”Bucuriile muzicii”, concert la Teatrul de pe Lipscani
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucuriile-muzicii-concert-la-teatrul-de-pe-lipscani/

„Sinfonia Bucureşti” este prima orchestră privată din România, înfiinţată în anul 1990 de către dirijorul Florin Totan. Iată ce declară acesta despre conceptul ”Bucuriile muzicii”.

Un articol de Petre Ivan|24 aprilie 2017

”În concertul meu din 29 aprilie, de la ora 19.00 de la Teatrul de pe Lipscani, ca în toate spectacolele mele din țară (în săli de concerte, în parcuri sau în mall-uri), fac o pledoarie pentru muzica clasică în general și pentru frumos, bine și adevăr, adică pentru valorile perene ale Antichității grecești. Vorbesc despre compozitori și filosofi, stiluri și curente, literatură și arte frumoase, despre împărați și mari duhovnici ai ortodoxiei, cu îndemnul de întoarcere la carte, la lectura mântuitoare și uitarea Facebook-ului și a mobilului împătimitor.

Key Visual A3 bled 3mm v3

Primele concerte din acest proiect vor avea loc pe 29 aprilie și 18 mai, tot la Teatrul de pe Lipscani. În acestea, voi oferi o istorie a muzicii în 80-90 de minute, trecând prin toate culturile esențiale ale Europei. Titlul acestui concept unic și singular în România este „BUCURIILE MUZICII”.

Conceptul a avut succese incontestabile în București (în parcul Colțea, de fapt, locul începerii proiectului) și peste tot în țară, iar personalitati marcante precum Bujor Prelipcean, Eugen Sârbu, Nelly Miricioiu, primarul din Baia Mare, P. Ionescu (directorul filarmonicii din Bacău), Jean Dumitrescu (directorul Filarmonicii din Pitești), D. Vlădescu (directorul Teatrului din Constanța), doamna Director M. Păun (Arcub), depun mărturie pentru valabilitatea, viabilitatea și perenitatea acestui proiect, pentru că vrem prin acesta să întoarcem oamenii către manifestările culturale care impun civilizație și respect.”

– Prețul biletelor: 30/40/50/60 Ron

Bilete la casieria Teatrului de pe Lipscani, în fiecare zi în intervalul orar 12:00-20:00 și online, aici..

Detalii: 0735.146.903

01
/04
/14

Grupul Trei parale se pregătește de lansarea unui nou proiect. Gândit în urmă cu mulți ani, anunțat de vreo 3-4, muncit mai ales în ultimii doi, programul Ciobanul care și-a pierdut oile este gata de a fi prezentat. Lansarea va avea loc în duminica de Florii, 13 aprilie 2014, de la ora 19.00, la Sala Arcub.

31
/03
/14

Vineri, 4 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Radio îşi dau întâlnire doi valoroşi artişti români – dirijorul Cristian Măcelaru, dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia şi violonistul Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi cel care deţine din 2007 dreptul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu.

28
/03
/14

Colegiul Național de Artă „Dinu Lipatti“ din București lansează astăzi, 28 martie, campania „Un pian pentru Lipatti“. Iniţiativa profesorilor luptă cu un paradox: colegiul nu are un pian performant care să facă să strălucească adevărata performanță a tinerilor pianiști.

25
/03
/14

Joi, 27 martie, ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, balerinii Corina Dumitrescu şi Călin Rădulescu reînvie romanul lui Tolstoi, Anna Karenina. Spectacolul, în regia şi coregrafia lui Ioan Tugearu, a făcut istorie în repertoriul ONB, prin montarea sa originală prezentată în premieră absolută pe 8 noiembrie 1998, producţia fiind reluată în 2009.

24
/03
/14

Cea de-a XII-a ediţie a Premiilor Muzicale Radio România şi-a desemnat câştigătorii. Cântecul anului a fost desemnat "Perfect fără tine", interpretat de trupa Vama, în timp ce Loredana Groza a primit trofeul pentru "Artistul anului 2013". Piesa "Ecou", interpretată de Elena Gheorghe feat. Glance, s-a impus la categoria "Cel mai bun cântec pop".

22
/03
/14

Nu am găsit un titlu mai potrivit pentru un articol referitor la ultimele discuri semnate de doi americani: dirijorul James Levine şi violonista Hilary Hahn. El este deja legendarul director muzical al Teatrului Metropolitan din New York, una dintre cele mai importante opere ale lumii, ea, o violonistă laureată cu Grammy care îndrăzneşte să caute căi noi de expresie.