Au mai rămas 4 zile până la cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional ,,Marile Serate Muzicale ale Bucureștiului”
https://www.ziarulmetropolis.ro/au-mai-ramas-4-zile-pana-la-cea-de-a-patra-editie-a-festivalului-international-marile-serate-muzicale-ale-bucurestiului/

În zilele de 6, 7 şi 8 iulie, începând cu ora 19:00, bucureştenii melomani se vor putea delecta cu un regal de muzică clasică la Sala Majestic a Teatrului Odeon, în interpretarea unor muzicieni de renume internaţional.

Un articol de Petre Ivan|2 iulie 2018

Pe scenă vor urca soprana Felicia Filip, pianiștiiBruno Canino și Koichiro Kanno, violoniștii Mario Hossen și Alexandru Tomescu, violiștii Vladimir Mendellssohn și Marian Movileanu, flautista Luisa Sello, pianistul Andrei Licarețși Cvartetul Enescu.Directorul artistic al Marilor Serate Muzicale este maestrul Anton Niculescu, iar evenimentul este moderat de regizorul de operă Cristian Mihăilescu.

,,La a IV-a ediție a Marilor Serate Muzicale ale Bucureștiului, eveniment de referință în stagiunea estivală a capitalei noastre, vin invitati la „ceaiul de la ora 19:00”  Brahms, Haydn, Schumann, Paganini și alți titani ai muzicii clasice, pe care îi însuflețesc instrumentiști și soliști de talie internațională, de pe trei continente. Ce spuneți despre această infuzie de frumos și armonie? Ce spuneți de așa o invitație?”, a declarat Felicia Filip, director general, Opera Comică pentru Copii.

Ediția a IV-a a ,,Marilor Serate Muzicale ale Bucureștiului” aduce în atenția publicului unele dintre cele mai frumoase lucrări ale unor compozitori celebri precum Robert Schumann, Johannes Bhrams, Joseph Haydn, Felix Mendelssohn Bartholdy, A. Dvorak, Franz Schubert, Serghei Rachmaninov, Philippe Gaubert, C. Saint-Saens, P. I. Ceaikovski, Niccolo Paganini sau Fritz Kreisler. Programul va fi completat de creații ale altor compozitori precum A. Caplet, R. Scedrin și Alfred Schnittke. Biletele sunt disponibile în rețeaua Bilete.ro. Evenimentul este susținut de Magic FM.

Participare de excepție la Concursul Internațional de Pian ,,Mihaela Ursuleasa”

Opera Comică pentru Copii îi invită pe iubitorii muzicii clasice să urmărească concertele din cadrul celor două gale ale Concursului Internațional de Pian „Mihaela Ursuleasa”, ediția I. Pe 1 iulie, competiția se va deschide cu un concert pe scena Sălii Mari a Operei Comice pentru Copii susținut de surorile pianiste Ferhan Önder și Fersan Önder din Elveția, prietene din copilărie ale Mihaelei Ursuleasa. În perioada 2 – 6 iulie va avea loc concursul propriu-zis în Salonul Mozart al Operei Comice pentru Copii, cu accesul liber al publicului.31 de tineri pianiști din România, Austria și Australia, vor fi evaluați de un juriu internațional din care fac parte, Heinz Medjimorec, primul profesor al Mihaelei de la Viena și președinte al juriului, Pierre Doueihi, profesor la Conservatorul din Berna, pianista Ferhan Önder și pianistul Viniciu Moroianu.

Concursul Internațional de Pian „Mihaela Ursuleasa” se va încheia în 7 iulie cu o gală în cadrul căreia cei mai talentați pianiști vor primi premii în valoare de 4.000, 3.000 și respectiv 2.000 de euro, plus Marele Premiu „Mihaela Ursuleasa”, în valoare de 5.000 de euro și un premiu special de 500 de euro oferit de cea mai bună prietenă a marii pianiste, violonista Patricia Kopatchinskaja.

 Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar aproape 15.000 de spectatori, iar în stagiunea 2017-2018 a fost depășită bariera de 600 de reprezentații, dintre care 19 premiere.

Foto: Marile Serate Muzicale ale Bucureștiului, Felicia Filip – Alexandra Jitariuc

20
/08
/15

Opera Națională București organizează în perioada 19 – 22 august a.c. cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de Canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra”, competiţie acreditată de Federația Mondială a Concursurilor Internaționale de Muzică.

17
/08
/15

Gigi Căciuleanu va dansa din nou, pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în noua sa creație coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”. Premiera spectacolului va avea loc pe 5 și 6 septembrie, orele 20.00, la Teatrul Mic și va fi prezentată în cadrul Festivalului Internațional George Enescu.

14
/08
/15

Pianistul Daniel Ciobanu va concerta, în data de 14 august, pe scena Bisericii St James, o foarte frecventată adresă muzicală situată pe celebrul bulevard londonez Piccadilly, în debutul unei serii de recitaluri pe care Institutul Cultural Român din Londra o va organiza aici în următoarele luni în colaborare cu mai mulți promotori britanici.

14
/08
/15

Patru discuri cu muzică clasică, apărute pe parcursul acestei veri, așteaptă să fie descoperite și de publicul românesc: printre numele prezente pe copertele lor figurează și muzicieni care au fost de-a lungul timpului invitați în Festivalul Enescu, unii dintre ei, protagoniști chiar anul acesta.

12
/08
/15

În Ţara Făgăraşului, în mijlocul naturii, pe o pârtie de schi desprinsă parcă dintr-o poveste şi înconjurată de pădure, are loc un festival ca de basm numit simplu: In Transylvania ( 20-23 august).

12
/08
/15

Numele sopranei Valentina Naforniţa, noua vedetă a Operei de Stat din Viena, se regăseşte anul acesta în selecţia oficială a Festivalului de la Edinburgh, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume dedicate artelor (teatru, dans, muzică şi literatură).

10
/08
/15

Cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Salonul de Carte şi Muzică“ se va desfăşura la Sinaia, în perioada 12-15 august. Invitatul special al evenimentului va fi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, care va aduce produse culturale din partea a 16 comunităţi etnice din România - bulgari, croaţi, greci, germani, evrei, italieni, mecedoneni, polonezi, ruteni, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, tătari - turco-musulmani, turci, maghiari şi ucraineni.