„Batman In Love”, un spectacol-promisiune al Teatrului de Artă București – avanpremiera, pe 12 august
https://www.ziarulmetropolis.ro/batman-in-love-un-spectacol-promisiune-al-teatrului-de-arta-bucuresti-avanpremiera-pe-12-august/

Miercuri, 12 august, de la ora 20.30, Teatrul de Artă Bucureşti aşteaptă publicul bucureştean la spectacolul Batman In Love, prima dintre cele două premiere-surpriză ale stagiunii în aer liber, „Teatru sub stele”.

Un articol de |11 august 2020

Spectacolul este o adaptare după piesa „Groapa cu nisip” de Michal Walczak, aparținând volumului PSIHOTERAPOLITICA – Antologie de teatru contemporan polonez, publicat la Editura Art. 

Pregătit inițial pentru luna martie a acestui an, apoi amânat pentru o perioadă incertă, odată cu închiderea sălilor de spectacol, Batman In Love revine acum ca un spectacol-speranță, un spectacol-promisiune, într-un moment deloc ușor, pentru Teatrul de Artă București.

Batman In Love este un spectacol despre iubire; despre prima iubire. Un refugiu într-o lume mai pură, cu urma de zâmbet a privirii de azi. Prima iubire e ca o primă urmă de pas în zăpada proaspăt căzută. Puțini, foarte puțini rămân cu ea pentru toată viața. De cele mai multe ori, zăpada se umple de urme de pași amestecați, iar noi trăim cu nostalgia zăpezii neatinse sau uităm. Cu prima iubire începe maturizarea, timpul începe să curgă.

Batman In Love este un spectacol despre timp și timpurile iubirii. 

Adaptarea piesei și regia îi aparțin Anei Ioana Macaria, actriță și regizoare de teatru aflată la al doilea spectacol regizat la Teatrul de Artă București. Pentru primul spectacol – „O relație deschisă” de Dario Fo și Franca Rame – a primit Premiul pentru regie, la FITIC – Festival Internațional de Teatru Independent, Constanța, 2019.

Distribuția este formată din doi actori foarte tineri și foarte talentați, Rodica Pașca și Ștefan Mohor. Amândoi au făcut parte din distribuția spectacolului de disertație al regizoarei Ana Ioana Macaria, „Ospățul de piatră”, produs de UNATC și preluat de Teatrul Bulandra. Ștefan Mohor face parte și din distribuțiile câtorva spectacole de la Teatrul Metropolis, regizate de Victor Ioan Frunză, iar amândoi joacă la Teatrul Bulandra, în spectacolul CORIOLANUS, regia Alexandru Darie. 

„Îi iubesc, îi respect și îi admir pe amândoi, pentru talentul lor și pentru forța interioară de a persevera în a sluji teatrul cu tot ce au mai bun, într-o lume în care e aproape imposibil să-ți asiguri traiul zilnic ca actor independent.” (Ana Ioana Macaria)

Avanpremiera spectacolului Batman In Love are loc pe 12 august, la București, în cadrul stagiunii Teatru sub stele, din Grădina de vară amenajată în incinta Școlii Italiene Aldo Moro, str. Sfântul Ștefan nr. 24, iar Premiera va avea loc pe 22 august, la Constanța, în cadrul FITIC – Festival Internațional de Teatru Independent.

Bilete pentru avanpremiera din 12 august, ora 20.30, sunt disponibile în rețelele Eventbook și MyStage.

Accesul la spectacol se face începând cu ora 20.00. Pentru a preveni răspândirea SARS-COV-2, au fost luate măsuri de distanțare fizică – bilete de câte 1 loc, 2 locuri și 3 locuri, grupate și distanțate corespunzător -, organizatorii asigură dezinfectare și scanarea temperaturii, la intrare, iar purtarea corectă a măștii de protecție, pe perioada desfășurării spectacolului, este obligatorie. Persoanele care prezintă simptome de afecțiuni respiratorii sunt sfătuite să rămână acasă și să se adreseze medicului, fiind așteptate, cu drag, la reprezentații ulterioare, când starea de sănătate le va permite să se bucure, în siguranță, de spectacol, atât lor cât și celorlalți spectatori.

16
/05
/14

În luna mai 2014, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti împlineşte 18 ani de activitate. Implicându-se constant în viaţa culturală a Capitalei, ARCUB s-a impus în faţa publicului drept etalon pentru arta şi cultura municipiului.

16
/05
/14

Așa a fost să fie - ca poeta Elena Vlădăreanu să dea naștere, nu de mult, unei fiice. Ea a făcut din toate emoțiile nașterii, din toate întâmplările primilor ani din viața fiicei sale, o piesă de teatru.

16
/05
/14

Experiențe bizare, iubiri ucigătoare, transformări neașteptate, zombi, exorciști, canibali – amatorii de senzații tari au la dispoziție trei secțiuni cu povești „întunecate”, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania: Fără limită/ No Limit, Umbre/ Shadows și noua Midnight Delirium, un program special de filme difuzate la miezul nopții.

16
/05
/14

Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (14 - 25 mai) este una a exceselor, conform afirmă editorii de la AFP, care au publicat o serie de date şi de cifre, pentru a argumenta această afirmaţie.

15
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Era inevitabil ca un monstru spectaculos vizual precum Godzilla să fie adaptat la 3D. Numai că, în aparenta dorinţă de a livra ceva memorabil, realizatorii par să fi pierdut simţul măsurii, oferind un Godzilla gigantesc pentru standardele modelului, însă umbrit de două creaturi nuclearofage cu apucături exterminatoare.

15
/05
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la cinema! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „#selfie”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

15
/05
/14

Filmul "Grace of Monaco", cu Nicole Kidman, a fost proiectat în deschiderea Festivalului de la Cannes, în afara competiţiei oficiale, şi a fost primit cu râsete, ironii şi critici de jurnaliştii din presa de specialitate, prezenţi la proiecţia care a avut loc miercuri.

15
/05
/14

Miercuri, 21 mai (19.00), la Sala Radio vă veţi întâlni cu Big Band-ul Radio, ansamblul creat în 1949, dirijat de-a lungul timpului de mari artişti ca Sile Dinicu, Cornel Popescu, Ion Cristinoiu şi Ionel Tudor. Amfitrionul serii va fi Florian Lungu.