Cainele japonez, eligibil pentru nominalizarea la Oscar
https://www.ziarulmetropolis.ro/cainele-japonez-eligibil-pentru-nominalizarea-la-oscar/

„Câinele japonez”, debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este eligibil pentru nominalizarea la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin la gala din 2015, alături de pelicule din alte 82 de ţări, potrivit anunţului făcut joi de Academia americană.

Un articol de Petre Ivan|10 octombrie 2014

Cainele japonez, debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este propunerea României la ediţia din 2015 a premiilor Oscar, la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza”.

Lungmetrajul regizat de Tudor Cristian Jurgiu a avut premiera mondială în secţiunea competiţională New Directors a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian şi a fost distins la Festivalul de la Varşovia cu premiul secţiunii 1-2, dedicată regizorilor aflaţi la prima sau a doua peliculă.

Cainele japonez, care spune povestea emoţionantă a reconcilierii dintre un tată şi fiul lui, plecat de ani mulţi din ţară, a fost distins şi cu premiul pentru cel mai bun film în competiţia New Europe – New Names a Vilnius International Film Festival (Vilnius IFF) „Kino pavasaris” din Lituania, dar şi cu premiul Zilelor Filmului Românesc pentru debut la ediţia din 2014 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

Filmul marchează revenirea lui Victor Rebengiuc într-un rol principal pe marele ecran. Alături de Rebengiuc, din distribuţia filmului fac parte actorii Şerban Pavlu, Kana Hashimoto, Ioana Abur, Constantin Drăgănescu, Alexandrina Halic şi Laurenţiu Lazăr.

Un număr record de 83 de ţări sunt reprezentate în cursa pentru nominalizarea la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, la cea de-a 87-a gală de decernare a premiilor Academiei americane, care va avea loc pe 22 februarie, la Los Angeles.

Nominalizările pentru toate categoriile premiilor Oscar, inclusiv cea dedicată filmelor străine, vor fi anunţate pe 15 ianuarie.

Anul acesta, premiul Oscar pentru cel mai bun film străin a fost câştigat de lungmetrajul italian „La grande bellezza”, regizat de Paolo Sorrentino.

Foto: Cainele japonez – cinemagia

10
/11
/17

Până în martie, anul trecut, nimeni nu putea înțelege această nedreptate a Hollywoodului: Ennio Morricone, cel mai influent și prolific compozitor de muzica de film, omul care a revoluționat muzica de film, a creat coloana sonoră a peste 500 de filme şi a compus peste 100 de melodii devenite clasice, să nu primească niciodată prestigioasa statuetă Oscar pentru o coloană sonoră.

09
/11
/17

Cel de-al doilea sezon al unuia dintre cele mai titrate seriale ale toamnei, „Un Comportament Adecvat/ Good Behavior”, se lansează în România pe 20 noiembrie, de la ora 22.00. Cu această ocazie postul de televiziune TNT va declara Ziua Națională a Comportamentului Adecvat.

09
/11
/17

"Ayrton Senna, comedia muzicală" a avut premiera pentru presă, marţi seară, la Teatrul Riachuelo, din Rio de Janeiro, iar realizatorii speră ca prin acest spectacol să păstreze vie în memoria brazilienilor legenda pilotului triplu campion mondial de Formula 1.

08
/11
/17

"Îmi pare rău să o spun, dar nu mai există diferenţe, nu mai este respect. Nu am nimic împotriva persoanelor gay, dar, noi, bărbaţii, suntem făcuţi pentru a iubi femeile" - Alain Delon. Unul dintre simbolurile cinematografiei franceze împlinește, astăzi, 82 de ani!

06
/11
/17

THE VR CINEMA, primul cinema de realitate virtuală din România, din cadrul Veranda Mall, găzduiește în premieră secțiunea Experiențe în Realitatea Virtuală, din cadrul Festivalul Filmului Francez. Ajuns la cea de-a 21-a ediție, Festivalul este organizat de Institutul Francez din București.

06
/11
/17

Lungmetrajul ''Borg McEnroe'', al realizatorului danez Janus Metz Pedersen, a obținut duminică la Festivalul de Film de la Roma Premiul Publicului - BNL cea mai importantă distincție a acestui festival cinematografic. În cadrul evenimentului, regizorul american David Lynch a primit premiul pentru întreaga carieră.

05
/11
/17

Festivalul Internațional de Film pentru publicul tânăr a anunțat că Ambasador al acestei ediții este Mirela Retegan, cunoscuta creatoare a fenomenului „Zurli”, o prietenă a tuturor copiilor, dar și a părinților, care de mai bine de zece ani împletește educația cu voia bună în numeroase spectacole și evenimente dedicate celor mici (și nu numai).

05
/11
/17

Ia-ţi viza de cinefil de la singurul festival de film de călătorie din România, HipTrip Travel Film Festival, care va avea loc anul acesta în perioada 23-26 noiembrie la Cinema Union și Cinemateca Eforie din București. Peste 15 filme din toate colțurile lumii, în premieră în România, vor fi prezentate publicului iubitor de călătorii și cinema.

03
/11
/17

CRONICĂ DE FILM Al doilea sezon al seriei originale românești „Umbre” va începe la 12 noiembrie pe HBO. Ziarul Metropolis vă spune, fără spoilere, cum este primul episod și ce propune scenaristul și regizorul Bogdan Mirică.

03
/11
/17

Protagonist al multor povești și animații, legendarul personaj Bigfoot este pus în faţa unei noi provocări, aceea de a învăța să fie tată și a ține pasul cu simpaticul și curiosul să fiu, Adam. O animație distribuită de Vertical Entertainment, „Bigfoot Junior” are premiera pe marile ecrane din țară din 3 noiembrie, în varianta dublată în limba română.