CRONICĂ DE FILM Prezentat recent în cadrul Festivalului Filmului European şi anunţat pentru septembrie în cinematografe, „Autoportretul unei fete cuminţi”, scris şi regizat de Ana Lungu, este un film inedit – în peisajul cinematografiei române –, care surprinde prin fineţea mizanscenei, rafinamentul dialogurilor şi tratarea dedramatizată a naraţiunii.
Un articol de Ionuţ Mareş|16 mai 2015
„Autoportretul” din titlul acestui „film subtil” (Andrei Gorzo) al Anei Lungu dă tonul abordării ironic-misterioase care domină a doua încercare în regie a cineastei, după „Burta balenei” (2010), co-realizat cu Ana Szel.
„Autoportretul unei fete cuminți” se plasează pieziș nu doar față de cinemaul înțeles ca spectacol, dar inclusiv față de estetica realistă a Noului Cinema Românesc, înrudindu-se cu cele mai radicale forme ale sale de până acum, exprimate prin autoreflexivele „Aurora”, al lui Cristi Puiu, și „Când se lasă seara peste București sau Metabolism”, al lui Corneliu Porumboiu. Fără a atinge, însă, îndrăzneala conceptuală a acestora.
Filmul Anei Lungu împarte, totuși, cu cele două lungmetraje înclinația extremă spre dedramatizare sau, mai exact, spre un concept narativ aparent criptic, neconvențional, care nu se lasă ușor devoalat, cel puțin în raport cu normele limbajului cinematografic mainstream.
La fel ca în „Aurora”, nu toate relațiile între personaje sunt explicitate, rămânându-i spectatorului sarcina de a face conexiuni și de a stabili „cine cu cine”, din replici sau chiar din detalii de scenografie și de mizanscenă (care mizează pe folosirea inteligentă a profunzimii câmpului). În plus, cineasta rezistă tentației de a psihologiza, de a crea legături cauză-efect în construcția narativă, deși scenele comunică între ele – subteran – cu finețe și discreție.
Asemănarea cu Porumboiu se manifestă deopotrivă printr-o anume abstractizare și printr-o tratare în cheie ludică a dialogurilor (intelectualizate și, parțial, improvizate – așa cum a afirmat însăși regizoarea).
Nimic spectaculos nu se întrevede în această „poveste” reținută despre o tânără doctorandă în inginerie seismică (jucată de actrița Elena Popa) care își împarte viața între prieteni (Andrei Enache și Iris Spiridon), un amant (Emilian Oprea – „De ce eu?”) și părinți (care sunt chiar cei ai cineastei – Dan și Magdalena Lungu), de a căror protecție financiară pare a încerca să scape.
Folosirea propriilor părinți (actori neprofesioniști) și a unui personaj central feminin (un posibil alter-ego, în limbaj clasic) sugerează eventuala latură „autobiografică” evidențiată încă din titlu de Ana Lungu. Este imposibil și, în fond, inutil de stabilit însă cât din acest lungmetraj observațional de interior și construit din cadre fixe ia forma unui (pseudo)film-jurnal și cât este ficțiune despre încercarea unei tinere de a se elibera de dependența celor din jur și din prizonieratul rutinei.
Există destule piste spre posibile conflicte în „Autoportretul unei fete cuminți”: de o parte se situează protagonista, Cristiana, iar de cealaltă, succesiv, prietenii, amantul și părinții (în special tatăl). Însă tensiunile sunt înăbușite înainte de orice defulare explozivă, fiind constant aplanate, sugerate (și lăsate să se acumuleze în personajul central, „fata cuminte”, fără a se revărsa, în final, cu morală, așa cum s-ar fi întâmplat într-un deznodământ convențional).
INFO
Autoportretul unei fete cuminți (România, 2015)
Scenariu & Regie: Ana Lungu
Distribuție: Elena Popa, Andrei Enache, Iris Spiridon, Emilian Oprea, Dan Lungu, Magdalena Lungu
Rating: ●●●○○
Foto: Marius Olteanu / Mandragora
