Câștigătoarele marilor premii de la Cannes se văd, în premieră în România, la Les Films de Cannes à Bucarest
https://www.ziarulmetropolis.ro/castigatoarele-marilor-premii-de-la-cannes-se-vad-in-premiera-in-romania-la-les-films-de-cannes-a-bucarest/

Ediţia a 9-a a Les Films de Cannes à Bucarest (19 – 28 octombrie) aduce şi anul acesta în România cele mai importante şi premiate filme ale anului. Proiecţiile vor avea loc la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Union şi la Cinema Muzeului Țăranului.

Un articol de Petre Ivan|15 septembrie 2018

Câștigătoarele premiilor de regie, scenariu, cel mai bun actor și cea mai bună actriță de la Cannes vor avea premiera în cadrul festivalului. Spectatorii vor putea vedea mult așteptatul Cold War, de Pawel Pawlikowski, premiul pentru regie, Ayka, de Sergey Dvortsevoy, laureat cu premiul pentru interpretare feminină acordat actriței Samal Yeslyamova, Dogman, de Matteo Garrone, premiul pentru interpretare masculină pentru Marcello Fonte și 3 Faces, de Jafar Panahi, premiul (ex-aequo) pentru scenariu.

După multipremiatul Ida, câștigătorul Oscarului pentru film străin în 2015, regizorul polonez Pawel Pawlikowski (My Summer of Love) ajunge la Cannes cu un film inspirat din viața părinților săi și câștigă premiul pentru regie. Cold War este plasat în perioada războiului rece, în Polonia, și ne spune pasionanta poveste de dragoste dintre doi oameni de condiții sociale diferite, cu temperamente la poluri opuse, aparent nepotriviți, dar incapabili să renunțe unul la celălalt. Iubit de critici, dar și de public, Cold War are forța de odinioară a cinematografului polonez clasic și este considerat un favorit al Oscarurilor pentru film străin încă dinainte ca filmul să fi fost nominalizat oficial de Polonia în această cursă, aflăm din The Guardian. Coloana sonoră, pe ritmuri de jazz și rock and roll, se împletește perfect cu povestea furtunoasă a cuplului în „una dintre cele mai colorate experiențe pe care le vei vedea vreodată alb-negru”, scrie revista Time Out.

După premiul Un Certain Regard din 2008 pentru filmul Tulpan, regizorul kazah Sergey Dvortsevoy și actrița Samal Yeslyamova revin la Cannes cu Ayka, povestea unei tinere din Kirghiztan, refugiată ilegal în Rusia. În 2010, 248 de nou născuți au fost abandonați în spitale din Rusia de mame kirghize. Această statistică a fost punctul de plecare pentru filmul Ayka, „o dramă intimă, o poveste implacabilă care testează granițele empatiei, conform ScreenDaily. Film New Europe a notat după premiera canneză că actrița Samal Yeslyamova, „transformă un joc intens și emoționant într-un rol visceral care scoate la lumină un întreg univers de suferință.”

Ayka

Supranumit un western urban, Dogman se petrece într-o suburbie italiană, undeva la intersecția dintre metropolă și sălbăticie. Marcello, un frizer pentru câini simpatic, discret și apreciat de toată lumea, se trezește prins într-o relație de putere cu Simone, un fost boxer care terorizează întreg cartierul. Inspirat dintr-o poveste reală, Dogman este cel mai recent film al lui Matteo Garrone, câștigător a două mari premii la Cannes, pentru Gomorra (2008) și Reality (2012). „Un Buster Keaton actual, aproape un actor de film mut”, după cum l-a numit chiar regizorul, Marcello Fonte lucra ca îngrijitor la un centru social când l-a întâlnit pe Garrone și a primit rolul care i-a adus premiul de la Cannes și recunoaștere internațională.

