București marchează premiere importante pentru arta românească, printre care un pavilion expozițional de arhitectură contemporană la standarde internaționale, demn de a găzdui valori universal, precum Brâncuși, Cantor, Ghenie, Mureșan etc. Un rol important l-au jucat reputații noștri parteneri Muzeul Pompidou și Louis Vuitton Fondation, în ale căror colecții se găsește artă românească importantă, și cărora le mulțumim pentru deschiderea de a împrumuta Pavilionului opere valoroase pe toată durata Art Safari 2018.” (Ioana Ciocan, director Art Safari București).

„Misiunea Louis Vuitton Fondation este aceea de promovare a artei contemporane în rândul publicului din Franța și din toată lumea. Iar arta românească este o parte importantă în cadrul acestei misiuni. De altfel, Franța și România sunt înrudite prin artă și cultură. Brâncuși, Cioran, Ionesco sunt parte din ambele culturi. Suntem bucuroși că am făcut cunoscută arta contemporană românească și publicului din Franța și că acum putem reda o parte din valorile colecționate de-a lungul timpului publicului din România, cu ocazia Art Safari București.” (Herve Mikaeloff, Louis Vuitton Fondation, Paris)

Arta contemporană se împletește cu moda și trendurile

Pavilionul Central „Art on Stage” este expoziția dedicată artei românești contemporane, reunind artiști contemporani și multiple practici artistice – pictură, grafică și broderie, bandă desenată și instalații. Expoziția platformă este regizată de Hervé Mikaeloff, consultantul Grupului Louis Vuitton Moët Hennessy și al Louis Vuitton Fondation din Paris. Selecția acestuia va cuprinde lucrări ale artiștilor români Alex Mirutziu, Arantxa Etcheverria, Ciprian Mureșan, Marius Bercea, Mircea Cantor, Radu Cioca, Răzvan Boar, Șerban Savu, Vlad Nancă, Vlad Olariu etc.

În cadrul acestei expoziții, iubitorii de artă vor putea admira în premieră națională o lucrare semnată de Mircea Cantor, realizată special pentru Art Safari București, Anthroposynaptic Dior/Bihor, o lucrare în oglindă, unde moda se împletește cu arta – o vestă Dior colecția toamnă-iarnă 2017 (primită cadou de Mircea Cantor din partea Christian Dior pentru a realiza lucrarea ce va fi expusă la Art Safari București) croită împreună cu un cojoc autentic binșenesc din Bihor. Pentru aceeași expoziție a fost selectată și o altă lucrare de Mircea Cantor – Anthroposynaptic – din colecția Louis Vuitton Foundation – o broderie pe cămăși tradiționale din Maramureș, cu care artistul a participat și la Art Basel în 2015.

Artă românească de patrimoniu: natură, Brâncuși și tezaur bancar

Pavilionul Muzeal „Natural-Cultural”, curatoriat de istoricul de artă Alina Şerban, va cuprinde artă românească până la jumătatea anilor ’90, adusă din peste 20 de muzee din România și din importante colecții private, inclusiv filme realizate de Brâncuși (în împrumut de Muzeul Pompidou din Paris).

Expoziția „Altceva despre Ceaușescu” dezvăluie o latură mai puțin cunoscută a fostului șef de stat, aceea de iubitor de artă. Pentru 10 zile, în centrul Capitalei, Art Safari București va fi gazda celor mai de seamă lucrări din colecţia privată a lui Ceauşescu, printre care opere de Luchian, Grigorescu, Petrașcu, Băncilă, Ressu și Iser, în împrumut de la Palatul Primăverii.

Expoziția „50 de pictori impresioniști din Colecția BCR” va prezenta o selecție de opere din perioada impresionismului românesc aparținând celei mai importante colecții de artă a unei bănci românești, realizate începând cu 1990, între care picturi de Tonitza, Pallady, Dărăscu, Steriadi, Ressu, Ciucurencu, Țuculescu etc.

Copiii, invitați să îi descopere marii pictori români

Programul Art Safari Kids 2018 este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 3-12 ani și oferă ateliere de creație și tururi ghidate susținute de elevii Școlii Lauder-Reut și British Council pe un traseu expozițional redesenat pe înțelesul copiilor. Accesul pentru copiii până în 12 ani este gratuit. Tot în cadrul acestui program va fi lansată și o bursă în parteneriat cu British Council.

Programul Internațional este dedicat artei internaționale și este organizat în colaborare cu ambasadele Germaniei, Israelului, Elveției, Spaniei, Argentinei, Statelor Unite ale Americii în România și cu Forumul Cultural Austriac. În cadrul acestui program vor fi expuse lucrări ale unor artiștilor contemporani internaționali și vor fi organizate o serie de evenimente și performance-uri. Între lucrările Programului Internațional menționăm o instalație realizată de artistul german Clemens Behr, cu sprijinul Ambasadei Germaniei în România, și un performance al artiștilor suedezi Olof Persson și David Sabe, cu sprijinul Ambasadei Suediei în România.

