Fiecare secol are meciurile lui. Uneori sunt de box. A 21-a sută de ani de la Hristos încoace are parte la sfârşitul acestei săptămâni de partida ei de box.
Un articol de Dan Nicolaie (Dedes)|30 aprilie 2015
Floyd Mayweather (SUA) şi Manny Pacquiao (Filipine), doi semimijlocii, iuți ca niște țipari care lansează șocuri electrice din mănuși, se vor înfrunta pe un ring care ar putea fi construit din pachetele de bani (să tot fie 300.000.000 de dolari) pe care le vor primi la finalul întâlnirii.
Nu ne lansăm în considerații tehnice legate de șansele unuia sau altuia, pe lumea aceasta sunt destui indivizi care au luat suficient de mulți pumni în cap ca să poată să-și dea competent cu părerea pe acest subiect. Totuși trebuie să facem o remarcă, în secolul XX, care a avut cel puțin NxM ”meciuri ale secolului”, pugiliștii vedetă erau ceva mai grei iar premiile ceva mai ușoare.
În veacul în care mulți dintre noi ne-am născut, marile confruntări pugilistice erau la categoriile ”grea” și ”supergrea”, străbunicii amatori de box încă mai povestesc nepoților de meciurile: Jack Dempsey – Luis Firpo, Joe Louis – Max Schmeling, Rocky Marciano – Joe Walcott, Joe Frazier – Muhammad Ali, Muhammad Ali – George Foreman, Buster Douglas – Mike Tyson, Lennox Lewis – Evander Holyfield.
Însă, în zorii secolului XXI au apărut doi plăvani din Ucraina, frații Klitschko, care între o candidatură la primăria Kievului, un Maidan sau o discuție geo-politică alături de doamna Merkel, și-au zdrobit inestetic toți adversarii, punând la podea și interesul publicului pentru categoria supergrea.
Când boxul bâjbâia după modele, din spuma cartierelor mărginașe, ca să nu spunem marginale, au apărut Mayweather și Pacquiao, care au reinventat boxul spectacol, bazat mai puțin pe forță dar mai mult pe viteză. Celor doi le-au făcut destui portrete la comandă, reușind să creeze imaginile ideale pentru o astfel de confruntare, băiatul rău, americanul care se învelește cu pături groase de dolari, păcătos până în vîrful unghiilor, și filipinezul familist, care după ce a trecut prin ”valea plângerii” a descoperit vestea cea bună a Evangheliei, așa că nu vom insista pe descrierea lor, mai ales când putem face apel la un maestru al literelor.
Cu câteva zeci de ani înainte de nașterea celor doi eroi ai dimineții de duminică, în 1926, Ernest Hemingway, mare iubitor de box, reușea să-i portretizeze într-un singur personaj pe amândoi, în prima pagină a romanului Fiesta.
Robert Cohn fusese cândva campion de box, la categoria mijlocie, al Universităţii Princeton. Să nu vă închipuiţi că un asemenea titlu câştigat la box mă impresionează în mod deosebit, dar pentru Cohn însemna foarte mult. Nu prea îi păsa lui de box, ba în realitate chiar nici nu putea să-l sufere, însă îl învăţase cu mult chin şi într-adevăr temeinic pentru a contracara complexul de inferioritate şi timiditatea pricinuite de faptul că la Princeton toţi îi aduceau aminte că e evreu.
Ernest Miller Hemingway (21 iulie 1899 – 2 iulie 1961)
Gândul că ar fi în stare să trântească la pământ pe oricine l-ar fi jignit reprezenta un anumit suport moral, deşi fiind foarte timid şi totdeauna îndatoritor, niciodată nu se bătea în afara sălii de sport. A fost cel mai strălucit elev al lui Spider Kelly. După obiceiul său, Spider Kelly îi învăţa pe toţi tinerii ce-i erau elevi să boxeze ca la categoria pană, indiferent dacă ar fi cântărit o sută cinci sau două sute cinci funturi. Dar se părea că lui Cohn metoda i se potriveşte.
Era într-adevăr foarte iute în mişcări. Se dovedise atât de înzestrat, încât Spider i-a alcătuit numaidecât un program supraîncărcat, făcându-l să umble întruna cu nasul zdrobit. Lucrul acesta a sporit aversiunea lui Cohn faţă de box, dar în acelaşi timp i-a oferit o satisfacţie oarecum ciudată, şi nu încape nicio îndoială că i-a corectat forma nasului. – Ernest Hemingway, Fiesta
Cei care se grăbesc să pună etichete, să nu facă acest lucru cu boxul, pugilismul nu este doar despre pumni, sânge și pomeți zdrobiți. Despre ce este cu adevărat? Răspunsul este prea lung pentru acest colț de rubrică, dar vă dau un început: cândva i se spunea ”nobila artă”!
Foto: Hemingway, Mayweather și Pacquiao – wikipedia
