Bookfest de Craciun, la Muzeul Ţăranului Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/bookfest-de-craciun-la-muzeul-taranului-roman/

Editura Curtea Veche îşi aşteaptă cititorii la Salonul de Carte Bookfest de Craciun (13 – 23 decembrie), organizat la Muzeul Ţăranului Român din Capitală, cu titluri noi, reduceri între 15 şi 65% şi lansări speciale de carte, în prezenţa autorilor.

Un articol de Petre Ivan|17 decembrie 2013

Editura Curtea Veche îşi aşteaptă cititorii la Salonul de Carte Bookfest de Craciun (13 – 23 decembrie), organizat la Muzeul Ţăranului Român din Capitală, cu titluri noi, reduceri între 15 şi 65% şi lansări speciale de carte, în prezenţa autorilor.

Două dintre cele mai noi titluri din portofoliul editurii vor fi lansate la târg în prezenţa autorilor. Astfel, miercuri, de la ora 18.00, va fi prezentat volumul „Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor”, scris de Adrian Cioroianu.

Cartea cuprinde poveşti reale, despre o lume reală şi despre fantasmele românilor dintr-o epocă sau alta, de la povestea coroanei lui Carol I şi până la vânătorile lui Nicolae Ceauşescu.

De asemenea, vineri, de la ora 18.00, va fi lansat, în prezenţa autoarei, albumul biografic dedicat principesei Margareta, „Margareta. Portretul Principesei Moştenitoare”, de Sandra Gătejeanu-Gheorghe.

Pornind de la amintirile principesei şi apelând la documente, fotografii, obiecte personale, dar şi lucruri ce fac parte din Colecţia Regală, unele dintre ele prezentate în premieră în volum, Sandra Gătejeanu-Gheorghe vorbeşte despre copilăria şi adolescenţa principesei Margareta, despre studiile şi experienţa comunitară, despre viaţa de familie, interesele şi activităţile întreprinse de aceasta în folosul României.

Bookfest de Craciun

Afişul Salonului de carte și cadouri Bookfest de Craciun, ediţia a II-a

Printre noile titluri prezente la Bookfest de Crăciun se numără volumul „Crăciunul regal“, de principesa Margareta şi principele Radu, volumul pentru copii „24 de poveşti în aşteptarea Crăciunului. Poveşti celebre istorisite de Anne Lano” şi una dintre cele mai aşteptate cărţi de bucate ale lui Jamie Oliver, „Găteşte în 15 minute cu Jamie” .

Fanii colecţiilor de dezvoltare personală EZO, Metta şi Biblioterapia se vor bucura de noi titluri: „Bucuriile înţelepciunii”, scrisă de maestrul meditaţiei budiste Yongey Mingyur Rinpoche, „Secretele energiei”, de Alla Svirinskaya, „Antioxidanţii. Reţetă pentru viaţă”, de Bryce Wilde.

De asemenea, editura a pregătit o serie de cărţi scrise de autori români: „O tribună captivantă”, de Alexandru Matei, „O istorie literară a vinului în România”, de Răzvan Voncu, „Ion Barbu, în timp şi dincolo de timp”, de Basarab Nicolescu şi „Grigore Gafencu şi proiectul Europei Unite. Vol. III”.

Programul de vizitare este de luni până vineri, de la ora 11.00 la ora 20.00, şi sâmbătă şi duminică, între 10.00 şi 20.00, informează Mediafax.

Bookfest de Crăciun este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România şi în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti.

Foto: Bookfest de Craciun – transilvaniareporter.ro

15
/04
/16

La ediția actuală a Târgului de Carte de la Londra, Institutul Cultural Român a așezat în centrul programului românesc figura lui Mircea Eliade, marele scriitor și istoric al religiilor care a petrecut, în 1940/41, opt luni în sediul din Belgrave Square nr. 1, ca atașat cultural al României în Regatul Marii Britanii.

14
/04
/16

Săptămâna viitoare (18 - 22 aprilie), şase poeţi britanici contemporani vin la Bucureşti, pentru a stiliza traduceri din poezia română contemporană. Pe lista celor peste 40 de poeţi români ale căror versuri vor fi traduse în limba engleză se află nume precum: Ana Blandiana, Nora Iuga, Angela Marinescu, Emil Brumaru sau Mircea Cărtărescu

09
/04
/16

Editura Polirom invită iubitorii de carte şi de film, duminică, 10 aprilie, de la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu celebrul actor Ion Dichiseanu, prilejuită de lansarea volumului Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel, intrat de curând în portofoliul editurii, și în format digital.

