BNR lansează astazi un set de monetărie dedicat Muzeului Naţional al Ţăranului Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/bnr-lanseaza-astazi-un-set-de-monetarie-dedicat-muzeului-national-al-taranului-roman/

Banca Naţională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, din 15 octombrie, un set de monetărie cu anul de emisiune 2012, cu medalie din argint, dedicat aniversării a 100 de ani de la începerea construirii clădirii Muzeului Etnografic Românesc (în prezent Muzeul Naţional al Ţăranului Român), a anunţat vineri BNR. Setul de monetărie va […]

Un articol de |15 octombrie 2012

Banca Naţională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, din 15 octombrie, un set de monetărie cu anul de emisiune 2012, cu medalie din argint, dedicat aniversării a 100 de ani de la începerea construirii clădirii Muzeului Etnografic Românesc (în prezent Muzeul Naţional al Ţăranului Român), a anunţat vineri BNR.

Setul de monetărie va conţine monedele româneşti aflate în circulaţie de 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani şi pe cele comemorative de 50 bani (Aurel Vlaicu, Mircea cel Bătrân şi Neagoe Basarab), precum şi o medalie din argint.

Medalia din argint are titlul de puritate de 800 ‰, greutatea de 15 grame şi diametrul de 28 milimetri, cu cant neted.

Aversul medaliei prezintă o imagine parţială a clădirii Muzeului Naţional al Ţăranului Român, inscripţia ‘CLADIREA MUZEULUI NATIONAL AL TARANULUI ROMAN’, anii ‘1912’ şi ‘2012’, iar la exterior, inscripţia în arc de cerc ‘100 ANI DE LA INCEPEREA CONSTRUCTIEI’.

Reversul medaliei prezintă un spaţiu de expoziţie din interiorul Muzeului Naţional al Ţăranului Român şi două imagini parţiale ale unor costume tradiţionale româneşti; la exterior, în arc de cerc, un citat aparţinând primului director al muzeului, Alexandru Tzigara-Samurcaş – ‘UN PALAT AL ARTEI PAMANTENE’.

Setul de monetărie va fi prezentat sub formă de pliant, introdus într-un etui, piesele componente fiind încastrate în locaşuri speciale.

Tirajul aprobat al emisiunii este de 1.000 de exemplare.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, este de 220 lei pe set.

Lansarea în circuitul numismatic a setului de monetărie se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

 

Sursa: Agerpres

06
/09
/14

Teatrul Nottara pregăteşte pentru noua stagiune, premiere ale unor regizori de succes, ediţia a doua a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, expoziţii, aniversări şi alte evenimente inedite. O parte dintre producţiile teatrului vor participa în acest an, la festivaluri în ţară sau vor avea turnee în străinătate. 

06
/09
/14

Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Asociaţia Culturală “Pro Valores” și Radio România Cultural vă invită în perioada 4 – 12 octombrie 2014, la un regal poetico – muzical.

05
/09
/14

Radio România Muzical şi Ministerul Educaţiei Naţionale au semnat un protocol de colaborare în cadrul căruia proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" devine program naţional în şcoli, începând cu anul şcolar 2014-2015.

05
/09
/14

A mai rămas o zi până la startul primei ediții a Festivalului de Artă și Cultură Urbană Creative Fest. În primul weekend al toamnei, între 16:00- 23:00, în Parcul Tineretului (Aleea Centrală), bucureșteni de toate vârstele sunt invitați să celebreze creativitatea alături de unii dintre cei mai talentați artiști.

05
/09
/14

CRONICĂ DE FILM Adaptare a celebrei nuvele a lui Panait Istrati, „Kyra Kyralina” este reconfirmarea epuizării ca regizor a lui Dan Pița, în pofida insistenței sale de a dovedi contrariul. Un film livresc, fără suflu și departe de a reda pasiunile ucigătoare care domină povestea din sursa literară de inspirație.