BLUENOISE, trupa a cappella finalistă la Eurovision, în recital la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/bluenoise-trupa-a-cappella-finalista-la-eurovision-in-recital-la-sala-radio/

Scurt exerciţiu de imaginaţie: alegeţi una dintre melodiile preferate. Scoateţi apoi, unul câte unul, instrumentele muzicale sau orice efect special şi păstraţi doar vocea umană. La o astfel de experienţă sonoră inedită vă invită vineri, 2 octombrie (19.00), la Sala Radio, BLUE NOISE, formaţie ai cărei membri însumează cea mai relevantă experienţă în muzica a capella din România.

Un articol de Liliana Matei|23 septembrie 2015

Blue Noise este trupa a capella pe care aţi apreciat-o în martie 2015 cu piesa „Love Won’t Run Away” în finala naţională Eurovision. Momentul a reprezentat o premieră muzicală în România: a fost prima oară când o astfel de compoziţie a cappella a intrat în finala naţională a prestigiosului concurs.

Ceea ce îi defineşte aşadar pe cei de la Blue Noise – care se autointitulează generic „laboratorul de voci” – este sonoritatea deosebită: melodiile lor sunt exclusiv vocale, interpretate fără nici un acompaniament orchestral. Cei 6 membri ai trupei – Veronica Prodan, Elena Moroşanu, Ana-Cristina Leonte, Mihail Grigore, Bogdan Tudor, Denis Bolborea – vor avea de această dată un invitat special pe scena Sălii Radio, în cadrul unui eveniment excepțional în care vocile Blue Noise se vor lăsa completate de sunete de violoncel.

Este vorba despre violoncelistul Răzvan Suma, solist concertist al orchestrelor radio, care – pe lângă prezenţa sa constantă în zona muzicii clasice şi cunoscutele sale turnee naţionale derulate sub genericul „Vă place… ?” – a participat şi la proiecte mai puţin convenţionale, adresate unui public tânăr, deschis la inovaţie.

Premianţi ai multor concursuri muzicale instrumentale, vocale, de jazz şi cu foarte multe colaborări cu artişti cunoscuţi din ţară, dar şi din străinătate, membrii trupei Blue Noise vă propun la Sala Radio un recital cu piese din repertoriul internaţional (câteva dintre ele interpretate chiar în aranjamentul propriu). Veţi asculta Chanson D`Amour (The Ra- Da- Da- Da- Da Song), When You Wish upon a Star, Seaside Rendezvous, Under Pressure, Prime Time Blues, Pass me the Jazz, Le Grand Tango, La Vie en Rose sau Love Won`t Run Away.

În trupa Blue Noise, Veronica Prodan este soprană, Elena Moroşanu – mezzosoprană, Ana-Cristina Leonte – alto, Mihail Grigore – tenor, Bogdan Tudor – bas, percuţii, Denis Bolborea – beatbox, looping and live fx. Ana–Cristina este cunoscută din trupa Javra şi cvintetul de jazz care îi poartă numele; Elena Moroşanu s-a făcut remarcată cu proiectele personale sub numele Helen şi este songwriter pentru Hahaha Production. Mihail Grigore este violoncelist masterand la Academia de Muzică din Bucureşti.

Denis Bolborea e cunoscut în primul rând drept coregraf din zona contemporană.Tânăr şi foarte activ, cu reale aptitudini muzicale, a participat la emisiuni tv muzicale. Fost component al Corului Madrigal, Bogdan Tudor a fost şi membru al trupei The 50’s, care cântă alături de Ştefan Bănică. Veronica Prodan este cea mai tânără membră Blue Noise, studiază pedagogia la Universitatea de Muzică din București și cântă încă din copilărie.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărturești, Humanitas, în benzinăriile OMV și la casa de bilete a Sălii Radio.

21
/11
/14

Am văzut-o nu doar în reclame la bijuterii exclusiviste, ci şi la vopsea de păr, deci, da, cred că Anna Netrebko este suficient de cunoscută nu numai ca vedetă a teatrului liric, ci şi ca personalitate promovată la nivel mondial.

19
/11
/14

Soliștii Operei Comice pentru Copii și tinerii olimpici de la Colegiul Național de Muzică "George Enescu" din București vor susține un spectacol extraordinar cu ocazia Zilei Naționale a României. Evenimentul are loc pe 1 decembrie, începând cu ora 17, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, Calea Giulești nr. 16.

18
/11
/14

Sub semnul aniversar al celor 86 de ani de la difuzarea primei emisiuni a serviciului public de radio, instituţie ce poartă astăzi numele de Societatea Română de Radiodifuziune - SRR, Radio România organizează duminică, 23 noiembrie, un concert folcloric sub titlul „86 de ani de folclor la Radio - LAUREAŢII RADIOULUI”.

18
/11
/14

După ce în primăvara acestui an Alexandra Usurelu a înregistrat un real succes cu piesa "Ceva se întâmplă cu noi" (interpretată împreună cu Mircea Vintilă), pentru sfârșitul de an, artista a pregătit un nou proiect: o călătorie până… "La capătul lumii", un loc de evadare din cenusiul din jur –titlul noului single, dar și al albumului său de debut.

18
/11
/14

Ei sunt mereu într-o cursă electorală – în fiecare zi, publicul trebuie să-i voteze, să-i asculte, să le cumpere discurile. Iar ei trebuie să fie perfecţi… Sunt marii interpreţi ai zilelor noastre, care trăiesc o cursă infernală. Îl ascultam ieri la Radio România Muzical pe dirijorul Vasili Sinaiski şi răspunsul lui la întrebarea „ce contează astăzi pentru a fi un dirijor important?”.

17
/11
/14

Doi celebri compozitori americani – Gershwin şi Bernstein, o partitură inconfundabilă - Un american la Paris şi două ansambluri reunite simultan pe scena Salii Radio – ORCHESTRA NATIONALĂ RADIO şi BIG BAND-ul RADIO definesc concertul-eveniment dedicat memoriei unuia dintre cei mai cunoscuti muzicieni de jazz din România: Richard Oschanitzky. Compozitor, aranjor, pianist şi dirijor român, acesta ar fi împlinit 75 de ani.

15
/11
/14

Mozaic Jazz Festival a debutat ieri, 14 noiembrie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Cel mai tânăr festival de jazz din Sibiu își îndreaptă atenția atât spre artiști internaționali consacrați, cât și pe proiecte inedite, voci extraordinare, instrumentiști virtuoși și artiști români.