Capodopere romantice live, cu orchestra Filarmonicii „George Enescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/capodopere-romantice-live-cu-orchestra-filarmonicii-george-enescu/

Filarmonica „George Enescu” continuă, în cadrul stagiunii, să susţină concerte live, fără public, la Ateneul Român, transmise pe canalele online ale instituţiei.

Un articol de Liliana Matei|12 ianuarie 2021

Joi, 14 ianuarie 2021, de la ora  19.00,  Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Radu Popa, va avea în program  Concertul în la minor, pentru violoncel şi orchestră, op. 129 de Robert Schumann și Simfonia nr. 4, în do minor, D417, „Tragica” de Franz Schubert. Solist este violoncelistul Octavian Lup. Despre compoziția lui Schumann, muzicianul Dimitrie Dinicu remarca, în volumul „Concerte pentru violoncel”, că „paginile acestui concert freamătă de sensibilitate şi pasiune”.

La cea de a patra simfonie a lui Schubert, terminată la 27 aprilie 1816, la Viena, denumirea de „Tragica” a fost adăugată ulterior. „Este adevărat că după luminoasele simfonii de început, aceasta apare mai sumbră, îndeosebi în prima parte şi mai plină de contraste dramatice în final, cele din mijloc fiind doar pe alocuri cu accente care să justifice denumirea. Încă tributar lui Beethoven, Schubert din această simfonie se arată el însuşi, îndeosebi în invenţia melodică şi în înlănţuirile armonice”, apreciază muzicologul Petre Codreanu.

Concert simfonic fără public

14 ianuarie 2021, ora 19.00, Sala mare a Ateneului român

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor
RADU POPA

Solist
OCTAVIAN LUP (violoncel)

Program

Robert Schumann
Concertul în la minor, pentru violoncel şi orchestră, op. 129

Franz Schubert
Simfonia nr. 4, în do minor, D417, „Tragica”

Concertul live din 14 ianuarie 2021 va putea fi ascultat pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site-ul oficial, pagina de Facebook și canalul YouTube.

Concertul este transmis, joi seară, și pe pagina de Facebook a Radio România Muzical, partener media al evenimentului.

Radu Popa

Radu Popa s-a născut la Bucureşti în anul 1969. A studiat la început pianul sub îndrumarea profesoarei Veronica Gaşpar, la Liceul de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, şi a urmat apoi cursurile Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, absolvind în anul 1994 secţia de compoziţie (clasa Prof. univ. dr. Adrian Iorgulescu), iar în anul 1996 secţia de dirijat-orchestră (clasa Prof. univ. Ludovic Bács). A debutat ca dirijor în anul 1993, alături de orchestra Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, desfăşurând apoi o bogată activitate. În calitate de dirijor al orchestrei de cameră „Camerata Janacek”, Radu Popa a coordonat producţia Flautul fermecat la Šumperk – Cehia (2002). La pupitrul orchestrei Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca a susţinut în anul 2007 un concert în cadrul Festivalului internaţional „George Enescu”. Cu prilejul colaborării dintre Opera de Stat din Viena şi Filarmonica „Banatul”, Radu Popa a dirijat în acest an la Timişoara, un concert extraordinar susţinut de solişti ai Operei de Stat din Viena, programul cuprinzând selecţiuni din operele Nunta lui Figaro, Don Giovanni şi Così fan tutte de W. A. Mozart. În prezent, Radu Popa este dirijor permanent al Filarmonicii „Banatul” Timişoara.

Octavian Lup (foto sus) a urmat Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca şi a studiat sub îndrumarea profesorilor Gabriel Râpă şi Gabriela Todor. În 2010 absolvă Universitatea Națională de Muzică din București (clasa Marin Cazacu) și continuă studiile la Conservatorul Național Superior din Paris cu Roland Pidoux și Xavier Phillips. În prezent este doctorand şi profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică București. Este membru al cvartetului de violoncele „Cellisimo” alături de Marin Cazacu, Alexandra Guțu și Răzvan Suma. De asemenea, este prim violoncelist al orchestrei „Camerata Regală” şi membru al Orchestrei Române de Tineret. Dintre premiile obţinute amintim Premiul I și Marele Premiu la toate olimpiadele naționale la care participă între anii 2001-2007, Marele Premiu la concursurile „George Georgescu” Tulcea, „W. A. Mozart” Târgoviște, „Paul Constantinescu” București, „Mihail Jora” București. De asemenea, a câştigat Premiul II la concursul internațional „David Popper” Ungaria, a fost semifinalist al concursului „George Enescu” (2014 şi 2016) şi câștigător al selecției naționale „Eurovision Young Musicians”, participând în finala de la Lucerna, Elveția.

