BIEFF / Filmele consacrate la Oberhausen, în premieră la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/bieff-filmele-consacrate-la-oberhausen-in-premiera-la-bucuresti/

BIEFF continuă programul de succes prezentat în colaborare cu una dintre cele mai importante manifestări culturale axate pe experimentul cinematografic: Programul Special Oberhausen, dedicat în acest an femeilor regizor, cărora le-au revenit majoritatea premiilor la Oberhausen 2014.

Un articol de Petre Ivan|21 octombrie 2014

BIEFF / Trecând de la metafizic la tangibil, cele patru filme premiate ce compun programul The Female Gaze – Cinematic Confessions by Women dărâmă barierele dintre film şi spectator: publicul experimentează un intens sentiment de intimitate, care invită la o observație analitică, dar totodată emoțională, a condiției existențiale a feminității.

Programul este oferit cinefililor bucureșteni cu sprijinul Goethe-Institut.

Un portret liric al identității grecești, câștigătorul Premiului ARTE (Oberhausen 2014) RETURN TO AEOLUS STREET de Maria Kourkouta începe confesionalul programului navigând printre fantomele rătăcite ale istoriei ce tânjesc după vitalitatea vieții.

Fragmente extrase din filme populare grecești ale anilor ‘50 sunt suprapuse și încetinite într-un clar-obscur graţios, în timp ce pasaje poetice sunt întrepătrunse cu notele unor melancolice piese de pian. Rezultatul este o privire hipnotică asupra conștiinței colective care-și resuscitează memoria și revigorează dorința adormită.

„SEVEN TIMES A DAY WE COMPLAIN ABOUT OUR FATE AND AT NIGHT WE GET UP TO AVOID OUR DREAMS de Susann Maria Hempel (votat Cel mai bun film din Competiția germană la Festivalul de Film Oberhausen) îşi întoarce privirea către psihicul traumatizat al unui copil, victimă a abuzurilor dintr-un orfelinat.

Îmbrățișând pe deplin forma sa subiectivă, Hempel citeşte confesiunile intime de jurnal, alegând să se retragă și mai mult în mintea personajului ei, construind o

RETURN TO AEOLUS STREET, de Maria Kourkouta

RETURN TO AEOLUS STREET, de Maria Kourkouta

mizanscenă plină de bric-a-brac-uri fantasmagorice. Fermecătorul teatru de păpuși al lui Hempel descrie în mod inedit abuzul psihologic și fizic, atrăgând spectatorul în vârtejul minții protagonistului.” (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

O concluzie celebratoare la perspectiva introspectivă a programului, A MILLION MILES AWAY (laureat al Premiului ZONTA la Oberhausen) vorbește despre anxietatea reprimată a adolescenței.

Un portret viu al maturizării feminine, scurtmetrajul lui Jennifer Reeder are ca protagonist o profesoară mai nesigură pe sine chiar decât elevele adolescente din clasa ei de muzică. Momente de realism magic transformă narațiunea filmului într-o experiență cu totul terapeutică, atunci când armoniile vocale ale fetelor îi readuc profesoarei sentimentul încrederii în sine.

Precum o papușă Matryoshka a diferitelor straturi de nesiguranță și neliniște, filmul lui Reeder dezvăluie și onorează copilul din interiorul nostru, în ritm de armonii heavy metal.

Foto: BIEFF – bieff.ro

25
/04
/13

Mâine, 26 aprilie, „Iron Man 3“ intră în cinematografele din întreaga țară. Merită să-l vezi dacă ești pasionat de efecte speciale. Iar dacă numele tău de familie include cuvintele „fier“ sau „oțel“, te bucuri de intrare gratuită.

25
/04
/13

Luminiţa Gheorghiu, elogiată de presa internaţională pentru rolul din „Poziţia copilului“ (r. Călin Netzer), filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, este imaginea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie, Cluj-Napoca). Actriţa va fi distinsă cu Premiul de excelenţă în cadrul galei de închidere TIFF.

24
/04
/13

Cineastul român Cristian Mungiu face parte din juriul competiţiei oficiale a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. Din juriu, în afară de Steven Spielberg, fac parte patru femei şi patru bărbaţi, printre care se remarcă regizorul taiwanez Ang Lee, actriţa australiană Nicole Kidman şi actorul austriac Christoph Waltz.