Artmark a scos marţi la licitaţie un abonament la lojă valabil un an la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/artmark-a-scos-marti-la-licitatie-un-abonament-la-loja-timp-de-un-an-la-ateneul-roman/

Un abonament la lojă timp de un an la Ateneul Român va fi scos la vânzare marţi, în premieră, la licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark. Sesiunea, care se va desfăşura la Ateneu, cuprinde 158 de picturi, trei dintre acestea având o provenienţă şi o istorie deosebite, aparţinând unor celebri scriitori români.   […]

Un articol de |25 septembrie 2012

Un abonament la lojă timp de un an la Ateneul Român va fi scos la vânzare marţi, în premieră, la licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark.

Sesiunea, care se va desfăşura la Ateneu, cuprinde 158 de picturi, trei dintre acestea având o provenienţă şi o istorie deosebite, aparţinând unor celebri scriitori români.

 

 

Piesa de rezistenţă este pictura „Fetiţă în alb” semnată de Nicolae Tonitza, care a făcut parte din colecţia poetului Lucian Blaga. Preţul ei este estimat între 60.000 – 120.000 de euro.

Din colecţia poetului Octavian Goga provine tabloul realizat de Eustaţiu Stoenescu „Lampa de la Drăghiceni”. Din anii ’50, opera a făcut parte dintr-o importantă colecţie privată din Germania. Valoarea sa estimativă este cuprinsă între 15.000 şi 25.000 euro.

Cea de-a treia operă cu notorietate este „La amiază”, semnată de artistul Alexandru Ciucurencu. Realizat în 1903, peisajul i-a aparţinut scriitorului Eugen Barbu şi va fi propus spre licitare pentru 3.000 – 5.000 de euro.

Evenimentul de deschidere a noului sezon al pieţei de artă începe cu o surpriză. Pentru prima dată, Filarmonica „George Enescu”, alături de Artmark, oferă în cadrul unei licitaţii de artă o lojă cu patru locuri în sala de concerte a Ateneului Român. Persoana care va adjudeca acest lot special va putea participa la concertele extraordinare pe care Filarmonica le va organiza până în iunie 2013, când se închide stagiunea.

Licitaţia oferă şi opere semnate de mari maeştri impresionişti şi postimpresionişti precum: Nicolae Grigorescu, Francisc Şirato, Ion Ţuculescu, Nicolae Dărăscu, Samuel Mutzner, Max Arnold, Rudolf Schweitzer-Cumpăna şi mulţi alţii.

Loturile puse în vânzare mai pot fi văzute încă trei zile la sediul Artmark din Palatul Cesianu-Racoviţă. În ziua licitaţiei, expoziţia va avea loc la Ateneul Român.

 

Sursa: Agerpres

05
/12
/14

Invitata Marinei Constantinescu la ediţia Nocturne de vineri, 5 decembrie, este cântăreaţa şi actriţa Margareta Pâslaru. „Faptul că am fost aleasa atâtor mari regizori şi compozitori m-a îmbogăţit enorm. Am fost obişnuită cu schimbul de iubire şi tandreţe", îşi începe firul poveştii Margareta Pâslaru în emisiunea ce poate fi urmărită de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

05
/12
/14

Din 5 decembrie, pe marile ecrane, iubitorii filmului au parte de Judecătorul, o peliculă în care pot fi admiraţi nominalizatul la Oscar, Robert Downey Jr. şi laureatul Premiului Oscar, Robert Duvall. Aceasta este prima colaborare a celor două staruri de la Hollywood.

05
/12
/14

Succesul hitului "Gangnam Style" al artistului sud-coreean Psy, care are peste 2,1 miliarde de vizualizări pe platforma online de partajare de videoclipuri Youtube, a forţat compania Google să schimbe sistemul de contorizare a afişărilor, după atingerea numărului maxim care putea fi înregistrat.

04
/12
/14

Dacă în Love Building personajul interpretat de Dorian Boguţă traversa o depresie acută, de această dată asistăm la o transformare completă a personajului său, care îl aduce pe actor în ipostaza de veritabil Don Juan, din 26 decembrie numai pe marile ecrane, în comedia Alt Love Building.

04
/12
/14

Duminică 7 decembrie şi marţi 9 decembrie, de la ora 19.00, iubitorii teatrului pot vedea la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu Studio Space (Str. Jean Louis Calderon nr. 76A), premiera spectacolului Conversaţie după înmormântare, de Yasmina Reza, în traducerea lui Alex Leo Şerban. Regia este semnată de Alexandru Darie.

04
/12
/14

Voluntarii AOLN România vă invită sâmbătă și duminică, 6-7 decembrie, la un târg caritabil care se va desfășura în curtea Bisericii Sf. Fanurie din București (str. Cerceluș, nr.18A).

04
/12
/14

De ce scriem cu un singur „n” și de ce cu doi „n”? În limba română, nu întâlnim foarte des cuvinte în cadrul cărora să dublăm litere. De aceea, atunci când trebuie să o facem pot apărea confuzii.

04
/12
/14

V-aţi întrebat vreodată cum se fabrică ciocolata elveţiană şi cât se ling pe degete (sau pe mănuşi) norocoşii muncitori? Dar cum se fabrică un film cu actori de top şi regizori pe măsură şi cum trudesc / se distrează aceştia pe platourile de filmare?