Art Talks, program realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român, găzduiește o serie de întâlniri cu privire la scena artistică națională și internațională, propunându-și să reunească artiști, curatori, colecționari, istorici de artă cu publicul iubitor de artă.

Conceptul arhitectural al pavilionului expozițional aparține arhitectului Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneția – edițiile 2016 până în prezent.

Bilete și program

Biletele pot fi achiziționate pe www.artsafari.rosau direct în cadrul evenimentului.

Program: zilnic, între 12:00-21:00, cu excepția sâmbetelor – 12:00-24:00.

Mai multe detalii pe site-ul www.artsafari.ro.

Foto: Camil Ressu, „La cules”, Colecția BCR / Art Safari

19
/12
/18

Sfârșitul lui 2018 este o perioadă roditoare din punct de vedere cultural pentru România și Franța, cele două țări împărțind acelați fond latin și un moment prielnic pentru a ne aminti de istoria comună. Centrul George Pompidou găzduiește până în aprilie expozițiile a numeroși artiști români contemporani, fiind un moment prielnic în a ne aminti de valorile și stratul comun, debarasându-ne de clișeele ce înconjoară ambele țări și culturi.

12
/12
/18

Joi, 13 decembrie, ora 12:00, va avea loc lansarea platformei online www.de100.ro, a proiectului „Români de 100 de ani”, proiect ce își propune să prezinte portretele și poveștile de viață a 10 români care și-au celebrat Centenarul odată cu România.

12
/12
/18

Asociația Națională a Artiștilor Vizuali (ANAV) împreună cu Walk & Shoot – Ateliere de fotografie organizează la Gallery (str. Leonida 9-11), în perioada 14-16 decembrie, a doua ediție a X-mas Photo Garage Sale.

25
/11
/18

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi ne propune expoziția „Războiul hărților”, dedicată celebrării Centenarului Marii Uniri. Expoziția prezintă hărți etnografice realizate în prima parte a secolului XX, hărți care au fost utilizate atât în presă pentru promovarea poziției guvernului român privind Conferința de Pace de la Paris, cât și de către delegațiile naționale care au participat la aceasta.

25
/11
/18

Muzeul Naţional de Artă al României prin Secţia de Artă Orientală vă invită miercuri 28 noiembrie, ora 17, în sălile Kretzulescu, la deschiderea expoziţiei de artă japoneză consacrată gravurilor-stîlp cunoscute sub numele „hashira-e”, prezentate publicului în premieră: „Imagini ale lumii trecătoare, hashira-e. Gravuri-stîlp japoneze din colecţia Muzeului Naţional de Artă al României”.

22
/11
/18

O gură de aer proaspăt. Îndrăzneală. Indignare trăită. Libertate. Un mesaj clar: Inchiziția să stea acasă! Așa se vede colonia artistică Baraka, grupare care, sâmbătă, se deschide din nou Timișoarei. 24 noiembrie, ora 17,00, în spatele curții Facultății de Arte, lângă Memorialul Revoluției, se oferă privitorului situații și spații noi. Eveniment recomandat persoanelor care au împlinit 18 ani.

16
/11
/18

Asociația CONIL în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Proedus și CIRCUL Metropolitan București organizează un amplu proiect cultural artistic dedicat centenarului Marii Uniri - ROMÂNIA COPIILOR, o ediție specială a CONIL Fest, Festivalul Integrării.

15
/11
/18

Garden of Unsettled Memories- expoziție personală Pavel Grosu. Galeria Sector 1  încheie seria expozițiilor personale ale artiștilor clujeni pe care i-a expus începând de la inaugurarea sa, din 2017, cu o expoziție de pictură semnată Pavel Grosu. Expoziția va fi vernisată pe 22 noiembrie, la ora 18:30 și va putea fi vizitată în perioada 23 noiembrie 2018 - 19 ianuarie 2019.

13
/11
/18

Spider-Man, Hulk, Doctor Strange, Fantastic Four, Iron Man, Daredevil, Thor şi X-Men. Toate acestea sunt personaje fantastice create de scriitorul şi editorul Stan Lee, în colaborare  cu mai mulţi artişti, precum Jack Kirby şi Steve Ditkode. Stan Lee s-a stins din viață luni dimineaţă, la Los Angeles, la vârsta de 95 de ani.

12
/11
/18

Regina Maria, figură centrală în eforturile de război ale României din timpul primei conflagrații mondiale, a fost prezentată publicului britanic într-o serie de intervenții ample ale istoricului și realizatoarei TV Tessa Dunlop, în cadrul unor emisiuni de mare audiență ale posturilor de televiziune și radio BBC One (BBC Breakfast), BBC Radio 4 (Woman's Hour), Channel 5 (5 News) și în varianta online a revistei History Today.