Vineri, în patru oraşe: Noaptea Albă a Filmului Românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/vineri-in-patru-orase-noaptea-alba-a-filmului-romanesc/

Selecţia celor mai de succes filme româneşti va fi prezentată vineri, în 15 spaţii din patru oraşe din ţară – Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, în cadrul Nopţii Albe a Filmului Românesc.   Potrivit organizatorilor, programul evenimentului cuprinde atât producţii de toate genurile realizate de cineaşti din toate generaţiile, dar nu vor lipsi nici animaţiile […]

Un articol de |14 septembrie 2012

Selecţia celor mai de succes filme româneşti va fi prezentată vineri, în 15 spaţii din patru oraşe din ţară – Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, în cadrul Nopţii Albe a Filmului Românesc.

 

Potrivit organizatorilor, programul evenimentului cuprinde atât producţii de toate genurile realizate de cineaşti din toate generaţiile, dar nu vor lipsi nici animaţiile româneşti prezentate anul trecut în competiţie la Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est.

Un eveniment special îi este dedicat Fundaţiei Arte Vizuale (FAV), care împlineşte 20 de ani de la înfiinţare.

Aşadar, spectatorii vor avea şansa de a viziona o selecţie de şapte filme, printre care se numără şi primul film după facultate al lui Radu Muntean, „Lindenfeld” (1994), dar şi „Lucy Castle Hotea”, regia Vali Hotea (1996), „Franzela exilului”, regia Alexandru Solomon (2002), sau „Boborul”, regia Radu Igazsag (2004), precum şi un scurt promo al documentarului despre expediţia lui Emil Racoviţă, „Exploratorul”, Gabor Xantus (2012).

De asemenea, tot în cadrul Nopţii Albe, publicul este invitat să decidă soarta unui personaj, la primul film interactiv din România, „Kiddo”, regia Millo Simulov.

Kiddo este numele unei adolescente cu o viaţă dificilă, provenind dintr-o familie dezbinată, care îşi revarsă furia făcând box. Prin votul majorităţii, destinul îi va fi decis de mai multe ori de-a lungul filmului, alegând câte una dintre variantele propuse de autori. Pelicula a fost foarte apreciată la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

Pe harta Nopţii Albe din Bucureşti, la ediţia din acest an, sunt incluse şi spaţiile de la Cinema Pro, Cinema Elvira Popescu, Club Control, Grădina Verona, Godot Cafe, cumulând un total de zece spaţii-gazdă ale Filmului Românesc (alături de Cinema Studio, Cinema Patria, Noul Cinematograf al Regizorului Român, Club Fabrica, Centrul Istoric – Piaţa Sfântul Anton).

Şi spectatorii din Timişoara au parte de o veste bună. Pe lângă proiecţiile din Noaptea Albă programate la Cinema Timiş, organizatorii vor aduce o selecţie de filme româneşti şi în cadrul Festivalului Plai, la Muzeul Satului Bănăţean.

În Cluj-Napoca cinefilii sunt aşteptaţi la Cinema Victoria şi la Casa TIFF (Str. Universităţii nr.6).

La Iaşi Noaptea Albă a Filmului Românesc va fi găzduită de Cinema Victoria.

Noaptea Albă a Filmului Românesc este un eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, cu sprijinul România Film, Uniunea Cineaştilor din România, Muzeul Ţăranului Român, Institutul Cultural Francez.

Sursa: Agerpres

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.