Audrey Hepburn, portrete ale unui simbol
https://www.ziarulmetropolis.ro/audrey-hepburn-portrete-ale-unui-simbol/

O expoziţie intitulată ”Audrey Hepburn, portrete ale unui simbol” s-a inaugurat joi la National Portrait Gallery din Londra. Expoziţia va prezenta, până la 18 octombrie, 35 de imagini ale celebrei artiste împrumutate de fiii acesteia, Sean Hepburn Ferrer şi Luca Dotti.

Un articol de Petre Ivan|3 iulie 2015

Fotografiile urmăresc firul vieții actriței care continuă să farmece prin eleganță și în prezent, la peste 20 de ani de la dispariția ei.

Cel mai vechi cadru din mostra londoneză este în alb-negru și datează din 1938, când Audrey Hepburn avea nouă ani, iar cea mai recentă poză este din 1991, cu numai doi ani înainte de moartea ei, în Elveția, ca urmare a unui cancer de colon.

Expoziția propune o retrospectivă cronologică a existenței vedetei, de la copilăria petrecută în Olanda, perioada studiilor de Audrey Hepburndans din Londra, cucerirea gloriei mondiale la Hollywood în perioada 1950-1960, inclusiv a unui premiu Oscar pentru rolul din Vacanță la Roma, din 1953, și ultimii ani, în care a fost ambasador al bunăvoinței al UNICEF.

Vizitatorii pot vedea și o pereche de papuci de dans folosiți de Audrey Hepburn pe când urma cursuri de balet clasic, precum și imagini ale unora dintre rochiile purtate de ea în filme.

De asemenea, un întreg perete este consacrat coperților pe care mari publicații din întreaga lume le-au dedicat actriței născute în 1929 în Belgia.

Foto: Audrey Hepburn – facebook

02
/04
/13

Picanterii de Bucureşti revine cu o nouă ediţie în zilele de 5, 6 şi 7 aprilie, între orele 10 și 19, la Muzeul Municipiului Bucureşti. Vizitatorii se vor bucura de bunătățuri și accesorii realizate manual. Negustorii dichisiţi şi atelierele de creaţie artistică nu vor lipsi nici de această dată. Artizanii invitaţi le vor oferi vizitatorilor […]

29
/03
/13

Duminică, 31 martie, începând cu ora 13, la Caffé D`Arthé (Str. Popa Nan, nr. 7) poți participa la un atelier de flori textile. Bucățile de material se vor transforma în accesorii spectaculoase, ce vor da oricărei ținute o notă de unicitate.