CRONICĂ DE TEATRU Unul dintre cei mai prolifici dramaturgi contemporani, recompensat cu multe Premii Tony şi Emmy, Writers Guild şi Golden Globe, Neil Simon scrie piese de teatru, în special comedii, şi scenarii de film de ficţiune, inspirându-se din viaţa sa.
Un articol de Monica Andrei|29 ianuarie 2014
CRONICĂ DE TEATRU Unul dintre cei mai prolifici dramaturgi contemporani, recompensat cu multe Premii Tony şi Emmy, Writers Guild şi Golden Globe, Neil Simon scrie piese de teatru, în special comedii, şi scenarii de film de ficţiune, inspirându-se din viaţa sa.
Cu trilogia autobiografică formată din “Brighton Beach Memoirs” (1983), “Biloxi Blues” (1985) şi “Broadway Bound” (1986) a obţinut recunoaşterea unanimă a criticii, iar pentru continarea acesteia, “Lost Younkers”, dramaturgul a obţinut Premiul Pulitzer. Pe lângă toate aceste importante premii a fost nominalizat şi la Oscar.
Un autor valoros, cu multe spectacole de succes pe Broadway şi în lume. Piesele dramaturgului nu sunt la prima montare în România. Am văzut spetacole pe textele acestui autor prin şcolile de teatru, în club, la penitenciar, prin teatrele din ţară.
Piesa de teatru “Rumors” (“Zvonuri”) (1988) de Neil Simon, stă la baza recentei premiere din stagiunea 2013-2014 de la Teatrul Naţional din Bucureşti, în regia lui Ion Caramitru, scenografia Lilianei Cenean şi decorul semnat de Cătălin Arbore.
Titlul spectacolului, “Bârfe, zvonuri şi minciuni”, este o foarte bună şi inspirată strategie de marketing. E tot ceea ce poţi livra unui spectator ca să-l atragi să cumpere bilet, să intre în sala de spectacol, şi apoi mai vede el dacă rămâne acolo. Pentru că un zvon este o ştire neîntemeiată, dar ficţiunea care-i dă viaţă şi-i propagă interesul e bârfa din jurul zvonului. Minciuna înfloreşte în context.
Deşi dramaturgul îşi numeşte piesa „farsă“, în realitate e o comedie slăbuţă, scrisă prin 1988 la mult timp după ce oferise publicului adevăratele bijuterii creative din toată cariera sa. De la Platon până la Shakespeare şi după, în farse, servitorii aleargă pe mai multe uşi din şi în scenă declanşează şi rezolvă conflictul, iar în spectacolul de la Teatrul Naţional din Bucureşti sunt plecaţi în vacanţă prin Japonia.
Se pomeneşte despre ei, la fel ca şi despre cele două personaje, Mira şi Charles, care nu apar niciodată în scenă, însă toată acţiunea se petrece în jurul lor.
Echipa spectacolului „Barfe, zvonuri si minciuni“
Povestea este simplă. O aniversare de 10 ani de la căsătorie presupune o petrecere pe cinste, unde sunt invitaţi avocaţi, psihologi, contabili şi un candidat la Senat. O întâmplare ciudată se petrece în casa viceprimarului din New York, unde avea loc aniversarea, cu ceva timp înainte de eveniment.
Nu ştim dacă este crimă sau tentativă de sinucidere, sau şi una şi cealaltă. Cuplurile apar pe rând, ca să-şi prezinte oraţiile şi cadourile şi află că un glonţ ar fi atins urechea viceprimarului, care zace în camera de la etaj. Pentru că mai nou, comediile “moderne” au la bază subiect de dramă.
Situaţia le-ar pune în pericol cariera tuturor invitaţiilor, care ar umfla artistic ani grei într-o puşcărie federală. Protagoniştii petrecerii nu caută să dezlege enigma împuşcăturii, ci să o ascundă, întâi unii în faţa altora, apoi în faţa Poliţiei, pentru a scăpa nearestaţi. Spaima lor nevrotică stârneşte râsul.
Acţiunea se petrece în living-ul casei primarului, un spaţiu decorat adecvat de către scenograful Cătălin I. Arbore, care arată a interior burghez cu fotolii şi canapele, cu un bar aflat în spate, o scară spre etaj, uşi ce dau spre bucătărie, baie, pivniţă şi spre exterior. Cuplurile de actori intră în scenă în costume elegante, bine gândite şi create special pentru petrecerea de aniversare de către Liliana Cenean.
