Benjamin BRITTEN: „Cel mai faimos compozitor britanic”, născut de ziua Sfintei muzicii
https://www.ziarulmetropolis.ro/benjamin-britten-cel-mai-faimos-compozitor-britanic-nascut-de-ziua-sfintei-muzicii/

OAMENII MUZICII Figură marcantă a muzicii secolului XX, el a revigorat (unii spun chiar „reinventat”) opera de limbă engleză, iar popularitatea sa continuă şi astăzi. Alături de muza şi partenerul său de viaţă, tenorul Peter Pears, a format unul dintre cele mai celebre cupluri de muzicieni gay.

Un articol de Cristina Enescu Aky|23 aprilie 2021

Benjamin Britten (1913-1976) își dispută, pentru mulți, locul I în istoria muzicii britanice cu însuși Henry Purcell, legenda secolului 17. Popularitatea lui nu a cunoscut fluctuări postume, ba dimpotrivă. Muzica sa, chiar dacă uneori percepută drept provocatoare și austeră, și incluzând elemente de atonalitate, a fost scrisă cu intenția de a fi înțeleasă, pe alocuri inclusiv de către copii și muzicieni amatori (pentru care a și scris unele partituri), și continuă să fie prezentă în repertoriul internațional.

Era fascinat de capacitățile vocii umane, și i-a dedicat numeroase lucrări, atât corale cât și opere și diferite cântece. Este creditat drept un mare compozitor de operă de secol XX, deși Anglia, respectiv limba engleză, nu aveau o tradiție substanțială și un renume solid în acest gen muzical.

A avut o sănătate destul de fragilă toată viața (o biografie din 1992 enumera 20 de boli diferite de care a suferit, unele minore dar majoritatea destul de importante). Nu era convins de valoarea muzicii sale, așa cum erau mulți din jurul său, însă avea totodată și o sensibilitate exacerbată, uneori chiar agresivă, față de critici, iar pe prietenii care îl ofensau în vreun fel îi excludea complet din viața sa.

A fost atât de apreciat în Marea Britanie încât, la sfârșitul vieții, a primit titlul nobiliar de peer for life (primul muzician din istorie care a primit această distincție), numindu-se așadar Baron Britten of Aldenburgh in the British County of Suffolk. În 2013, la aniversarea unui secol de la nașterea sa, în onoarea sa au fost organizate peste 2.000 de evenimente în aproape 40 de țări.

Britten a împrospătat opera europeană și în special cea britanică (în mod particular cu Peter Grimes, Billy Budd și The Turn of the Screw), dar a scris însă și mai multe lucrări corale, multe dintre ele dedicate Crăciunului, precum și simfonii și alte lucrări ce sunt interpretate și astăzi.

A fost nu doar un talent precoce ci și un copil născut într-o zi semnificativă: pe 22 noiembrie, de Sf. Cecilia, patroana muzicii. Ani mai târziu, el avea să îi dedice acesteia Hymn to Saint Cecilia, lucrare corală de Crăciun dintre cele mai cunoscute ale sale. De mic a învățat să cânte la pian de la sora sa, apoi a luat primele lecții cu mama. A dovedit de mic aptitudini muzicale, e drept, însă cu siguranță a contribuit la formarea sa și faptul că a fost încurajat destul de devreme să meargă la concerte de muzică clasică.

A început să compună încă de prin 1919, deci de la 7 ani, și a continuat să o facă până în ultimii ani de viață. Devenit apoi student al prestigiosului Royal College of Music din Londra, a fost însă dezamăgit de nivelul predării de aici. I-a descoperit totuși atunci pe Stravinski, Schoenberg și Șostakovici, de acesta din urmă legându-l peste ani o frumoasă prietenie. Șostakovici i-a dedicat în 1968 a sa Simfonie nr. 14, iar Britten i-a dedicat celebrului compozitor rus opera The Prodigal Son (Fiul risipitor). Pe cei doi compozitori i-a legat nu doar geniul muzical (deși, în tinerețea sa, Britten a fost inițial puternic influențat de compozitorul rus), dar și un gust comun pentru sarcasm și parodie, precum și o perspectivă destul de sumbră asupra umanității și a vieții.

În formarea lui Britten au existat și alte influențe notabile, precum Gustav Mahler cu al său lirism sumbru, iar apoi muzicile orientale – după o călătorie în Bali și Japonia, din 1956, Britten a devenit și un admirator al muzicilor tradiționale din Est.

