-->

Camille Claudel 1915. Alienare
https://www.ziarulmetropolis.ro/camille-claudel-1915-alienare/

CRONICĂ DE FILM În „Camille Claudel 1915”, Juliette Binoche face, probabil, unul din cele mai dificile roluri, într-o carieră pe care şi-a dedicat-o preponderent provocărilor. Regizorul Bruno Dumont realizează un inedit film hibrid, care îmbină biografia, documentarul şi ficţiunea.

Un articol de Ionuţ Mareş|27 ianuarie 2014

CRONICA DE FILM În „Camille Claudel 1915“, Juliette Binoche face, probabil, unul din cele mai dificile roluri, într-o carieră pe care şi-a dedicat-o preponderent provocărilor. Regizorul Bruno Dumont realizează un inedit film hibrid, care îmbină biografia, documentarul şi ficţiunea.

Una din mărcile pentru care îl apreciez pe dificilul cineast francez Bruno Dumont este faptul că filmele sale, şapte la număr, nu fac niciun compromis pentru a se lăsa îndrăgite sau cel puţin apreciate la prima vizionare.

Dimpotrivă, stârnesc un anume disconfort care poate intriga şi chiar alunga spectatorii nerăbdători. A doua vizionare are însă toate şansele să fie revelatoare, în sensul în care oferă acces la un discurs cinematografic bogat în cadre picturale şi portrete fruste, de o sinceritate crudă.

Este unul din lucrurile care mi se pare că îl apropie de marele cineast Robert Bresson, cel cu care a fost comparat deseori, deşi Dumont se declară deranjat de analogie. Este o comparaţie în avantajul lui Dumont, pentru că Bresson a fost în afara oricărui val sau şcoală şi, prin urmare, nu a permis apariţia unor succesori imediaţi demni de renumele său. Bresson şi-a urmat calea ca un ascet în lumea cinematografiei, aşa cum pot fi considerate şi personajele filmelor sale.

La fel ca Bresson, Dumont, cu studii de filosofie, are o înclinaţie spre tematica spiritualităţii. Protagoniştii care populează filmele lui Bresson caută diverse căi de redempţiune, articulate direct sau camuflat – de la tânărul preot din „Jurnalul unui preot de ţară” (1951) şi condamnatul din „Un condamnat la moarte a evadat” (1956), la hoţul de portofele din „Pickpocket” (1959) şi nefericita, dar minunata Mouchette din filmul omonim (1967).

Dumont este de asemenea interesat de expresii ale salvării personale, însă unele care pot contraria şi care nu se lasă uşor percepute, aşa cum este cazul în special în „Hadewijch” (2009) şi în cel mai nou film al său, „Camille Claudel 1915”, prezentat anul trecut în competiţia oficială de la Berlinală şi ajuns acum şi în cinematografele din România.

Juliette Binoche, cea care şi-a dorit să lucreze cu Dumont, un regizor ce apelează aproape numai la distribuţii formate din neprofesionişti (la fel cum proceda şi Bresson, într-o tradiţie ce se identifică, totuşi, chiar cu începuturile cinematografului), o interpretează pe sculptoriţa Camille Claudel. Născută în 1864, ea a fost sora scriitorului şi catolicului devotat Paul Claudel şi studenta şi apoi amanta sculptorului August Rodin.

Datele biografice arată că Rodin şi Camille Claudel au întrerupt relaţia, care dura de 15 ani, în 1895. La începutul secolului următor, artista prezintă semnele unui dezechilibru psihic, fiind ulterior diagnosticată cu schizofrenie. În 1913 este internată de familie într-un spital de boli mintale de la periferia Parisului, iar peste un an, odată cu începerea războiului, într-un azil similar undeva în sud-estul ţării.

Bruno Dumont adaptează liber şi fără un scenariu propriu-zis corespondenţa dintre Paul Claudel şi sora sa, dar şi înregistrăile medicale ale perioadei, şi oferă câteva fragmente dintr-un moment bine determinat, identificat încă din titlu – anul 1915. Mai exact, câteva zile în care Camille se pregăteşte pentru o vizită la azil a fratelui său, de la care speră că o va scoate de acolo – întâlnirea ţine loc de „punct culminant”, într-un film lipsit de inflexiuni narative.

În mai mult de jumătate din film, Bruno Dumont nu face decât să surprindă, aproape numai prin cadre fixe, chipul răvăşit al protagonistei (impresionantă transformarea, de-vedetizarea la care se supune Juliette Binoche) şi manifestările femeilor cu probleme mintale, supravegheate de măicuţe-asistente.

Este un stil împrumutat din documentarul observaţional, care primeşte la Dumont valenţe antropologice. Femeile cu probleme mintale din film au şi în realitate aceleaşi handicapuri, lucru care sporeşte autenticitatea demersului regizoral, dar ridică şi probleme de etică.

