Camera 0001 – un spectacol fără culise
https://www.ziarulmetropolis.ro/camera-0001-un-spectacol-fara-culise/

După o premieră furtunoasă la început de lună, Camera 0001|FABRICA DE VISE revine cu două reprezentaţii sâmbătă şi duminică, pe 26 şi 27 octombrie, de la ora 20.00 la Centrul Naţional al Dansului, Sala Stere Popescu (Bd. Mărăşeşti 80-82).

Un articol de Andrada Văsii|23 octombrie 2013

După o premieră furtunoasă la început de lună, Camera 0001|FABRICA DE VISE revine cu două reprezentaţii sâmbătă şi duminică, pe 26 şi 27 octombrie, de la ora 20.00, la Centrul Naţional al Dansului, Sala Stere Popescu (Bd. Mărăşeşti 80-82).

Proiectul este un laborator interdisciplinar care implică dans, videografică și muzică electronică într-un spectacol fără culise.

Camera 0001 a apărut în urma unui laborator de cercetare realizat la Centrul Naţional al Dansului de coregraful Simona Deaconescu, alături de alți artiști.

Un spectacol complet, la Camera 0001

Maria Comandaşu nota pentru postmodern.ro: „Fericirea și-a schimbat domiciliul – nu mai e de găsit în Strada Speranţei, la parter. Poate stătea acolo doar cu viză de flotant sau poate așa e ea, nestatornică. În Camera 0001[ …] fericirea își alege singură rolurile. Prinși într-un miraj al propriilor iluzii, dansatorii oscilează constant între vis și realitate, călcând adesea în «pătratul fericirii», bucată a unui șotron imaginar în care cercurile și toate recurenţele au fost anihilate. Tot ce a rămas e liniar, cursiv și singurele sinusoide aparţin trupurilor mercenare.”

Conform Mariei  Comandaşu, la Camera 0001, dansatorii acoperă spaţiul, îl înţeleg, îl cuceresc prin mișcare și energia se transmite în public, iar trupurile dansatorilor respiră eliberate ca dintr-un coșmar.

Camera 0001

Imagine din spectacolul Camera 0001

Camera 0001 are mulți muncitori mici, dar care trișează din când în când și introduc, în lotul zilnic, visul lor cel mai intim. Proiectul este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, derulat în cadrul programului curatorial Cartierul de Dans al Asociaţiei Secţia de Coregrafie, în parteneriat cu Centrul Naţional al Dansului București

Info:

Biletele se pun în vânzare cu o oră înainte de începerea spectacolelor. Preţul unui bilet este de 20 lei.

Foto credit: Camera 0001

27
/03
/18

În fiecare an, în 27 martie sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului. Anul acesta, Centrul de Cultură Arcuș împreună cu Teatrul Andrei Mureșanu, în parteneriat cu proiectul artistic Romanian Actors by Simion Buia, vizibil pe www.romanianactors.com, organizează o expoziție unică de fotografie.

21
/03
/18

14 tineri animatori din România și Republica Moldova au realizat animațiile pentru un scurtmetraj documentar despre Street art-ul bucureștean în cadrul celei de-a zecea ediții ale atelierului intensiv de animație Animation Worksheep, organizat de festivalul Anim’est. Clipurile animate vor fi proiectate sâmbătă, 24 martie, în cadrul petrecerii de închidere a ediției aniversare, ce va avea loc la Club Control. Documentarul integral va fi lansat în cadrul  celei de-a treisprezecea ediții ale festivalului Anim’est, toamna aceasta.

21
/03
/18

Ajunsă anul acesta la cea de-a 14-a ediție, Noaptea Muzeelor, organizată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, se va desfășura pe 19 mai. Un eveniment cultural de amploare dedicat circuitului muzeal și evenimentelor conexe, Noaptea Muzeelor invită publicul să descopere și anul acesta oferta culturală a muzeelor, a organizațiilor culturale, a asociațiilor și a galeriilor de artă din București și din țară.

18
/03
/18

Sărbătorile Pascale și luna aprilie aduc motivație, soare, energie pozitivă, dăruire, ținute colorate și vesele, planuri pentru vacanță şi cȃte şi mai cȃte. La Bounty Fair #33, Ediția de Florii și Paști, vei găsi un tȃrg care reuneşte aproximativ 60 de artişti romȃni și creații lucrate manual, cu design propriu.

13
/03
/18

Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Federația Comunităților Evreiești din România, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (CNR UNESCO), Federația Europeană a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO (FEACCU) organizează expoziția „Dăruire”, la un an de la dispariția unuia dintre cele mai importante nume ale artei contemporane - pictoriţa şi graficiana Alma Redlinger.

08
/03
/18

Cea de-a cincea ediție Art Safari București va avea loc în această primăvară, între 11 și 20 mai, în Piața George Enescu din București. Evenimentul va fi conceput sub forma unui muzeu temporar, care va găzdui, drept principale focusuri, o expoziție de artă contemporană organizată de Hervé Mikaeloff (curatorul Louis Vuitton Foundation din Paris) și o expoziție dedicată artei românești importante, curatoriată de Alina Șerban.