Astra Film Festival dezvăluie membrii Juriului 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/astra-film-festival-dezvaluie-membrii-juriului-2018/

Cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional Astra Film Sibiu, care va avea loc între 15 şi 21 octombrie, a dezvăluit numele personalităţilor din lumea filmului care vor alcătui juriile celor 5 secţiuni competiţionale: Internaţional, Europa Centrală şi de Est, România, Scurtmetraj şi Student.

Un articol de Petre Ivan|28 septembrie 2018

Cei 13 membri ai juriului au misiunea de a decide câștigătorii premiilor puse în joc dintr-un total de 55 de producții din 30 de țări, selecționate din cele peste 3000 de filme înscrise, din 93 de țări. Valoarea totală a premiilor acordate se ridică la peste 25.000 de euro.

Legendara Ally Derks, fondator și director timp de 30 de ani al Festivalului Internațional de Film Documentar Amsterdam (IDFA), primul festival internațional dedicat genului, face parte pentru prima dată din juriul Astra Film Festival.

Ei i se alătură Haruka Hama, Coordonator al Festivalului Internațional de Film Documentar Yamagata (YIDFF), Japonia; Michael Stewart, Director al Festivalului de Film Documentar ‘London Open City’, Profesor la University College London, Marea Britanie; Cristi Puiu, Regizor, România; Marin Martschewski, Regizor, fost Profesor la Deutsche Film- und Fernsehakademie Berlin și la Béla Tarr Film School Sarajevo; Alexandru Solomon, Regizor, Director fondator al Festivalului de Film One World Romania (OWR); Dina Iordanova, Profesor de Film la University of St. Andrews, Marea Britanie; Cristian Tudor Popescu, Critic de film, Doctor în cinematografie și media, România; Simon Kilmurry, Director Executiv al Asociației Internaționale a Documentarului (IDA), SUA; Adina Popescu, Scriitor, Realizator de film documentar, România; Ruben Vermeersch, Regizor, Belgia; Liviu Tipurita, Regizor, Marea Britanie; și Vintilă Mihăilescu, Scriitor, Profesor de antropologie culturală, România.

Regizori, producători, critici de film, directori de festival, profesori, scriitori – cei 13 membri aleși ai juriului reprezintă toate fațetele industriei filmului de non-ficțiune. Fiecare dintre ei aduce în jurizarea AFF 2018 criterii noi, unghiuri de vedere și perspective personale, dedicație și experiență în domeniu. Câștigătorii secțiunilor competiționale vor fi anunțați sâmbătă, 20 octombrie.

“Ca membru al juriului, ceea ce observi prima oară este dacă filmul îți captează atenția. Trebuie să fii răbdător, deoarece poate să dureze uneori până ce povestea se arată și își dezvăluie culorile. Apoi observi adevărul pe care filmul a reușit să îl capteze, dacă a reușit să capteze adevăr. Filmul documentar începe în mintea regizorului, cu o obsesie de-a acestuia. Cu ceva pe care oamenii nu pot lăsa deoparte. Este un anumit lucru, o poveste, o scenă care îți tot apare în minte, iar filmul se naște din a înlătura acea obsesie. Vreau să spun că nu vine din afară, vine dinăuntru”, împărtășește din experiența sa de jurat Michael Stewart, antropolog, profesor la City University of London, scriitor, regizor de film documentar, care a înființat Festivalul de Film Documentar ‘London Open City’ inspirat de modelul Astra Film Festival Sibiu.

“Suntem onorați să prezentăm echipa de profesioniști care va juriza filmele de la Festival. De un sfert de secol, Astra Film Festival s-a remarcat ca punct de reper pe harta cinematografică europeană, un promotor al producțiilor de non-ficțiune și un susținător constant al cinematografiei românești. Faptul că, an de an, se înscriu tot mai multe filme demonstrează că atât viziunea de selecție pentru secțiunile competiționale ale Festivalului, cât și efortul de obiectivitate al juriului de-a lungul edițiilor au creat împreună o valoare de necontestat. Premiile Astra Film Festival sunt considerate o adevărată recunoaștere internațională pentru autorii genului”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator al Astra Film Festival.

Festivalul Internațional Astra Film Sibiu a fost lansat în 1993 ca un proiect inovator în Europa Centrală și de Est și a avut timp de 25 de ani o contribuție semnificativă la stabilirea unui cadru pentru dezvoltarea cinematografiei documentare în întreaga regiune și în special în România. Astra Film Festival a atras constant atenția industriei asupra artei filmului de non-ficțiune, sprijinind dezvoltarea genului și deschizând noi orizonturi pentru realizatori.

Astra Film Festival 2018 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Centrului Național al Cinematografiei. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă.

Astra Film Festival se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Foto: Astra Film Festival – facebook

05
/12
/14

Din 5 decembrie, pe marile ecrane, iubitorii filmului au parte de Judecătorul, o peliculă în care pot fi admiraţi nominalizatul la Oscar, Robert Downey Jr. şi laureatul Premiului Oscar, Robert Duvall. Aceasta este prima colaborare a celor două staruri de la Hollywood.

04
/12
/14

Dacă în Love Building personajul interpretat de Dorian Boguţă traversa o depresie acută, de această dată asistăm la o transformare completă a personajului său, care îl aduce pe actor în ipostaza de veritabil Don Juan, din 26 decembrie numai pe marile ecrane, în comedia Alt Love Building.

03
/12
/14

Actorul austriac Christoph Waltz, recompensat cu două premii Oscar, a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi Quentin Tarantino, regizorul datorită căruia artistul a devenit faimos la nivel mondial.

01
/12
/14

Televiziunea Română programează, în această seară, două filme autohtone - un prilej pentru cinefili de a revedea „la lucru” o serie de mari actori dispăruţi. Astfel, pe TVR 2, de la ora 19.00 puteţi vedea comedia Expresul de Buftea-România (1978), pentru ca două ore mai târziu, pe TVR 1, să ruleze Capcana Mercenearilor, un film regitaz de Sergiu Nicolaescu în anul 1981.

30
/11
/14

Daniela Apostol. 37 de ani. O fiică de 18 ani, Laura. Un festival de film documentar de 3 ani, Docuart Fest (primul slogan - „Cele mai frumoase povești sunt adevărate”). Și o pasiune pentru povești și tradiții care o urmărește și când merge pe stradă.

28
/11
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Puține scene de film din cinematografia română sunt mai naturaliste (fără a fi și gratuite) ca aceea din documentarul „Apa ca un bivol negru” (1970) în care, în urma inundațiilor, tinerii soldați scot din apă cadavrul gol și înțepenit al unui bărbat, probabil coleg de-al lor.

27
/11
/14

Realizatoarea Marina Constantinescu promite pentru vineri, 28 noiembrie, ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, o ediţie Nocturne completă: despre viaţă, oameni, filme, politică şi visuri. Cu Nae Caranfil.