Când geniile se întâlnesc la un bar - Ziarul Metropolis

O întâlnire cel puţin promiţătoare a artei cu ştiinţa se întâmplă în 1904, într-un bar celebru din Mormartre, Lapin Agile, locul unde se prefigurează germenii genialităţii lui Picasso şi Einstein, două figuri emblematice pe care autorul le-a plasat în perioada anterioară descoperirilor lor.

Un articol de Alexandra-Alina Popa|29 mai 2023

Cu astfel de personaje succesul este aproape garantat. Oare așa să fie ?

Cea de-a treia celebritate așezată în umbra textului nu este nimeni altul decât Steve Martin, da, acel actor, dramaturg, producător și muzician american, cunoscut mai ales pentru rolurile infuzate de umor steril, care prinde de minune la publicul american. Și cum ce provine din Occident e trendy și rapid absorbit, și acest tip de umor cucerește fără efort lumea largă, inclusiv o parte din publicul venit la Festivalul „Buzău Iubeşte Teatru”, căruia i se oferă numeroase momente de stand-up întrepătrunse de variate elemente de cabaret parizian. Se râde copios la acest rendez-vous al geniilor, scăldat până la refuz de glume fără haz, perimate și asezonate din plin cu aluzii ori chiar scene sexuale. Starea de perplexitate și îndelungă așteptare se adâncește cu fiecare minut care se scurge. Comedia evoluează sub aceeași cheie a patetismului, trupa de actori angajându-se într-un joc în care imaginația, inteligența, reflexivitatea au scopul de a ne purta pe undele unui râs sănătos, pe când ceea ce se reușește e doar atingerea tangențială a acestora.

Tema piesei lui Steve Martin Picasso vs. Einstein invită într-adevăr la o confruntare a ideilor, materializată într-un dans al armelor, al creioanelor, fără zgomot, instrumentele duelului folosite de cei doi nonconformiști geniali, avântați în pasiuni creatoare, revelatoare, conștienți de timpuri de propria genialitate pe care nu se sfiesc să o mărturisească. Putem considera ca referință lucrarea teoretică „ Einstein, Picasso, Spațiul, timpul și frumusețea care provoacă ravagii” a dramaturgului Arthur I. Miller, în care sunt expuse o serie uimitoare de coincidențe între Picasso și Einstein. Din biografiile lor atent documentate, aflăm despre iubiri pasagere, abandonate cu ușurință de cei doi singuratici preocupați de tot felul de invenții. Interesul comun atât pentru artă cât și pentru știință este reflectat în rolul pe care acestea l-au avut în manifestarea creației artistice: Picasso introduce cubismul, o nouă formă estetică inspirată de simplitatea formele geometrice, reflectată în celebra „Domnișoarele de la Avignon”, dar și a decoperirii științifice: principiile de estetică studiate îi vor fi de folos lui Einstein în formularea teoriei relativității spațiale și temporale.

Legătura apariției celor doi creatori în plan artistic și fizic este explorată de Steve Martin într-o poveste despre posibila lor întâlnire în barul Lapin Agile.

Regizoarea Teodora Petre are meritul de a contura fiecare personaj într-o dinamică proprie, indiferent de durata prezenței pe scenă. Tânărul Picasso este tipul afemeiatului boem, arogant, senin, aflat pe drumul creării cubismului, fizicianul Einstein strălucește prin inteligență, calcule rapide și presimte o descoperire răsunătoare. În scurtele și straniile sale apariții, Schmendiman crede cu tărie că el este al treilea geniu din încăpere, iar numele lui va rămâne în istoria secolului al XX – lea la fel de mult ca cel al lui Picasso și Einstein. Barmanița Germaine este unul dintre cele mai dezvoltate personaje, atentă la detalii, exuberantă, migrând din real în imaginar, visul fiind locul în care problemele interioare își găsesc rezolvare. Cu treceri agile de la realism la cinism în cuprinsul spațiului scenografic, replicile lui Freddy sunt înțesate cu tâlc și ironii fine.

Pe scenă se perindă și Sagot, un dealer de artă cu o intuiție excelentă, Suzanne, o admiratoare a lui Picasso, echipată cu armele seducției și ale frivolității deopotrivă, Gaston, un client obișnuit care anunță de la bun început că va face vizite frecvente la toaletă. Ca și în cazul lui Germaine, autorul creează și o latură mai sensibilă a lui Gaston, el descriindu-se pe sine însuși ca fiind proaspăt îmbătrânit și că abia se obișnuiește cu această etapă a vieții. Să fie oare o apăsare a lui Martin pentru vârsta de 48 de ani pe care o avea când a scris piesa, o vârstă considerată deja înaintată la Hollywood? Spre final, o contesă își strunește farmecele cu o baghetă și un vizitator plin de vervă se mișcă în ritmurile rapp ale viitorului din care a aterizat.

Barul lui Freddy este spațiul de manifestare în care scenograful Andrei Șova a creat atmosfera boemă pariziană, prin statuete, tablouri, un aparat foto retro și desigur nelipsita tejghea cu mese, scaune și o canapea, piesa de mobilier folosită mai mult pentru dezmăț decât pentru relaxare. Costumele personajelor păstrează detaliile epocii, muzica învăluind spațiul prin note romantice și vesele.

Superficialitatea domină spectacolul Teodorei Petre într-un cadru primitor în care micile dispute, confuziile, visele sunt desenate cu precizie carteziană. Dualitatea umanului poate fi identificată și într-o dualitate a publicului: unii spectatori se amuzau teribil, alții au rămas nedumeriți, căutând un sens, o miză a jocului creat pe fondul interpretărilor energice ale tuturor actorilor. Finalul? O fotografie de grup în care Picasso și Einstein ne arată încă o dată firea lor rebelă și celelalte personajele rămân inerte și inexpresive, fără curajul de a ridica vălul aparențelor pe care nu l-au folosit decât în această clipă, singura imortalizată.

Actul creator, fie în plan estetic, fizic ori tehnologic este un act de cunoaștere, de descoperire atât a noilor posibilități, care vor genera capodopere ori invenții epocale, cât și a dimensiunilor nebănuite ale spiritului uman, aflate la un gând ori la mii de ani lumină distanță. Vom avea curajul oare să le accesăm ridicând acel văl invizibil al conformismului și aparențelor? Nu cu scopul de a deveni un fel de Picasso, Einstein ori alt geniu, ci pentru a reinventa într-un perpetuum mobile propria ființă în versiunea ei cea mai frumoasă.

Teatrul de Comedie, București

Picasso vs. Einstein

de Steve Martin

Traducerea și regia: Teodora Petre

Mișcarea scenică: Ștefan Lupu

Decorul: Andrei Șova

Costume și lighting design: Ioana Pashca

Muzica: Cezar Antal

Distribuția:

Einstein: Răzvan Krem Alexe

Picasso: Theodor Costache

Freddy: Sorin Miron