07
/04
/16

Ȋntre 12 şi 14 aprilie are loc Târgul Internațional de Carte de la Londra. Cu trimitere la una dintre cele mai apreciate opere de ficţiune ale lui Eliade, „Noaptea de Sânziene”, titlul programului românesc - “Books that Open the Skies”/ „Cărţi ce deschid cerurile” subliniază rolul cărţilor în facilitarea accesului spre un univers alternativ şi misiunea intelectuală a marelui scriitor de restaurare a unei realităţi ocultate.

06
/04
/16

Revista satirică Charlie Hebdo a dedicat prima pagină de săptămâna aceasta dezvăluirilor privind eludarea impozitelor la nivel internațional considerate terorism fiscal. Publicaţia a titrat pe prima pagină o lozincă ironică la adresa celor bogați, „Je suis Panamá”, parafrazând sloganul care a stat la baza mobilizării generale după atentatul din 2015 împotriva acestei reviste pariziene.

01
/04
/16

Week-end-ul acesta, pe 2 și 3 aprilie, Final Frontier, singurul târg de carte SF & Fantasy din România deschide porțile ediției numărul 5. Tărâmul magic ales în acest an pentru a fi transformat, timp de două zile, în capitala iubitorilor de SF și Fantasy este Connect Hub (B-dul Dacia nr 99, la Piața Spaniei).

30
/03
/16

Astăzi a debutat o nouă ediţie a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, ocazie cu care cele mai importante edituri autohtone au pregătit oferte speciale de reduceri: multe cărţi la 1 leu şi o ofertă bogată de titluri al căror preţ a fost redus chiar şi cu până la 90%.

28
/03
/16

"Doar un idiot poate fi complet fericit." - Mario Vargas Llosa. Considerat unul dintre cei mai importanți romancieri și eseiști contemporani, peruanul Mario Vargas Llosa împlineşte astăzi 80 de ani. Autor al unor romane precum Orașul și câinii, Conversație la Catedrală, Războiul sfârșitului lumii, Cine l-a ucis pe Palomino Molero?, Sărbătoarea țapului sau Mătușa Julia și condeierul, Llosa a primit Premiul Nobel pentru literatură în 2010.

28
/03
/16

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire, descrisă în volumul “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărut la Polirom.

25
/03
/16

De-a lungul anilor, în momentele de relaxare am organizat, pe imensa arenă a imaginației, numeroase partide de fotbal, unde invitam fotbaliști din echipe și epoci diferite să joace exclusiv pentru mine. Ieșeau partide memorabile, dar trebuie să spun că mai mereu aveam grijă să câștige echipa în care jucau constant Dobay, Baratki, Di Stefano, Eusebio, Ionică Bogdan, Iașin, Dobrin, Cruyff, Kempes, Pușkaș, Socrates, într-un sistem de joc perfect, unu în poartă zece în față.

24
/03
/16

Muzeul Național al Literaturii Române Iași demarează un nou proiect de revitalizare a memoriei culturale a Iașului, prin marcarea, cu ajutorul plăcilor memoriale, a unor clădiri / locuri semnificative pentru istoria cultural-literară a orașului.

24
/03
/16

„Mary Poppins este Zâna cea Bună pe care o căutăm cu toţii.“ - Times Literary Supplement Editura RAO anunţă apariţia unora dintre cele mai iubite cărţi ale copilăriei: Mary Poppins, Mary Poppins se întoarce şi Mary Poppins deschide uşa, de P.L. Travers – o serie fascinantă, care îi va ajuta pe micuţii cititori să descopere tărâmuri fantastice şi să îşi dezvolte imaginaţia!

23
/03
/16

Grupul de Educație și Acțiune pentru Cetățenie - GEAC a lansat, astăzi, prima librărie socială din România. Bookurești Social este o întreprindere culturală online de cărți accesibile în limba engleză și o întreprindere socială, pentru că excedentul obținut din vânzări este direcționat către proiectul Fondul Visele Bătrânilor.

23
/03
/16

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.