 

22
/04
/21

În martie 2020, CORUL ACADEMIC RADIO, unul dintre cele mai prestigioase ansambluri de acest gen din România, urma să prezinte un concert aniversar extraordinar: 80 de ani de activitate artistică. Din motive pandemice, evenimentul a fost anulat. Vineri, pe 23 aprilie (de la 19.00), după peste un an de pauză concertistică, ansamblul Radio România revine pe scenă!

22
/04
/21

Opera Națională București propune publicului la sfârșit de săptămână un program cu două spectacole, „Gala Extraordinară de Balet” și „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini - operă în concert, ce vor fi transmise online în serile de sâmbătă și duminică. Eleganța coregrafiilor clasice și farmecul aparte al partiturii celebrului bărbier Figaro sunt propunerile noastre pentru două seri de poveste.

21
/04
/21

Vineri, 23 aprilie 2021, de la ora 19.00, Filarmonica „George Enescu” va transmite, pe canalele online, înregistrarea unui concert condus de Horia Andreescu în luna februarie 2020, cu un program integral Ludwig van Beethoven. Marea pianistă Elisabeth Leonskaja a fost solista invitată să interpreteze, în seria „Beethoven 250“, Concertul nr. 2, în si bemol major, pentru pian şi orchestră, op. 19 al marelui compozitor german.

19
/04
/21

Care este sensul existenței tale sau care este ikigai-ul tău? Trei artiști îndrăgiți provoacă publicul la o importantă temă de gândire prin concertul-concept „Ikigai. Lebensgrund”, avându-i ca protagoniști pe violonista Rafaela Fernandez Samodaiev, violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu, care vor interpreta lucrări de Franz Schubert. Concertul înregistrat în Sala Oglinzilor a Forumului German Sibiu va fi difuzat duminică, 25 aprilie, de la ora 17:00, pe pagina de Facebook „Florescu-Fernandez & Friends”.

19
/04
/21

După „Iubita mea doarme” și ”Fata cu ochii verzi”, Toulouse Lautrec continuă să lucreze la material nou și revin acum cu o nouă piesă – „Revin in 5 minute”! Pentru acest cântec actorul Victor Rebengiuc a tras vocea de pe intro, iar pentru filmul de fundal trupa a folosit "found footage" cu fete din anii 60 care dansează la bustul gol - inspiraţia şi nebunia tinereţii actualilor noştri bunici.

16
/04
/21

SoNoRo Interferenţe, programul educativ al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, ajunge în 2021 la 15 ani de existență. Anul acesta vor fi acordate în premieră burse pentru cursuri de canto, muzica de cameră cu voce fiind una dintre perlele repetoriului muzical clasic. Astfel, elevii și studenții la canto vor avea șansa de a participa la acest program, alături de colegii care studiază un instrument.

16
/04
/21

Anul 2021 stă sub semnul intersectării destinelor unora dintre cei mai importanți compozitori din istoria muzicii. Aniversările și comemorările din acest an realizează o panoplie componistică extraordinară, întinsă pe mai bine de două secole, din baroc până în zilele noastre. Astfel, comemorarea celor 280 de ani de la moartea lui Antonio Vivaldi la Viena, devine punctul de referință al turneului internațional online JAZZT Vivaldi., orașul nașterii lui Vivaldi – Veneția și cel al dispariției sale – Viena, fiind incluse în această incursiune în evoluția creației sale.

16
/04
/21

Spectacolul va fi transmis online duminică, 18 aprilie, începând cu orele 19:00. Biletele se pot achiziționa de pe https://tickets.operanb.ro/ până miercuri, 21 aprilie, orele 19:00. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore, începând de duminică, 18 aprilie, orele 19:00.