În 3 Faces, carismatica actriță Behnaz Jafari este emoționată de povestea unei fete căreia familia îi interzice să studieze la conservatorul din Teheran. Behnaz îl roagă pe regizorul Jafar Panahi să o ajute să rezolve problema fetei. Regizorul, scriitorul și documentaristul Jafar Panahi a fost arestat în numeroase ocazii în țara sa din cauza poveștilor non-conformiste și critice abordate în filmele sale. În 2010 autoritățile i-au interzis să mai facă filme în Iran timp de 20 de ani, decizie pe care a încălcat-o cu hotărâre și consecvență. În prezent este în al 8-lea an de interdicție, iar 3 Faces este al patrulea film realizat și premiat – după This is not a Film (2011) și Closed Curtain (2013, Ursul de aur pentru scenariu la Berlin), prezentate la Cannes și Taxi Teheran (2015, Ursul de aur la Berlin). „El este Jafar Panahi, un cineast cu infinit de multe motive să se simtă victimizat, care își îndreaptă atenția, respectuos, artistic și plin de compasiune, către greutățile celorlalți, într-un film debordând de empatie care devine o inimoasă declarație de solidaritate”, a scris Variety în introducerea premierei mondiale de la Cannes.

3 Faces

Vă invităm să rămâneți la curent cu cele mai noi știri despre ediția 2018 a Les Films de Cannes à Bucarest, urmărind site-ul filmedefestival.ro și pagina oficială de Facebook. Toate filmele vor avea subtitrare în limba română. Titlurile cu subtitrări și în engleză sau franceză vor fi anunțate ulterior. Biletele vor fi disponibile în curând pe Eventbook.ro.

13
/04
/23

După premiera internațională a seriei Spy/Master (HBO Max), în februarie, la Festivalul internațional de film de la Berlin, producție în care interpretează unul dintre rolurile principale, Ana Ularu a avut de curând premiera The Power/Puterea (Amazon Prime), un serial de nouă episoade în care joacă alături de Toni Collette (The Sixth Sense, Little Miss Sunshine), John Leguizamo (Moulin Rouge, Romeo + Juliet), Auli’I Cravalho (Vaiana, Moana/Ralph rupe netu`) și Josh Charles (The Good Wife/Soția perfectă).

13
/04
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL ajunge anul acesta la cea de-a 20-a ediție ce se va desfășura între 14 și 20 august la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării.

12
/04
/23

În luna mai, Warner TV transformă ziua de marți în ziua Rambo. În fiecare săptămână, celebrul personaj interpretat de Sylvester Stallone va avea parte de acțiune în filmele „First Blood”, „Rambo: First Blood Part II” și „Rambo III”.

06
/04
/23

American Independent Film Festival revine anul acesta la București cu cea de-a VII-a ediție, care va avea proiecții în sălile de cinema din București, între 21 și 24 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie, și proiecții în aer liber, între 23 și 25 iunie, la Roaba de cultură, în Parcul Herăstrău.

31
/03
/23

KineDok – programul internațional ce promovează filmul documentar în spații alternative – revine la Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania. Pe 4 aprilie, de la ora 16:00, la Biblioteca Metropolitană București – Filiala Dimitrie Cantemir (Str. Viitorului nr. 52), prezentăm dezbaterea „Rolul bibliotecilor în activarea comunității locale prin film documentar”.

30
/03
/23

Telespectatorii TVR Cultural sunt invitaţi sâmbătă, 1 aprilie, la o nouă „Noaptea Albă a Filmului Românesc", alături de regizorul Cristi Puiu. Apreciatele filme „Moartea domnului Lăzărescu", „Sieranevada" și „Malmkrog", dar și scurtmetrajul „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea" se regăsesc printre filmele difuzate de TVR Cultural, pe 1 aprilie.

29
/03
/23

O nouă producție din Franța se pregătește să ajungă pe marile ecrane din România, începând cu data de 14 aprilie. În regia lui Laurent Charbonnier și a lui Michel Seydoux, doi artiști emblematici pentru industria de documentar despre natură, „Ștejarul și locuitorii săi” este un film despre universul unui stejar cu vârsta de 210 ani și importanța sa pentru toate vietățile pentru care el înseamnă acasă.

29
/03
/23

Festivalului de Film Românesc de la Nantes prezintă a doua sa ediţie în perioada 29 martie – 2 aprilie 2023, în organizarea Centrului Cultural Franco-Român de la Nantes şi având ca partener principal Institutul Cultural Român de la Paris. În luna Francofoniei, festivalul celebrează cultura română francofonă şi diversitatea culturală, marcând 30 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei.