Bilete epuizate la primul spectacol din România dedicat bebelușilor!
https://www.ziarulmetropolis.ro/bilete-epuizate-la-primul-spectacol-din-romania-dedicat-bebelusilor/

Un nou concept de eveniment cultural, dedicat în premieră absolută segmentului de vârstă 0 – 3 ani, a epuizat deja biletele pentru prima serie de 4 spectacole, pusă în vânzare de organizatorul Opera Comică pentru Copii. “Bubu şi Anotimpurile” este un concept creativ semnat Andreea Soare şi Irina Furdui şi constituie primul spectacol senzorial şi muzical adresat bebeluşilor. Reprezentaţii suplimentare au fost deja programate pentru 27, 28 mai şi 4, 5 iunie.

Un articol de Petre Ivan|12 mai 2022

“De peste 15 ani transmit prin dans, coregrafie și regie – mesaje artistice către public. Acum însă mi-am propus, alături de Irina Furdui, să pătrund într-o lume nouă, esentializată, pentru a-i apropia pe cei mai mici spectatori de artă și de frumos. Personajul principal creionat de echipa de creație și cel care va interacționa cu micii spectatori se numește Bubu și își dorește să devină cel mai simpatic ghid al copiilor până în 3 ani către universuri magice ale anotimpurilor, sunetelor și limbajului mimico-gestual. Cu siguranță cei mici îl vor îndrăgi imediat și se vor bucura de universul creat prin acest spectacol interactiv și educativ…construit cu multă pasiune.” – Andreea Soare – regizorul spectacolului.

Proiectul folosește elemente de stimulare senzorială cu scopul de a-i acomoda pe cei mici cu muzica de factură clasică, prin reorchestrări special realizate pentru ei de muzicianul Damian Vlad. Sunetele utilizate sunt calibrate timbral în așa fel încât să genereze copiilor o stare de receptivitate, de deschidere către lumea spectacolului. Ghidajul narativ al povestitorului este coordonat de psihologul Gabriela Maalouf iar scenografia este semnată de Vladimir Turturică.

Spectacolul ,,Bubu și Anotimpurile” este prima creație de artă realizată special pentru bebeluși și pentru interacțiunea dintre copii și părinți, pentru că participarea părinților în timpul spectacolului este absolut necesară, chiar obligatorie. Proiectul propune un tip deinteracțiune culturală cu efect și în afara spațiului de spectacol, oferind ustensile noi pe care
părinții le pot utiliza mai departe, în comunicarea cu copilul și introducerea lui treptată în lumea artistică.

Spectacolul are la bază un scenariu fix, dar și un important element improvizatoric, ce va fi generat de interacțiunea cu copiii. Astfel, fiecare reprezentație va fi unică și interactivă,
putând participa maxim 15 copii cu însoțitorii lor. Focusul educativ al proiectului este îndreptat către dezvoltarea emoțională a copilului și experiențe senzoriale (olfactive, kinestezice, auditive, vizuale), dar și ghidarea părinților către metode de monitorizare a dezvoltării psihologice și preferințelor pe care copiii le manifestă, nativ.

Detalii și bilete pe bilete.ro

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.