Blancanieves ajunge în cinematografele din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/blancanieves-ajunge-in-cinematografele-din-romania/

Transilvania Film aduce în cinematografele din ţară inedita ecranizare a uneia dintre cele mai iubite poveşti – Blancanieves.

Un articol de Andrada Văsii|25 noiembrie 2013

Transilvania Film aduce în cinematografele din ţară inedita ecranizare a uneia dintre cele mai iubite poveşti – Blancanieves.

Filmul în regia apreciatului regizor de origine spaniolă Pablo Berger va avea premiera pe 6 decembrie.

Plasată în romanticul decor al Seviliei anilor ’20, propunerea Spaniei la Premiile Oscar pentru Cel mai bun film străin, Albă ca Zăpada | Blancanieves este o adaptare a basmului clasic al fraților Grimm, un omagiu unic adus epocii de aur a filmului alb-negru mut din Europa.

Albă ca Zăpada lui Berger este Carmen, fiica unui faimos toreador, care trăiește sub stăpânirea tiranică a monstruoasei mame vitrege, Encarna.

Carmen scapă și se alătură unei trupe de pitici toreadori. Frumusețea și talentul său în ring atrag atenția tuturor. Astfel Encarna află în sfârșit unde poate să o găsească pe Carmen.

Filmul distins cu Premiul special al juriului și Premiul pentru cea mai bună actriță la San Sebastian IFF în 2012 și Premiul Goya Pentru cel mai bun film (2012) a fost proiectat anul acesta la Cluj în cadrul celei de-a 12-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Rolul principal este interpretat de Maribel Verdú (Encarna) – una dintre cele mai cunoscute actrițe de origine spaniolă. Alături de ea, din distribuție mai fac parte Emilio Gavira, Daniel Giménez Cacho, Pere Poncho.

Povestea prinde viaţă în Blancanieves

Pablo Berger şi-a început cariera de regizor cu filmul cult Mama (1988). Datorită numeroaselor premii pe care le-a primit, Guvernul Basc i-a oferit o bursă la Universitatea din New York, unde a făcut un masterat în artă cinematografică. În timpul petrecut în SUA a realizat Truth and Beauty.

Citiţi şi: VIDEO Filmul „Blancanieves“ a fost marele câștigător de la București IFF 2013

Berger a predat la Cambridge, Princeton, Yale, La Fémis, La Sorbonne şi a fost lector la New York Film Academy. Lung-metrajul Torremolinos 73 a avut premiera la Festivalul de Film de la Malaga, unde a câştigat numeroase premii și a fost unul dintre filmele cu cei mai mulţi spectatori în Spania în 2004 primind numeroase nominalizări la Premiile Goya ale Academiei Spaniole de Film.

Blancanieves

Imagine din filmul Blancanieves

Despre filmul Blancanieves, el spune că „este o experiență senzorială, o minunată călătorie în timp, un basm în imagini ce fascinează copilul din fiecare dintre noi. Publicul va avea senzaţia că stă la mine în braţe şi ascultă o poveste fantastică, dramatică, înspăimântătoare şi cu un umor negru. A fost odată…”.

 „Alb-negru, mut, îndrăzneț și minunat. […] Această reimaginare a cunoscutei povești va fi cu siguranță una dintre cele mai antrenante experiențe cinematografice pe care le-ați avut anul acesta“, scria publicaţia The New Zeeland Herald.

Filmul va putea fi văzut în prima săptămână în București (Cinema Elvira Popescu, Cinema Europa, Grand Cinema Digiplex, Patria Caffe 3D, Union ), Botoșani (Cinema Unirea), Brașov (Cityplex), Călărași (Orizont), Cluj (Cinema Victoria), Constanța (Cityplex), Craiova (Modern), Iași (Arhouse Central), Piata Neamț (Cinema Dacia), Pitești (Cinema Sebastian Papaiani), Oradea (Cortina Digiplex), Târgu Mureș (Cinema Arta 3D) și Vaslui (Eurocinema).

Foto credit: Blancanieves

08
/09
/23

Legenda comediei franţuzeşti se dezvăluie drept omul modest şi sensibil Louis de Funès, în documentarul difuzat în premieră la TVR 1 sâmbătă, 9, respectiv 16 septembrie, de la ora 15.30. În aceleaşi zile, de la ora 21.00, telespectatorii TVR 1 urmăresc filmele „Hibernatus” şi „Omul-orchestră”, din colecţia Louis de Funès.

06
/09
/23

Atelierele de film documentar pentru adolescenți organizate de Asociația One World Romania capătă anul acesta o nouă dimensiune: cu scopul de a crea noi contexte de schimb intercultural și de a contribui la incluziunea socială a refugiaților ucraineni aflați în România, fiecare dintre cele 4 ateliere (Oradea, Brașov, Timișoara, București) va aduce laolaltă 16 participanți, dintre care 8 ucraineni.

05
/09
/23

În perioada 6 – 10 septembrie, la Brașov, are loc prima ediție a festivalului „CULMEA: Film și educație de mediu“, primul festival de film pe teme de mediu dedicat copiilor și tinerilor, un demers inițiat de Sabina Baciu – director festival, alături de Raluca Bugnar – director artistic și Alexandra Safriuc – selecționer scurtmetraje.

05
/09
/23

Cinemaul românesc este din nou în centrul atenției cu ocazia evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc care va avea loc anul acesta pe 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, la 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 și 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.