Artiștii sibieni militează pentru solidaritate și împotriva violenței domestice, prin Agenda de Tineret
https://www.ziarulmetropolis.ro/artistii-sibieni-militeaza-pentru-solidaritate-si-impotriva-violentei-domestice-prin-agenda-de-tineret/

Cât de pregătită este noua generaţie să înţeleagă două teme importante ale societăţii: tema migraţiei, recent apărută în societatea românească, o dată cu izbucnirea războiului din Ucraina şi tema violenţei domestice?

Un articol de Liliana Matei|22 iulie 2022

Cover foto: Născut in 2000 (Gligor Nicolae)

Artiștii BIS Teatru și Interakt Arts deschid Agenda de Tineret din acest an cu două proiecte inedite în peisajul cultural sibian, care militează pentru ideea de solidaritate și împotriva violenței domestice. „Solidart”, un proiect BIS Teatru și „Spunem NU violenței domestice”, un proiect Interakt Arts, sunt cele două evenimente derulate în acest an de tinerii artiști ai scenei independente de teatru din Sibiu, pe Agenda de Tineret a Sibiului, în perioada iulie – septembrie 2022. Ambele proiecte sunt cofinanțate de Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu, prin Agenda de Tineret.

 

„Solidart”, îndemnul BIS Teatru la solidaritate 

 

„Până în martie 2022, societatea românească nu s-a confruntat realmente cu problema migrației. Pentru noi acest subiect a fost mai degrabă o chestiune teoretică, o probabilitate, o statistică. Din nefericire, peste noapte, românii au fost nevoiți să se izbească în plin de acest fenomen, iar teoria și statistica s-au transformat în oameni vii, cu poveștile lor, cu suferința lor. Fenomenul migrației din Ucraina spre țări din Europa și din lumea întreagă de abia acum începe. Societatea civilă a reacționat admirabil, în acord cu dezideratele general umane și cele europene. Dar ce se va întâmpla odată cu trecerea timpului? Ce se va întâmpla când fenomenul va prinde mai multă amploare, când entuziasmul inițial se va eroda, când vor apărea alte și alte probleme care țin de integrarea refugiaților?” Bogdan Sărătean, regizor și fondator BIS Teatru

 

Proiectul „Solidart” căută un răspuns la aceste întrebări, încercând în același timp să educe tineretul în spiritul civic al solidarității asumate, de lungă durată. În acest sens va apela în primul rând la latura emoțională, prin prezentarea publică a unor  produse artistice care dezbat probleme precum: migrația, războiul, toleranța, conviețuirea. Pe lângă asta, proiectul va consta într-o serie de dezbateri pe această temă, pentru a clarifica anumiți termeni, pentru a contextualiza din punct de vedere istoric, geopolitic și social problema migrației și nevoia reală de solidaritate.

 

Proiectul „Solidart” debutează duminică, 24 iulie 2022, de la ora 21:00, la Grădina BIS (Strada Ștefan cel Mare, nr. 56) cu un dublu eveniment: spectacolul-instalație „MUTAT DE LA NOI – Work in progress”, urmat de dezbaterea „Migrant versus refugiat”, dezbatere la care vor participa actori civici importanți ai comunității sibiene alături de emigranți care s-au integrat în comunitate. Dezbaterea va fi moderată de Smaranda Bălan, printre participanți aflându-se istoricul Răzvan Pop, Managerul Bibliotecii Județene Astra, dar și echipa de creație a spectacolului.

Song for Freedom, cu DJ Natty Ned Selekta & MC Paco Ziyou” este cel de-a doilea eveniment programat în această vară în cadrul proiectului „Solidart”, miercuri, 3 august 2022, de la ora 19:00, pe terenul de baschet în aer liber al Sălii Transilvania. Timp de patru ore, BIS Teatru transformă terenul de baschet în aer liber al Salii Transilvania         într-un spațiu de socializare și de propagare, într-o atmosferă relaxată, a mesajului proiectului „Solidart”.


Caseta artistică a spectacolului „Mutat de la noi”

MUTAT DE LA NOI – work in progress

performeri: Shama Leah, Charlie Fălămaș, Alex Romescu/ Bogdan Constantin, Dumitru

Stegărescu / Viky Olar.

Scenografie / instalații: Alexandra Budianu

Script & concept: Bogdan Sărătean

Muzică originală: Charlie Fălămaș

Video: Alexandru Radu

Tehnic: Alex Ciubăr, Andy Boncea

„MUTAT DE LA NOI – work in progress” este forma incipientă a unui spectacol-instalație

pe tema migrației, care îmbină artele performative cu cele vizuale.

Intrarea este liberă la toate evenimentele din cadrul proiectului „Solidart”, în limita locurilor disponibile, pe bază de rezervare (inclusiv SMS), la numărul de telefon 0746088049.

