Aventurează-te în lupta intergalactică din „Gardienii Galaxiei Vol. 2”!
https://www.ziarulmetropolis.ro/aventureaza-te-in-lupta-intergalactica-din-gardienii-galaxiei-vol-2/

Biletele pentru continuarea mult aşteptată a poveştii din Universul Marvel se pot achiziţiona începând cu data de 21 aprilie. Filmul „Gardienii Galaxiei Vol. 2” va ajunge în cinematografele din România începând din seara datei de 4 mai. Cumpărarea biletelor în avans îţi oferă posibilitatea de a fi printre primii care se reîntâlnesc cu gaşca de eroi improbabili.

Un articol de Liliana Matei|23 aprilie 2017

Filmul „Gardienii Galaxiei Vol. 2” este distribuit de Forum Film România şi va fi disponibil în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos.

În Vol. 2, personajele colorate şi pline de umor au o altă dinamică, conturând altfel de relaţii, suprinzându-ne cu o nouă aventură. În prima parte, Gardienii devin o familie, însă în a doua parte accentul se mută pe relaţiile dintre personaje în interiorul familiei. Aşa cum spune şi James Gunn: „Este o poveste complicată pentru că vorbim în primul rând despre un grup de inadaptaţi care devin o familie, însă nu se ştie unde duce acest lucru.” Fiecare personaj este unic în felul său şi fiecare aduce ceva special, iar până vă reîntâlniţi cu ei pe marile ecrane, vă facem şi mai curioşi, povestindu-vă puţin despre ei.

Chris Pratt aka Star-Lord/Peter Quill

După ce a salvat galaxia, aventurierul intergalactic semi-uman devine foarte cunoscut, fiind foarte mândru de asta. La fel de mândru cum a fost şi Chris Pratt când a primit rolul lui Peter Quill. James Gunn spune despre acesta: „Când am început casting-ul pentru Star Lord, căutam pe cineva care să intre în sală, să facă tot ce era trecut pe foaie, să o facă bine, într-un mod amuzant, însă voiam în acelaşi timp pe cineva care să aducă ceva în plus personajului. Voiam acel ceva care să îl facă pe Peter Quill puţin diferit. Chris a venit şi a făcut asta imediat. Este un actor unic pentru că îmbină foarte bine masculinitatea şi vulnerabilitatea, pe care le transmite cu uşurinţă pe ecran. Şi cred că asta îl face un actor modern şi actual.”

Zoe Saldana aka Gamora

Zoe Saldana se reîntoarce în rolul Gamorei, asasinul plătit care încearcă să-şi ispăşească păcatele din trecut, prin faptele sale eroice. Ea trebuie să se lupte cu proprii demoni, în confruntarea cu sora adoptivă, Nebula. Gunn spune despre ea: „Gamora este înconjurată de zevzeci, de Gardienii Galaxiei, care îi fac viaţa foarte dificilă. Ţine la ei, şi ea ştie asta, însă băieţii se ceartă constant şi sunt greu de suportat, având în vedere că nu are lângă ea companie de sex feminin.”

Dave Bautista aka Drax

Dave Bautista este Drax, războinicul intimidant, taciturn şi plin de tatuaje. Drax este un personaj complex, care este la fel de ameninţător şi de iubitor în aceeaşi măsură. Nu este conştient de natura sa foarte categorică şi de modul extrem în care percepe lumea. Gunn spune despre el: „Cred că ştim cu toţii foarte clar că Drax nu este foarte bun în a descifra anumite indicii sociale. Nu înţelege foarte bine ce vorbeşte lumea în jurul său, amuzându-se de lucruri pe care nu ar trebui să le găsească haioase.”

Bradley Cooper aka Rocket

Rocket, creatura modificată genetic, este un membru nepreţuit în echipă. Deşi e uneori reticent şi foarte acid, el este foarte grijuliu, mai ales cu Groot, care este acum doar un puiuţ. James Gunn este familiarizat şi apropiat cel mai mult de Rocket, mărturisind că se regăseşte cel mai mult în acest personaj. Rocket este o mică fiară torturată, care nu şi-a pierdut din amuzament şi afecţiune, fiind interpretat cu măiestrie de Bradley Cooper, actor nominalizat la Oscar.

Vin Diesel aka Baby Groot

După ce Groot a făcut sacrificiul suprem în primul film „Gardienii Galaxiei”, Micuţul Groot s-a născut din rămăşiţele sale. Deşi este adorabil, el se chinuie cu accese de furie şi are o relaţie de dragoste-ură cu ceilalţi Gardieni.

Micuţul Groot comunică spunând doar trei cuvinte, „I am Groot”. În ciuda înfăţişării sale neobişnuite şi a vocabularului limitat, Groot şi-a făcut loc în inima privitorilor doar cu aceste cuvinte. Este un aliat de încredere şi un prieten loial pentru Rocket. Este, de asemenea, un personaj complet diferit faţă de Groot din primul film. Gunn spune că el nu îşi aduce aminte de el ca adult, iar toate celelalte personaje relaţionează foarte diferit acum cu el. Drax nu îl place, Rocket ţipă mereu la el, Gamora are instincte materne faţă de el, iar Quill abia îşi dă seama că există.

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.

26
/04
/23

Ieri la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a XVII-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. „Oameni de treabă” este marele câștigător al trofeului Gopo pentru „Cel mai bun film”. Cele mai aplaudate momente de pe scena Galei vor putea fi urmărite joi, pe 27 aprilie, de la ora 23:00, pe PRO CINEMA.

24
/04
/23

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a XVII-a ediție în Sala Mare a Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București. Evenimentul organizat pe 25 aprilie va fi prezentat, în premieră, de duo-ul format din actrița și scenarista Lia Bugnar și actorul Marius Manole.

21
/04
/23

Mai sunt 4 zile până când noul serial western „Django” va fi difuzat în premieră exclusivă în România de Focus Sat. Producția filmată integral în România este un western complet diferit de canoanele genului, care are în distribuție nume celebre precum Matthias Schoenaerts, Noomi Rapace, Lisa Vicari, Nicholas Pinnock și promite să ofere o experiență TV unică.

20
/04
/23

Începând cu acest an, Festivalul Internațional de Film Transilvania se numără printre fondatorii SMART7, o rețea de festivaluri de film europene care își propune să dezvolte industria culturală și domeniul festivalier, dar și să ofere un spațiu de întâlnire cu opere ale unor noi cineaști europeni, în cadrul unei competiții internaționale itinerante. Competiția SMART7 debutează în programul celei de a 22-a ediții TIFF, între 9-18 iunie.

19
/04
/23

American Independent Film Festival .7 începe vineri, 21 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie din București. În deschidere, publicul va avea de ales între două premiere: lungmetrajul A THOUSAND AND ONE – Marele premiu al juriului la Sundance 2023, la sala Eforie, și primul episod din miniseria HBO Europe, SPY/MASTER ce va fi proiectat la sala Elvire Popesco, în prezența echipei.

19
/04
/23

Profesioniști pasionați, care au contribuit semnificativ la realizarea unora dintre cele mai importante producții de film ale României, monteurii de film Melania Oproiu, Nita Chivulescu și Mircea Ciocâltei vor fi omagiați la cea de-a XVII-a ediție a Premiilor Gopo. Contribuția lor va fi recompensată cu Premiul Special, oferit în cadrul evenimentul ce va avea loc pe 25 aprilie, la Teatrul Național ,,I. L. Caragiale’’ din București.