Bob Dylan, literatură și muzică. O întâlnire cu Mircea Cărtărescu & Co
https://www.ziarulmetropolis.ro/bob-dylan-literatura-si-muzica-o-intalnire-cu-mircea-cartarescu-co/

Editura Humanitas Fiction vă invită sâmbătă, 26 noiembrie, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire dedicată lui Bob Dylan, după ce Academia Suedeză i-a acordat premiul Nobel pentru literatură „pentru crearea unei noi expresii poetice în marea tradiţie a muzicii americane”.

Un articol de Petre Ivan|23 noiembrie 2016

Mircea Cărtărescu, traducător al celor 100 de poeme ale lui Bob Dylan incluse în volumul Suflare în vânt, Sorin Gherguț, traducător al romanului experimental Tarantula și Denisa Comănescu, coordonatoarea colecției Raftul Denisei, din care face parte și primul volum al autobiografiei Cronica vieții mele, vor vorbi despre poetul muzician, cărțile și versurile lui și o literatură care face corp comun cu muzica.

Evenimentul se va încheia cu un moment live Oigăn (Robin and the Backstabbers, Kumm, Moon Museum) covering Bob Dylan.

Bob DylanAsemenea lui Kerouac, Ginsberg, Burroughs, Gregory Corso, şi poate mai mult decât ei, Bob Dylan a reprezentat în cântecele şi-n scrierile lui (ce alcătuiesc un continuum fără fisură) criza de identitate a Americii de după război, căutările artistice ale unei generaţii obsedate de sentimentul unei schimbări iminente a lumii. «The times they are a-changing», avertiza el: roata se învârteşte, ce-i azi dedesubt mâine va fi deasupra, ce-i azi dispreţuit mâine va face gloria unei literaturi. Tot acest amalgam haotic de cultură înaltă şi cultură populară, de voci ce se-ntind de la nursery-rhymes la citate sofisticate formează marele colaj al Tarantulei. (Mircea Cărtărescu)

„Știam cu toții că Dylan este priceput la cuvinte. Dar putem spune, fără teama de a greși, că nimeni nu se aștepta ca autobiografia sa să fie într-atât de intensă. Colindă de la o secvență a vieții lui la alta și fiecare capitol cuprinde personaje ieșite din comun și scene nebunești… O realizare remarcabilă – asemenea celor mai bune scrieri extrase din experiența personală ale lui Henry Miller, este o poveste care pune în lumină timpurile pe care le descrie și dezvăluie posibilitățile spiritului omenesc.“ (Rolling Stone)

„Să traduci lyrics, chiar cele ale unor compozitori recunoscuţi ca (mari) poeţi precum Bob Dylan, Lennon-McCartney, Paul Simon sau Frank Zappa, ar putea părea o acţiune deznădăjduită dacă…

…dacă versurile muzicii folk-pop-rock nu ar da atât de bine când sunt puse pe hârtie. Dacă nu ar apărea atât de consonante cu poezia de azi, scuturată de podoabe. Dacă însuşi faptul că le lipseşte muzica nu ar face textele mai enigmatice. Dacă, lipsite de splendoarea hainei muzicale, n-ar fi atât de impresionante în sărăcia lor de multe ori înşelătoare. Dacă, în cazul de faţă, textele n-ar fi de Bob Dylan, un poet uriaş, chiar şi-n lipsa muzicii, cum sper că vă veţi convinge.“ (Mircea Cărtărescu)

Accesul la eveniment este gratuit și se face pe baza unei rezervări prin Eventbook.

Foto: Bob Dylan literatură și muzică – Humanitas Fiction

09
/06
/14

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate - ARCEN organizează marţi, 10 iunie, de la ora 19.30, în faţa Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), situat pe Bulevardul Dacia din Capitală, evenimentul "Recviem pentru Muzeu", în contextul în care existenţa instituţiei este pusă în pericol.

03
/06
/14

"Anii romantici", de Gabriela Adameşteanu, "Ce-am făcut când am tăcut", de Andreea Esca, "Un scriitor, doi scriitori", de Alex. Ştefănescu, şi "Fiul cel bun", de Pascal Bruckner, se numără printre volumele cu cele mai mari vânzări la ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest.

29
/05
/14

La Bookfest, se lansează duminică, 1 iunie, începând cu orele 15.30, la standul Editurii Humanitas, volumul „Baricadele”, scris de colegul nostru Andrei Crăciun. Vor vorbi, la lansare, publicistul Radu Paraschivescu și actorul Florin Piersic Jr. “Baricadele” adună o mică parte din publicistica autorului din ultimii opt ani.

29
/05
/14

Alex. Ștefănescu publică, la Editura Allfa, din cadrul grupului editorial All, două cărți, care vor fi prezentate publicului la Bookfest. Prima, „Texte care n-au folosit la nimic”, strânge, sub cupola deznădejdii, publicistica risipită a criticului din ultimele două decenii și jumătate. Cealaltă, despre care va fi vorba aici, „Un scriitor, doi scriitori”, se bucură și de caricaturile maestrului Bogdan Petry.

27
/05
/14

La ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, Editurile Polirom şi Cartea Românească vor participa cu peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere (20%). Vizitatorii tîrgului vor putea găsi cele mai recente apariţii (aproximativ 400 de titluri noi de la ediţia anterioară a tîrgului), dar şi peste 100 de titluri la preţul unic de 9,99 lei.

20
/05
/14

În această seară, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui evenimentul de lansare a romanului „Portocala Mecanica” de Anthony Burgess. La lansare vor participa Marius Chivu, Simona Kessler, Angelo Mitchievici, Andreea Răsuceanu şi Denisa Comănescu.

13
/05
/14

Aproximativ 200 de edituri vor fi prezente la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014, pregătindu-se să aducă publicului cititor, între 28 mai şi 1 iunie, la Romexpo din Bucureşti, peste un milion de volume, dintre care câteva mii de titluri noi.

13
/05
/14

Bookfest Junior 2014 este primul program de evenimente special conceput pentru copii şi adolescenţi, fiind un prilej pentru ei de a face cunoştinţă cu cei care publică cărţi, cu autorii şi ilustratorii de carte.