„Balkanik festival” – a doua ediţie, de vineri, în Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/balkanik-festival-a-doua-editie-de-vineri-in-bucuresti/

Cea de-a doua ediţie a „Balkanik festival” – primul eveniment de muzică şi cultură balcanică din România, va începe vineri, în Capitală, şi se va desfăşura până duminică. Potrivit organizatorului evenimentului – Asociaţia Culturală Metropolis, festivalul, care se va desfăşura într-unul dintre paradisurile uitate ale Bucureştiului, în str. Uranus 144, lângă Piaţa de flori George […]

Un articol de |21 septembrie 2012

Cea de-a doua ediţie a „Balkanik festival” – primul eveniment de muzică şi cultură balcanică din România, va începe vineri, în Capitală, şi se va desfăşura până duminică.

Potrivit organizatorului evenimentului – Asociaţia Culturală Metropolis, festivalul, care se va desfăşura într-unul dintre paradisurile uitate ale Bucureştiului, în str. Uranus 144, lângă Piaţa de flori George Coşbuc, va cuprinde un târg meşteşugăresc, cu produse autentice, de la ceramică românească, la ţesături, marochinărie, artizanat şi podoabe, dar şi recitaluri ale celor de la Fanfara Shavale, Nedim Nalbantoglu & The Balkan Messengers, Parno Graszt, Orchestra Boban şi Marko Markovic şi Baba Zula.

În prima zi, după lăsarea serii, va avea loc un spectacol de joc cu focul, oferit de Trupa Crispus, un spectacol de dans al ansamblului Romafest, proiecţia pe un ecran de 72 mp a expoziţiei ”Ultima transhumanţă” a artistului vizual Dragoş Lumpan, expoziţia nomadă de obiecte de patrimoniu aromâne ”Balcanii Umblători” şi prezentarea de costume peloponeziene M’aresi Morea, semnată de Daniela Diaconescu, acompaniată de acordurile greceşti oferite de trupa de percuţie Barbarossa Samba Group.

Atmosfera va fi completată de bunătăţi la ceaun, precum fasole cu ciolan, varză cu costiţă, gulaş, sarmale cu mămăliguţă, pljeskavica sârbească pe grătar, dovleac copt, bragă, scofeturi dulci, şi de un must dulce şi răcoritor preparat pe loc.

Gazda din acest an a Balkanik festival este actorul de la Teatrul Bulandra din Bucureşti, Marius Chivu, cunoscut din spectacole în regia lui Liviu Ciulei, Yuri Kordonsky, Cătălina Buzoianu.

Asociaţia Culturală Metropolis, înfiinţată de Daniel Mitulescu, are ca principal scop realizarea de evenimente non-profit de educare a publicului tânăr, precum Festivalul Internaţional de Film pentru Copii KINOdiseea şi Caravana Metropolis.

 

Sursa: Agerpres

19
/03
/14

ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 19 martie (1917) s-a născut, la Bucureşti, pianistul și compozitorul Dinu Lipatti? Lipatti a crescut cu muzica încă din leagăn. Tatăl său a fost un amator de muzică înstărit, care studiase cu Sarasate și Carl Flesch, mama sa, o pianistă talentată, iar George Enescu era nașul său. Muzica a fost preocuparea lui din copilărie. Mama sa obişnuia să spună că “băiatul cânta la pian înainte de a fi învățat să zâmbească”. La 4 ani, Dinu Lipatti dădea concerte de caritate și începea să compună piese elaborate.

19
/03
/14

Tinerii cineaști români vor avea, pentru prima dată, o competiție dedicată lor, la Festivalul Internațional de Film NexT (3-7 aprilie). În prima ediție a Competiției naționale, 14 scurtmetraje românești dintre cele mai bune lansate în ultimul an, selecționate de criticii Irina Trocan și Andrei Rus, vor concura pentru Premiul pentru Cel mai bun film românesc și Premiul Publicului pentru film românesc. Secțiunea este prezentată de HBO România.

18
/03
/14

Dicționarele spun poveștile cuvintelor (proveniența, sensurile, modificările suferite de-a lungul timpului, semnificația sintagmelor în care sunt încorporate etc.). De aceea, ele sunt ca o ladă cu zestre pentru generațiile următoare. Acum, în era digitală, găsim pe internet o parte din aceste povești. Mai rapid și mai eficient. Și, atunci, care să mai fie rostul dicționarelor […]

18
/03
/14

Cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere a pictorului Theodor Aman, fondatorul Şcolii de Belle Arte din Bucureşti, pe 20 martie 2014 va avea loc un ceremonial de depunere de coroane de flori la Cimitirul Bellu. Joi, 20 martie 2014, de la orea 12.00, cu ocazia zilei de naştere a pictorului Theodor Aman, fondatorul Şcolii de […]

18
/03
/14

Dawid Trzensimiech de la Royal Opera House Covent Garden s-a alăturat în luna martie Comaniei de Balet a Operei Naţionale Bucureşti. Artistul de origine poloneză poate fi urmărit miercuri, 19 martie, ora 19.00, pentru prima oară pe scena teatrului, în spectacolul de dans contemporan Tango. Radio şi Juliet, în coregrafia lui Edward Clug.

18
/03
/14

Astăzi se împlinesc 20 de ani de când una dintre cele mai distinse şi talentate doamne ale teatrului şi filmului românesc nu se mai află printre noi. Gina Patrichi s-a stins din viaţă într-o zi de 18 martie, în urma unei boli necruţătoare, la o lună după ce primise Premiul UNITER pentru Excelenţa în teatru din mâna lui Richard Eyre, directorul London National Theatre, de atunci.

18
/03
/14

În ultima perioadă Adrian Văncică este recunoscut pe stradă pentru rolul său din serialul de televiziune „Las Fierbinți”, unde îl întruchipează, cu mare autenticitate, pe Celentano, un bețiv simpatic, un fel de Cetățean turmentat al zilelelor noastre.