Totuşi, aşa cum arată şi filmele sale precedente, ceea ce-l distinge pe Dumont de oricare alt cineast francez contemporan este interesul pentru protagonişti de obicei ignoraţi, dintr-o Franţă rurală sau a micilor oraşe, ale căror temperamente la limita disfuncţionalităţii şi chipuri aspre ascund o umanitate care, în final, se impune.

camille claudel

Juliette Binoche, într-o scenă din filmul „Camille Claudel 1915”

Dumont nu ne permite să pătrundem în mintea lui Camille (din ale cărei răbufniri temperamentale primim totuşi câteva mostre), dar ajungem să-i împărtăşim perspectiva – aceea a unei femei aparent fără probleme de gravitatea iremediabilă a neajunsurilor arătate de restul pacientelor. Acest lucru se întâmplă cel puţin într-o primă fază, când spectatorul este pus în situaţia de a-şi adresa aceeaşi întrebare ca protagonista – de ce se află la un astfel de azil, când diferenţa dintre ea şi restul „colegelor” este vizibilă?

Răspunsul la întrebare este conturat însă treptat, pe măsură ce Dumont oferă informaţii suplimentare, într-un stil neconvenţional: dialogurile sunt mai degrabă monologuri prelungite, redate în cadre de mai multe minute – prilej pentru ca Juliette Binoche să-şi etaleze nuanţele expresivităţii.

Numeroasele cadre cu femeile cu boli mintale nu sunt uşor de privit, însă lipsa muzicii şi a oricăror alte trucuri ieftine face ca pacientele şi îngrijitoarele, care, cu excepţia lui Binoche, se joacă pe ele însele, să nu stârnească milă, dar nici repulsie. Este o abordare cerebrală, care încearcă să redea „normalitatea” în care a fost nevoită să-şi petreacă mulţi ani Camille Claudel, îndepărtată de arta sa, într-un film despre „încarcerare şi inactivitate”, aşa cum şi l-a propus Dumont.

„Camille Claudel 1915” a intrat de vineri, 24 ianuarie, în cinematografe, fiind distribuit de Independenţa Film.

INFO

Camille Claudel 1915 (Franţa, 2013)

Regia: Bruno Dumont

Cu: Juliette Binoche, Jean-Luc Vincent, Emmanuel Kauffman, Florence Philippe

Rating: ●●●○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto din Camille Claudel 1915 – Independenţa Film

09
/04
/26

Cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Cristian Mungiu, „Fjord”, avându-i în rolurile principale pe actorii nominalizați la Oscar, Sebastian Stan și Renate Reinsve, a fost selectat în competiția oficială a celei de-a 79-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes.

06
/04
/26

Peste 40 de filme documentare vor fi proiectate între 24 și 29 aprilie la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Apollo111 Cinema din București, toate reflectând întocmai lumea în care trăim acum – de la presiunea asupra democrației până la ascensiunea discursurilor extremiste.

01
/04
/26

Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc anunță nominalizații la Premiile Gopo 2026. Prin filtrul a două jurii au trecut 124 de filme românești – lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje – lansate în 2025 în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming.

19
/03
/26

Actrița Dorina Lazăr va primi Premiul pentru întreaga carieră în cadrul Galei Premiilor Gopo 2026. Distincția celebrează un parcurs actoricesc definit prin versatilitate, de-a lungul a peste șase decenii, în roluri care însoțesc momente semnificative din istoria cinematografiei românești – de la producțiile populare ale anilor ’80 la cinemaul de autor al anilor ’90 și începutul anilor 2000.

27
/02
/26

În cadrul Lunii Francofoniei, Institutul Francez din România prezintă cea de-a 30-a ediție a Festivalului Filmului Francez, care se va desfășura între 19 și 29 martie 2026, la București și în alte 15 orașe: Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.

26
/02
/26

Filmul o are în centru pe Lucia (Marina Palii), un personaj feminin complex, prins între rolurile de soție și mamă și o nevoie acută de libertate. O „vacanță de vis” la Krapets alături de familie și prieteni devine terenul acestei confruntări, care scoate la suprafață greșeli ale trecutului, frustrări reprimate și tot felul de dezechilibre de putere.

25
/02
/26

„De capul nostru” spune povestea unui grup de adolescenți dintr-un oraș mic din România, ai căror părinți lucrează în străinătate. Filmul explorează maturizarea forțată a unei generații nevoite să se descurce singură, surprinzând fragilitatea emoțională, nevoia de apartenență și solidaritatea care se naște între tineri lăsați să-și construiască propriile repere într-un context marcat de absența adulților.

19
/02
/26

Programul Salon des Refusés, dedicat filmelor valoroase rămase în afara circuitului tradițional de distribuție, își găsește o nouă casă la Apollo111 Cinema, unde va continua, în același format curatorial, să aducă în fața cinefililor din București titluri esențiale ale cinemaului de autor contemporan.

04
/02
/26

În cadrul seriei de evenimente derulate sub egida „Calendarului internațional al artelor”, Institutul Cultural Român organizează luni, 9 februarie, de la ora 18:00, la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, o dezbatere dedicată filmului independent românesc, pornind de la un studiu de caz: comedia 3 zile în septembrie, cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, care a avut premiera mondială marți, 3 februarie, la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), cu sprijinul ICR.

29
/01
/26

Cel mai nou cinematograf de artă din oraș – Apollo111 – se deschide pe 29 ianuarie. Apollo111 Cinema se află în Palatul Universul (Ion Brezoianu 23 – 25, corp B, lângă Cișmigiu) și va avea program săptămânal, de joi până duminică.