La 21 de ani a intrat în atenția publicului cu o lucrare corală a cappella intitulată A Boy was Born. La 25 de ani, Variations on a Theme of Frank Bridge, o compoziție pentru orchestră de coarde, a fost prima lucrare cu care s-a remarcat pe scena internațională. Apoi, în 1945, opera Peter Grimes (rămasă și astăzi cea mai importantă capodoperă a sa), a devenit de-a dreptul o vedetă pe scena muzicii mondiale.

(În cei 28 de ani care au trecut între Peter Grimes și Death in Venice, o altă capodoperă. stilul său a suferit modificări, el introducând elemente de atonalitate dar și influențe și armonii din muzicile orientale.)

Peter Pears și Benjamin Britten

1937 a fost un an greu pentru el: și-a pierdut mama, de care era foarte atașat, și pe un bun prieten. Ca urmare a căzut în depresie, iar productivitatea sa componistică a avut mult de suferit. L-a salvat, se pare, prietenia cu tenorul Peter Pears, care apoi i-a devenit partener de viață timp de peste 4 decenii. A fost unul dintre cele mai rodnice parteneriate din istoria muzicii, căci Pears, el însuși un tenor talentat, a fost muza și colaboratorul fidel al lui Britten, care i-a dedicat multe compoziții. Pears a fost cel care a interpretat multe lucrări ale lui Britten în premieră.

Relația celor doi a fost dintotdeauna un „secret public”, cei doi neascunzând-o (deși nu au făcut-o publică în mod oficial niciodată), chiar și în vremurile în care persoanele gay riscau să fie judecate și condamnate la închisoare. Cei doi au plecat în America în 1939 și au rămas acolo 3 ani ca „ambasadori artistici”, nevrând să se implice direct în activitățile de război. În acea perioadă a prezentat publicului Seven Sonnets of Michelangelo și Concertul pentru vioară.

Cuplul a revenit în Anglia în cel mai bun moment al carierei lui Britten, în care notorietatea sa internațională era la apogeu, dar în același timp era încă o perioadă nefastă pentru persoanele gay (deși existau deja campanii care solicitau decriminalizarea homosexualității).

La întoarcere, în 1942, s-a declarat „conscientious objector”, adică o persoană care refuză să lupte „din motive de conștiință”, deoarece consideră războiul profund greșit.. Inițial i s-a permis să facă serviciu militar non-combativ, adică să susțin concerte de pian la diferite evenimente organizate în timpul războiului, apoi însă i s-a acordat dispensă totală de la orice fel de serviciu asociat războiului.

După război, în 1945, a susținut o serie de concerte împreună cu violonistul și compozitorul Yehudi Menuhin în Germania, cântând în barăci, mânăstiri și școli. A putut să vadă astfel cu proprii ochi distrugerile produse de regimul hitlerist. Vederea prizonierilor care tocmai fuseseră eliberați din lagărele de concentrare a fost o experiență pe care nu a uitat-o niciodată. Două lucrări scrise ulterior, ciclul de cântece The Holy Sonnets of John Donne și Al doilea cvartet pentru coarde, au o atmosferă semnificativ mai sumbră în comparație cu compozițiile anterioare.

În 1954, sub bagheta compozitorului, la celebrul Teatro La Fenice din Veneția a avut premiera mondială The Turn of the Screw, o operă camerală comisionată inițial de Bienala de la Veneția.

 

În 1946, opera The Rape of Lucretia fusese prezentată la Festivalul de la Glyndebourne, dar fără succes și generând pierderi financiare semnificative. Ca urmare, pentru a crea un context favorabil operelor sale, în 1948 Britten a pus bazele Festivalului de la Aldeburgh (Aldeburgh Festival of Music and the Arts), care își ia numele de la orășelul de țară unde compozitorul și-a petrecut cea mai mare parte a ultimilor ani de viață. Numeroase lucrări ale sale au avut premiera în acest festival, în cadrul căruia compozitorul a fost adesea și pianist și dirijor.

Festivalul a fost un succes de la început, și a pus acest mic orășel de provincie pe harta marilor evenimente muzicale ale Europei.  În anii 1960, Festivalul căpătase deja o asemenea amploare încât a fost necesară crearea unei noi săli de concerte într-un sat învecinat, Snape. Sala, numită Maltings at Snape, a fost inaugurată chiar de către Regina Elisabeta a II-a în 1967.

În 1973, Britten a finalizat o altă mare creație a sa, Death in Venice (Moartea la Veneția), având la bază celebrul roman omonim al lui Thomas Mann. Personajul principal din această operă, Aschenbach, este poate cea mai bună partitură scrisă de Britten pentru partenerul său, tenorul Peter Pears. La scurt timp, compozitorul a fost spitalizat cu o problemă cardiacă, a suferit și un atac de cord care a lăsat sechele la mâna dreaptă, astfel încât cariera sa de pianist și dirijor au luat sfârșit.

Compozitorul a murit pe 4 decembrie 1976 în urma unor complicații cardiace, dar compozițiile lui rămân și astăzi printre cele mai frumoase povești muzicale ale secolului XX, a cărui istorie muzicală nu poate fi spusă fără a îl menționa pe Benjamin Britten.

*

Ceremony of Carols (1942) a fost compusă în timpul întoarcerii pe mare din America în Anglia și este una dintre lucrările sale corale cele mai cunoscute. Folosirea harpei ca acompaniament a fost considerată o alegere ciudată pe atunci, însă astăzi lucrarea este în repertoriul standard al acestui instrument.

Noye’s Fludde (1957) Operă într-un act scrisă pentru interpreți amatori și pentru copii, și se bazează pe povestea biblică a arcei lui Noe. Britten a spus că nu voia ca lucrarea să fie interpretată în săli de concerte ci mai degrabă în clădiri publice, școli și biserici.

Curlew River (1960) este lucrarea cu care viziunea sa despre teatrul muzical s-a schimbat, el incorporând influențe din teatrul japonez No și din dramele religioase medievale ale Angliei. Au urmat și alte lucrări de inspirație religioasă, precum The Prodigal Son (Fiul risipitor – 1968).

War Requiem, un adevărat manifest muzical împotriva războiului, a fost scris pentru noua Catedrală din Coventry, construită în locul celei anterioare distruse în timpul bombardamentelor. Ca un simbol al reconcilierii dintre Marea Britanie și Germania, partea de tenor a fost cântată de Peter Pears, iar cea de bariton de un interpret german.

The Young Person’s Guide to the Orchestra a fost scrisă pentru a îi familiariza pe copii cu diferitele părți componente ale unei orchestre. Are la bază o melodie scrisă de Henry Purcell (unul dintre cei mai mari compozitori britanici ai tuturor timpurilor) cu 300 de ani în urmă.

Albert Herring (1947)

Gloriana (1953, lucrare scrisă pentru încoronarea reginei Elisabeta a II-a)

A Midsummer Night’s Dream (Visul unei nopți de vară – 1960), după Shakespeare

09
/02
/22

Pe 10 februarie, actorul Victor Rebengiuc împlinește 89 de ani. În rândurile care urmează, vă propunem o scurtă incursiune în biografia artistului care de-a lungul timpului a știut să se arate atât de generos pe scenă și atât de discret în afara ei. Din 2011, numele său se regăsește și pe Aleea Celebrităților din București, proiect inițiat de Teatrul Metropolis pentru a celebra valoarea artistică.

28
/01
/22

Născută pe 13 aprilie 1938, la Brăila, Cătălina Buzoianu s-a impus în teatrul românesc într-o manieră unică, dificil de surprins în câteva cuvinte. A montat peste 100 de spectacole în țară și peste hotare, inclusiv pe scena Teatrului Metropolis, a îndrumat generații de studenți, a fost admirată de colegii de breaslă și iubită de public.

13
/01
/22

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Teatrul de Comedie, vă invită sâmbătă 15 ianuarie 2022, la o vizită în regim gratuit a expoziției de bază din Strada Nicolae Crețulescu 8, precum și a celor cinci case memoriale ale MNLR, care au aparținut scriitorilor Anton Pann, Tudor Arghezi, George Bacovia, Liviu Rebreanu și Ion Minulescu.

12
/01
/22

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) marchează Ziua Culturii Naționale de anul acesta cu evenimentul de lansare a publicației Atlasul Culturii. Așezămintele culturale în spațiul rural, care va avea loc vineri, 14 ianuarie 2022, ora 12:00, în Atriumul Bibliotecii Naționale a României. Lansarea va fi transmisă și în regim live, pe pagina de Facebook a INCFC.