Mă sună redactorul-şef al ziarului nostru să îmi pună în vedere că astăzi îndrăgita actriţă Monica Bellucci împlineşte frumoasa, deşi scandaloasa vârstă de cincizeci de ani. Îmi sugerează, nu-mi impune, să scriu ceva la obiect, nu o odă, dar, probabil, ceva să placă la toată lumea.
Un articol de Andrei Crăciun|30 septembrie 2014
Nu-l știam belluccian, cum îi cunosc pe mulți alți ziariști, inclusiv redactori-șefi, sau măcar adjuncți, oameni cu stare, cu funcție, cu nevastă, cu copil acasă, nicidecum ratați social și financiar, ca mine.
Belluccienii sunt o rasă aparte între bărbați, trebuie să admit. Aceștia iubesc îndeosebi ideea de Monică de altădată, de femeie frumoasă în sensul originar, de dinainte de delirul plasticienilor. Bellucci e o icoană (cum spun profanii consumeriști) a splendorii mediteraneene și nu pentru calitățile ei actoricești își fac atâția și atâția din domnia sa chip cioplit. Oameni în toată firea păcătuiesc biblic, în gând, zăpăciți de nurii, arareori expliciți, ai doamnei.
Fenomenul mi se pare semnificativ. Vă invit să nu îl bagatelizați, să nu îl frivolizați excesiv. Bellucci la cincizeci de ani! – asta nu e o știre, nu e o vârstă doar pentru frumoasa italiancă. E o vârstă mai ales pentru ceilalți, pentru cei care o iubesc, în ascuns. Ea va continua să fie splendidă, ca o nouă Sophie Lauren. Dar timpul trece și borna aceasta e incredibilă. Când s-a ajuns aici? Cum s-a ajuns aici?
Mai departe, important e alt aspect: viitorul. Belluccienii vor rămâne cantonați în tinerețea Monicăi, mi-e clar. Am citit cândva pe o plasmă spânzurată într-o stație de metrou bucureștean că primul său rol important a fost o scurtă apariție într-un film despre Dracula. Era începutul anilor `90. Așa o fi fost. Dar acestea toate sunt apuse (tempi passati!), căci orice vreme cunoaște un amurg. Viitorul însă?
Ce se va întâmpla de-acum? Căci formele generoase nu mai au căutare. Esteticul s-a clișeizat într-un periculos unisexualism. Iconic astăzi a ajuns hidosul de ieri. Revoluția aceasta esențial greșită mi se pare fundamentală, această dereglare a minții comune a contemporanilor noștri este îngrozitoare. De aceea, curgerea timpului în contra Monicăi Bellucci înseamnă de fapt curgerea timpului în contra noastră – a tuturor celor care găsim în normele noilor generații pur și simplu un atentat la cultura frumosului.
Astăzi se depășește un prag, poate încă nu vizibil, dar nu mai puțin existent. Cu apusul belluccienilor, poate chiar cu trecerea lor în neființă și apoi în uitare, intrăm tot mai decis, probabil definitiv, în epoca urâtului divinizat.
