Aurora Liiceanu dezbate „Povestea Ioanei“ la Cărtureşti Verona
https://www.ziarulmetropolis.ro/aurora-liiceanu-dezbate-povestea-ioanei-la-carturesti-verona/

Aurora Liiceanu va participa joi, 7 noiembrie, de la ora 18.00, la dezbaterea centrată pe povestea din volumul „Legături de sânge. Povestea Ioanei’’.

Un articol de Andrada Văsii|5 noiembrie 2013

Aurora Liiceanu va participa joi, 7 noiembrie, de la ora 18.00, la dezbaterea centrată pe povestea din volumul „Legături de sânge. Povestea Ioanei’’.

Evenimentul va avea loc în cadrul Librăriei Cărtureşti Verona. Participă, alături de autoare: Mihai Ioan Micle, doctor în psihologie, contributor la documentarea cărţii, Dan Antonescu, specialist criminology, Iuliana Alexa, redactorul-şef al revistei Psychologie.

Ioana, zisă Biba, are o poveste cutremurătoare: în urmă cu mai mulţi ani, şi-a ucis în bătaie fratele. „Ce anume a împins-o la acest gest?’’, „A fost ceva legat de firea ei sau urmarea unei copilării marcate de abuzuri’’, „Şi, până la urmă, cine este Biba?’’ sunt întrebări la care autoarea va căuta răspunsuri alături de invitaţi.

Un tablou realist al vieţii, pictat de Aurora Liiceanu

La prima vedere, Ioana, zisă Biba, este o femeie obişnuită, dar destinul ei se schimbă atunci când îşi omoară fratele.

Ioana crede că un moment esenţial i-a schimbat viaţa – cel în care şi-a invitat fratele mai mare să locuiască împreună. Ştie că este vinovată, dar nu pare să aibă remuşcări pentru răul pe care l-a făcut. Pornind de la povestea ei, Aurora Liiceanu schiţează un tablou realist al vieţii în închisoare şi încearcă să stabilească dacă există un „cod genetic” al criminalilor sau dacă faptele acestora sînt rezultatul educaţiei şi al conjuncturii.

Aurora Liiceanu

Afişul evenimentului la care va participa Aurora Liiceanu 

Documentarea pentru această carte a fost realizată în colaborare cu Mihai Ioan Micle.

Foto credit: Polirom, foto cu Aurora Liiceanu

01
/08
/15

Humanitas Multimedia vă invită marți, 4 august, la ora 19.00, pe terasa librăriei Humanitas Kretzulescu să descoperiți audiobookul verii: ,,Ferma animalelor” de George Orwell, în lectura lui Victor Rebengiuc. Discuția la care vor participa Victor Rebengiuc, Dan C. Mihăilescu și Lidia Bodea va fi urmată de lectura câtorva fragmente din nuvela lui Orwell. 

31
/07
/15

Editura Polirom vă propune şi în această săptămînă două volume fascinante, de neratat, în colecţia „Hexagon. Cartea de călătorie”: Căzînd în gol, de Joe Simpson, un bestseller al literaturii montane, şi Trenul-fantomă către Răsărit, de Paul Theroux, continuarea Bazarului pe roţi, un clasic al literaturii de călătorie.

31
/07
/15

Festivalul Dilema veche se întoarce la Alba Iulia, între 21 şi 23 august 2015, cu – anunţă organizatorii - nouă ordine de zi care răsuceşte minţile: Pleşu, Liiceanu, Patapievici, folk, jazz şi alte fineţuri muzicale, politică europeană şi idei, scriitori şi filme documentare şi, mai ales, bună dispoziție şi umor dublu rafinat. Aceasta e situaţiunea.

30
/07
/15

Teatrul Pygmalion din Viena prezintă spectacolul-lectură Insula (Die Insel), de Gellu Naum, vineri, 31 iulie, de la ora 20.00. Evenimentul marchează împlinirea a 100 de ani de la naşterea dramaturgului, poetului, prozatorului şi eseistului român. Gellu Naum (1 august 1915 – 29 septembrie 2001) este considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european.

29
/07
/15

„Creştinismul e dogmă, e mistică, e morală, e de toate, dar e în mod special un mod de a trăi şi o soluţie şi e reţeta de fericire.” Spunea Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai importanți intelectuali români ai secolului trecut. S-a născut pe 29 iulie 1912.

24
/07
/15

Recitesc “Sonata Kreutzer”. E o capodoperă, scurtă, dar capodoperă. Găsesc concluziile marelui rus false, dar premisele adevărate. Demonstrația – însă – strict textual, demonstrația că viața bărbatului cu femeia pe pământ e sortită unui lung șir de chinuri care pot decurge, lesne, în crimă, demonstrația e superbă.

22
/07
/15

Abia acum am ajuns – la doi ani de când a fost publicată – să citesc “Sărbătoarea neînsemnătății”, de Milan Kundera. Sunt un kunderian rezonabil. Iubesc literatura care a plecat din Cehia pentru a ajunge în inima lucrurilor.

20
/07
/15

Duc în chestiunea bibliografiei generale povara unor lipsuri enorme. Toate aceste lipsuri enorme sunt, în același timp, o discretă dovadă de înțelepciune. Am amânat ani de zile întâlniri cu anume scriitori. Cred că în literatură, la fel ca în dragoste, întâlnirile cuvenite tot se vor întâmpla.

17
/07
/15

„Cum suntem?”, „Cum credem că suntem?”, „Cum cred alţii că suntem?”, „Cum am ajuns să fim aşa?” sunt întrebări esenţiale atât pentru fiecare dintre noi, cât şi pentru întreaga societatea românească. În volumul Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală, apărut la Editura Polirom, disponibil în librării din această săptămînă, renumitul psiholog Daniel David ne oferă, într-o manieră analitică riguroasă şi complexă, răspunsuri bine documentate.

15
/07
/15

„Povestirile lui Salamov reprezintă o lectură esenţială pentru acei cititori interesaţi de experienţa Gulagului; ele vin din familia prozei lui Soljenitin, cu stilul şi filosofia ei izbitoare.” (The Telegraph). Editura Polirom a publicat de curând cel de-al doilea volum al uneia dintre cele mai tulburatoare capodopere ale secolului XX: Povestiri din Kolima, de Varlam Salamov.