Spectacolul începe. Intră în scenă primul cuplu care dă tonul situaţiei ambigue: Monica Davidescu (Chris Gorman) în costumul ei de culoarea vişinei putrede este o apariţie fermecătoare, însă uşor agitată, dar partenerul ei, Marius Bodochi, (Ken Gorman) când surzeşte după descărarea accidentală a armei pe care voia să o ascundă, devine o minune de haz.
Ei hotărâsc să nu spună celorlaţi invitaţi adevărul, pentru că Mira nu este în casă iar Charles e “împuşcat” în camera de la etaj. Derulează ultimele zvonuri, exagerează bârfe despre nişte amanţi secreţi până ce sosesc ceilalţi invitaţi.
Am remarcat cuplul care stârneşte cel mai mult haz în timpul spectacolului: Rodica Ionescu (Cookie Cusack), îmbrăcată în rochie roşie moştenită de la bunica, se vaită de durerea de spate masându-l cu un sul roşu anume adus de acasă. Are o coafură adecvată şi un frumos costum inspirat din portul popular ucrainean, se plimbă cocoşată şi le povesteşte prietenilor cum vorbeşte şi găteşte ruseşte la o emisiune de televiziune.
Prietenii o expediază urgent la cratiţă de cum apare la petrecere. Nu de alta, dar soţul său, Armand Calotă (Ernie Cusack, psihologul) nu trebuie să afle adevărul. Cei doi dau rateuri în bucătărie, unde explodează cuptorul, îşi taie degetele, apoi el se îmbată, stârnind râsul publicului.
Cecilia Bârbora ( Claire Ganz), îmbrăcată într-o rochie neagră elegantă, este o apariţie obositoare şi stridentă, dar partenerul ei, Silviu Biriş (Lenny Ganz) te ţine cu răsuflarea la gură cu toate poveştile şi manifestările lui sincere de a salva situaţia critică.
Ultimii doi sosesc la petrecere certându-se. Florentina Ţilea (Cassie Cooper) se străduieşte să facă noi cuceriri de faţă cu soţul ei, Gavril Pătru (Glenn Cooper) şi scapă cristalul în formă de penis în wc, jucându-şi admirabil rolul.
Am văzut un spectacol într-o seară de sâmbătă, când afară ningea, gerul pişca aspru obrajii, iar viscolul te împingea doi paşi înainte şi unul înapoi. Spre uimirea mea, sala de spectacol era plină, semn că lumea doreşte comedie indiferent de condiţiile meteorologice şi costul unui bilet.
Spectacolul este, însă, un pic prea lung. Finalul rămâne în coadă de peşte, pentru că dinspre uşa pivniţei se aude un glas şi se vede o fantomă.
Sigur, domnule Caramitru, aveţi dreptate că “încercarea de a aduce pe scena Teatrului Naţional o comedie este plină de riscuri” – aşa cum scriaţi în caietul program – mai ales atunci când textul nu permite prea mult, iar actorii se străduiesc cât de cât să facă publicul să râdă. Eu una văd şi de data asta că spectacolul pe care l-aţi regizat va avea succes la public multă vreme.
INFO
Teatrul Naţional din Bucureşti, Sala Studio
Barfe, zvonuri şi minciuni (Rumors, de Neil Simon)
Traducerea Oana Ioachim
Distribuţia (în ordinea intrării în scenă)
Monica Davidescu (Chris Gorman) şi Marius Bodochi (Ken Gorman)
Cecilia Bârbora ( Claire Ganz) şi Silviu Biriş (Lenny Ganz)
Rodica Ionescu (Cookie Cusack) şi Armand Calotă (Ernie Cusack)
Oana Ioachim / Florentina Ţilea ( Cassie Cooper) şi Gavril Pătru (Glenn Cooper)
Victoria Dicu (ofiţerul Pudney), Dorin And one (ofiţerul Welch)
Regia şi ilustraţia muzicală Ion Caramitru
Asistent regie Patricia Katona
Decorul arh. Cătăin I. Arbore
Costumele: Liliana Cenean
Foto din Barfe, zvonuri si minciuni – TNB
