-->

CARTEA LUI RUTH de Mario Diament / PREMIERĂ
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartea-lui-ruth-de-mario-diament-premiera/

Teatrul Evreiesc de Stat vă invită vineri, 11 martie şi sâmbătă, 12 martie, de la ora 18.00, la premiera spectacolului CARTEA LUI RUTH de Mario Diament. Regia artistică, costumele şi ilustraţia muzicală sunt semnate de Eugen Gyemant, decorul şi video designul de Dan Ionescu.

Un articol de Petre Ivan|8 martie 2022

Dramaturgul și jurnalistul evreu argentinian Mario Diament s-a născut în 1942 la Buenos Aires, Argentina. A scris scenarii pentru film și televiziune, cărți de ficțiune și eseuri și a fost, de asemenea, ziarist, reporter, editor, corespondent străin, redactor, director al publicațiilor din Miami, Madrid, New York, Geneva, Tel Aviv și Cairo. În prezent, predă jurnalism la Florida International University și scrie o rubrică săptămânală pentru cotidianul La Nación din Buenos Aires.

Mario Diament este autorul mai multor piese de teatru premiate și prezentate cu succes atât în Argentina, cât și în țări din America Latină, SUA și Europa. „Tango Perdido” [Tangou final] a fost nominalizată pentru cea mai bună piesă argentiniană, distinsă cu premiul municipal „Gregorio de la Ferrere” și regizată de Joseph Adler la Hollywood Boulevard Theatre (1994). „El Libro de Ruth” [Cartea lui Ruth] a fost scrisă și montată în premieră la Teatrul Regina din Buenos Aires (2000). În SUA a obținut Premiul Streisand la Jewish Plays Festival, San Diego, California.

„Piesa a fost scrisă inițial în spaniolă, dar vocile care mi-au venit în minte vorbeau idiș. Acesta este motivul pentru care sunt atât de recunoscător Maiei Morgenstern și Teatrului Evreiesc de Stat pentru că au readus pe scenă Cartea lui Ruth această stranie și minunată limbă a mamei – mameloschen.” (Mario Diament)

Piesa se concentrează pe povestea emigrantei evreice Ruth, suferindă de Alzheimer – personaj inspirat de mama autorului -, care a emigrat în Argentina cu doar câțiva ani înainte ca întreaga sa familie să piară din cauza Holocaustului. Ruth se simte vinovată că nu a împărtășit soarta celor dragi. Sfâșiată între amintirea țării sale natale (Polonia) și noua țară în care vine în căutarea unui viitor mai bun, Ruth se află între două lumi, prinse într-un conflict veșnic între trecut și prezent, amintire și uitare.

Distribuție:

Ruth: Katia Pascariu
Femeia: Natalie Ester
Tânăra: Viorica Predica
Fetița: Cabiria Morgenstern
Mama: Mirela Nicolau
Golde: Arabela Neazi
Rozalia: Cristina Cîrcei
Bărbatul: Mircea Dragoman
Polițistul, Vânzătorul de înghețată, Motke Pipkin: Nicolae Botezatu
Tânărul (Boris): Marius Călugărița
Boris: Mihai Ciucă
Max: Darius Daradici
Marek: Andrei Miercure
Ringmaster: George Remeș
Medicul: Nicolae Călugărița

21
/05
/26

Pentru actorul britanic Laurence Olivier, născut într-o zi de 22 mai, privirea spre viitor a fost întotdeauna salvatoare. Aflat la momentul bilanțurilor, odată ce și-a încheiat cariera spectaculoasă, care a inclus și ani complicați de boală, Laurence Olivier îi povestește unui coleg de breaslă experiențe dintr-o viață petrecută pe scenă și pe platoul de filmare sau de televiziune.

20
/05
/26

Institutul Cultural Român de la New York prezintă, în perioada 21 mai – 19 iunie 2026, în Galeria Brâncuși, expoziția colectivă „Cartea râsului și a uitării”, un proiect curatorial care reunește artiști din România, Mexic și Statele Unite într-un dialog dedicat memoriei, identității și transformărilor istorice și sociale contemporane.

20
/05
/26

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București se alătură ediției 2026 a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor și invită publicul sâmbătă, 23 mai, la o seară dedicată artei contemporane, cu acces gratuit la două expoziții găzduite la ARCUB – Hanul Gabroveni: „Lia și Dan Perjovschi. DRAFT pentru o retrospectivă comună și No Filter”.

19
/05
/26

Pentru al șaselea an consecutiv, clădirea istorică ce găzduiește Primăria Municipiului București va putea fi vizitată gratuit, sâmbătă, 23 mai, în cadrul evenimentului „Primăria Deschisă” #6, organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor.

18
/05
/26

Între 11 și 22 iunie, scena Operei Naționale București devine spațiul marilor povești de iubire: tragice, pasionale, imposibile sau salvatoare. A cincea ediție a Bucharest Opera Festival aduce 12 seri consecutive de operă, balet și teatru muzical, în care marile „love affairs”capătă expresii artistice spectaculoase, prin producții semnate de companii din România și din întreaga lume.

18
/05
/26

După premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 3 zile în septembrie, comedia independentă regizată de Tudor Giurgiu, se vede pentru prima dată în România la Gala de deschiderea a celei de-a 25-a ediții TIFF, care va avea loc vineri, 12 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

13
/05
/26

Primul laureat al Premiului Janovics Jenő la Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi Roman Gutek, distribuitor de film polonez, fondator al mai multor festivaluri, producător și promotor al filmului de artă, de al cărui nume se leagă cele mai importante inițiative cinematografice poloneze din ultimele decenii.

13
/05
/26

Anul în care revista Observator cultural sărbătorește două decenii de când oferă premii pentru literatura română contemporană, în cadrul unei gale ce a devenit un punct de reper în spațiul nostru cultural, este și anul cel mai provocator în privința alegerilor: în ciuda vremurilor tulburi în care trăim, literatura română a înregistrat un număr record de titluri excelente, astfel că lista nominalizărilor este și ea generoasă.

13
/05
/26

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, participarea României cu stand propriu şi un program de evenimente literare la cea de-a 38-a ediţie a Salone Internazionale del Libro, ce se va desfăşura la Torino în perioada 14–18 mai 2026.

11
/05
/26

Fără a deveni un simbol al exprimării formelor sociale beligerante pe care le trăim și pe care ne închipuim că le depășim fără a ne slăbi sufletește, Gala Premiilor UNITER de anul acesta se înscrie în seria manifestărilor culturale care oferă timp și spațiu de reflecție asupra felului în care ne raportăm la realitatea imediată, chiar și pe tărâmul artei.

11
/05
/26

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 12-21 iunie 2026). 12 titluri se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce alte 10 producții își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.

08
/05
/26

Luna mai aduce pentru unteatru premiere, un nou spațiu și, mai ales, întâlnirea cu publicul în propriul loc. După o perioadă îndelungată în care spectacolele au fost găzduite de Teatrul de Animație Țăndărică, unteatru marchează un moment esențial în parcursul său: revenirea „acasă”.

08
/05
/26

Sub motto-ul „Frica este o reacție. Curajul este o decizie”, cea de-a 9-a ediție a Hoinar Festival își deschide mâine porțile pentru 10 zile de maraton cultural. Între 9 și 19 mai, Bucureștiul devine scena unei explorări interdisciplinare fără precedent, unde muzica clasică, teatrul, dansul și literatura se întâlnesc pentru a celebra capacitatea spiritului uman de a rămâne neînfrânt în fața provocărilor timpului.