„Spunem NU violenței domestice!” – un proiect Interakt Arts

Proiectul își propune conștientizarea și sensibilizarea publicului tânăr cu privire la tema violenței domestice, de multe ori încă un subiect tabu, în societatea românească, cu speranța depășirii unor prejudecăți și inițierii unor schimbări la nivel de mentalitate. Activitățile propuse publicului tânăr de artiștii Interakt Arts au menirea de a ajuta tanara generatie să conștientizeze existența acestei probleme la nivelul societății, dar mai ales să dezvolte sentimentul empatiei. Proiectul „Spunem Nu violenței domestice!” debutează joi, 28 iulie 2022, de la ora 20:00, la Grădina BIS, cu spectacolul „NĂSCUT ÎN 2000”, care va fi urmat de dezbaterea „Ce este violența domestică și cum pot lupta împotriva ei?” La dezbatere vor participa, alături de actrițele din distribuția spectacolului, un psihoteraput și un expert juridic cu preocupări în aria legislației specifice violenței domestice.

Textul spectacolului NĂSCUT ÎN 2000 a fost generat într-un proces de colaborare între regizor și actrițe pe baza experiențelor personale ale acestora în ceea ce privește maternitatea, abuzurile și violența domestică.

Caseta artistică a spectacolului „NĂSCUT ÎN 2000”

În distribuție: Aneea Axentea, Andrada Grosu, Alexandra Roatiș, Shama Leah

Scenariul & regia: Bogdan Sărătean

Scenografia: Alexandra Budianu

Univers sonor: Alexandru Radu

Sound design: Alex Ciubăr

Asistente de proiect: Oana Șchiau, Flavia Ranf

*

NĂSCUT ÎN 2000 este parte din Trilogia BIS Teatru, “Născut în România”.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, pe bază de rezervare (inclusiv SMS) la numărul 0746088049.

27
/09
/17

În urmă cu exact un secol, într-o zi de 27 septembrie (1917), se stingea din viață Edgar Degas, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai impresionismului. Balerinele lui Degas – centrul universului creaţiei sale -, de o frumuseţe răvăşitoare, şi impresionează și astăzi prin graţie și limbaj gestual.

15
/09
/17

Primăria Capitalei prin ARCUB organizează, în cadrul Zilelor Bucureștiului, Grădina cu sculpturi, prima expoziție de sculptură semnată de celebra artistă Alexandra Nechita. Spațiul expozițional poate fi vizitat în perioada 19 septembrie – 19 octombrie, chiar în fața Ateneului Român unde vor fi expuse 8 lucrări de sculptură, impresionante, realizate de artistă.

10
/09
/17

În 13 septembrie la Timișoara și în 19 octombrie la București vor avea loc prezentările instalației performative #dansliteratura, deschise publicului pentru o întâlnire specială cu dansul contemporan și poezia și 8 artiști din București, Timișoara și Brașov.

30
/08
/17

Cochetele veacului al XVII-lea, cu pielea înroșită de la diverse mâncăruri picante sau vinuri rare, sau cu tenul devastat de varicelă și alte boli, aveau un adevărat arsenal de batiste, pomezi, ape angelice și creme parfumate pentru obținerea carnației ideale.

22
/08
/17

Uriași de Pantelimon - proiectul Make a Point în care poveștile bucureștenilor sunt ilustrate de artiști din toată lumea și cocoțate pe acoperișurile halelor industriale din cartier – are săptămâna aceasta un oaspete important. Biancoshock, un celebru artist italian foarte secretos cu propria identitate, e cunoscut în toată lumea datorită instalațiilor sale efemere, dar cu un puternic mesaj social și politic. Celebrul italian cu fața nevăzută susține joi la Turnul de Apă și Artă o reprezentație interactivă.

21
/08
/17

Pe 24 august, între orele 21:00 și 22:30, va avea loc a doua intervenție performativă Spații Vii, intitulată#habitat, care va activa una dintre cele mai vechi case din București. Grădina Divanva fi transformată într-un spațiu performativ, participativ, în care publicul va parcurge un traseu care va dezvălui povești în timp real. Intrarea este liberă!

11
/08
/17

Ajuns la cea de-a patra ediție, UrbanEye invită creatorii independenți și pasionații de film, dar și casele de producție, să înscrie în competiție filme inspirate din realitatea arhitectural-urbană din România. Se caută filme în care orașul, arhitectura sau viața urbană din România sunt personajele, subiectele principale sau decoruri cu rol dramaturgic în construcția narativă.

03
/08
/17

Asociația Sinaptica anunță începerea taberei de arhitectură din cadrul proiectului cultural 'Palatul Pleșa - Neoclasic și țărani', realizat în parteneriat cu Consiliul Local Obârșia de Câmp, Mehedinți, și Liceul de Artă 'I.Șt. Paulian' din Drobeta Turnu-Severin și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.