Au apărut primele poze cu Joaquin Phoenix în rolul lui ”Joker”
https://www.ziarulmetropolis.ro/au-aparut-primele-poze-cu-joaquin-phoenix-in-rolul-lui-joker/

Regizorul Todd Phillips a postat, duminică, pe Instagram, prima fotografie cu actorul Joaquin Phoenix în rolul Jokerului. În imagine, actorul de 43 de ani are părul lung şi neîngrijit, poartă o cămaşă şi o jachetă şi se uită fix la cameră, fără să zâmbească.

Un articol de Petre Ivan|18 septembrie 2018

La rândul său, site-ul JustJared.com a publicat o serie de poze din culisele filmului, în care Joquin Phoenix interacționează cu un clovn pe o alee.

”Joker”, noul film semnat de  Todd Phillips, va avea loc în afara universului extins al DC şi ar urma să permită lansarea de către DC Comics a unor noi poveşti şi personaje.

„Joker” a fost ultima dată portretizat de Jared Leto în filmul cu supereroi „Suicide Squad”. Anterior, personajul a mai fost interpretat de Jack Nicholson şi de regretatul Heath Ledger.

„Joker”, al cărui scenariu continuă să fie secret, va fi lansat anul viitor, la începutul lunii octombrie.

Foto: Joaquin Phoenix  as ”Joker” – Instagram, JustJared.com

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.