„Captain America: Război Civil”, filmul care divizează super eroii
https://www.ziarulmetropolis.ro/captain-america-razboi-civil-filmul-care-divizeaza-super-eroii/

În cel de-al treilea film al francizei Marvel „Captain America” super eroii se văd nevoiţi să aleagă o tabără şi să lupte unii împotriva altora, încercând să înţeleagă de ce parte stă binele şi care e, de fapt, miza conflictului. 

Un articol de Liliana Matei|13 mai 2016

Filmul „Captain America: Civil War / Căpitanul America: Război Civil” este distribuit de Forum Film România şi rulează în cinematografe din 6 mai 2016, în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos.
Potrivit regizorilor Anthony & Joe Russo, noua peliculă Marvel îşi propune să spună povestea Răzbunătorilor în aşa fel încât cauza ambelor părţi să se susţină. „Şi Tony Stark şi Steve Rogers sunt personaje cu crezuri foarte solide. Ne-am dorit ca oamenii să fie încurcaţi, să le fie greu să aleagă o parte”, spun regizorii.
Războiul Civil din noul film produce o fractură între Răzbunători, care are drept rezultat împărţirea în două tabere – una condusă de Steve Rogers şi de dorinţa sa ca Răzbunătorii să rămână liberi pentru a apăra umanitatea fără amestecul guvernului, iar cealaltă condusă de Tony Stark şi decizia sa surprinzătoare de a sprijini coordonarea echipei de către guvern. Cele două tabere de Răzbunători arată astfel: Sam Wilson, Bucky Barnes, Hawkeye, Ant-Man şi Scarlet Witch alături de Captain America şi Black Widow, War Machine, Vision şi Black Panther la trena lui Tony Stark. Deşi are o distribuţie impresionantă, „Captain America: Război Civil” începe şi se încheie alegoric cu acelaşi personaj cheie: Steve Rogers, adică Captain America.

Captain American vs Iron Man

Pentru a cincea oară în rolul iconic care l-a consacrat, Chris Evans îl întruchipează din nou pe Captain America. „Ce mi se pare interesant la direcţia în care merge personajul e că, pentru prima dată, nici el nu ştie care e răspunsul corect”, spune Chris Evans. „În mod normal, Captain America ştie mereu ce să aleagă, dar acest conflict e mult mai greu de gestionat pentru că este genul de luptă în care nu există o graniţă clară între bine şi rău”, mai spune actorul, explicând că, de data aceasta, super eroului îi este extrem de greu să îşi dea seama care e poziţia corectă în conflictul care îi rupe pe Răzbunători în două.
La polul opus, conducând cealaltă tabără, se află Tony Stark, adică Iron Man, interpretat de Robert Downey Jr. „Nu vrei să vezi o fisură în relaţia acestor doi giganţi (Captain America şi Iron Man) pentru că ştii ce efecte ar putea avea”, spune actorul. „Mi-a plăcut mereu ideea asta: cum îţi revii dintr-o astfel de ruptură?”, completează el.
Fiecare tabără cu apărarea sa

Însă, în timp ce Răzbunătorii sunt prinşi între cele două facţiuni, misteriorul Zemo interpretat de Daniel Bruhl are propria agendă de lucru. Zemo nu numai că are propriile interese care îl motivează să se implice în conflictul dintre Captain America şi Iron Man, dar e şi un personaj dubios, ale cărui acţiuni te pun pe gânduri.


Chris Evans crede că fix asta e contrapunctul de care filmul avea nevoie şi afirmă că marele merit al celor doi regizori este că au reuşit să umanizeze povestea super eroilor. „La urma urmei, asta e o poveste despre un conflict familial, ceea ce o face minunată. Nu există bine clar conturat, la fel cum nu există nici rău clar conturat, nu poţi spune de care parte e binele şi de care e răul. E pur şi simplu o chestiune de a empatiza cu o tabără sau alta”, mai spune actorul.
„Conflictul dintre cele două părţi e exact scânteia care va aprinde conversaţiile din rândul fanilor şi spectatorilor”, afirmă actriţa Scarlett Johansson. „Când ies de la film, cu siguranţă vor continua să apere tabăra cu care ţin. Fiecare va construi o apărare pentru facţiunea cu care empatizează, iar miza va fi din în ce mai mare în discuţiile despre film”.
Iar Anthony Russo concluzionează: „Filmul e şi surprinzător şi înfricoşător în acelaşi timp. Cred că oamenii vor aprecia că nu pot prezice desfăşurarea acţiunii. Iar la un nivel mai simplu rămâne plăcerea de a urmări filmul preferat cu super eroi care se bat între ei, ceea ce e foarte distractiv”.

24
/06
/21

Filmul românesc este „regina balului” la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august, Cluj-Napoca), mai mult ca niciodată fidel misiunii sale de a promova și susține dezvoltarea cinematografiei autohtone.

23
/06
/21

Pe 23 iunie începe cea de-a 5-a ediție a American Independent Film Festival la București. Toate încasările vor fi donate copiilor din comunitățile vulnerabile prin Asociația Casa Bună.

21
/06
/21

Cel mai stimulant film văzut la ediţia din acest a Festivalului One World Romania, disponibil şi online până la 27 iunie, a fost „N-o să mai fie noapte” (2020), al cineastei franceze Eléonore Weber. Este un documentar făcut doar din imagini înregistrate de camerele instalate pe căştile de protecţie ale soldaţilor aflaţi în misiuni aeriene cu elicopterul în regiuni din Orientul Mijlociu.

20
/06
/21

Prin multe dintre filmele din selecţia din acest an, Festivalul One World, primul mare eveniment cinematografic desfăşurat fizic în 2021 în România, a arătat libertatea uriaşă pe care documentarul şi-o poate lua faţă de norme, atunci când cineaştii nu se tem să caute forme mai radicale pentru subiectele lor. O parte din selecţie poate fi văzută online în perioada 21-27 iunie.

18
/06
/21

După premiul al III-lea ex-aequo de la Cinéfondation de anul trecut, acordat Luciei Chicoș pentru filmul „Contraindicații’’, UNATC revine la Festivalul de la Cannes cu scurtmetrajul „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste”, în regia Carinei-Gabriela Dașoveanu.

17
/06
/21

Cea de-a cincea ediție a festivalului internațional de scurtmetraje Transilvania Shorts ajunge la Cluj-Napoca în perioada 27 - 29 iunie, la Cinema Victoria și Cinema Dacia, cu o selecție de filme selectate și premiate în festivaluri de renume din întreaga lume.

16
/06
/21

Cea de-a V-a ediție a festivalului American Independent Film are loc anul acesta între 23 și 27 iunie, la Cinema Muzeul Țăranului și Food Hood, și va aduce în fața spectatorilor cele mai noi producții de film american independent, fiind, pentru multe dintre ele, ocazia unică de a le vedea pe un ecran de cinema.

15
/06
/21

Programul „Filme alese”, difuzat de TNT în serile de miercuri, va continua în luna iulie cu o colecție de filme americane de referință, producții nominalizate la Oscar și apreciate de critici și de public, care prezintă povești mitologice, vorbesc despre caracter și despre legături de neșters.

14
/06
/21

Bradamante Film alături de o prestigioasă echipă internațională din care fac parte Michela Scolari (scenarist/ producător/ regizor), Felix Maximilian (producător), Jerry Ying (producător), David Zuckerman (producător) și Gianluca Fellini (regizor) filmează la București „Copiii din canale” / „The Sewer Kids”.

14
/06
/21

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est, revine cu o nouă ediţie ALTFEL, pe 19 și 20 iunie, la Opera Comică pentru Copii.

14
/06
/21

„Femei obișnuite/ Simple Women”, debutul în lungmetraj al regizoarei italiene Chiara Malta, co-produs de Ada Solomon și cu actrița americană de origine română Elina Löwensohn în distribuție, va fi lansat pe 2 iulie 2021 în cinematografe.