Câștigător al premiului “MacArthur Genius”, invitat la Mozaic Jazz Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/castigator-al-premiului-macarthur-genius-invitat-la-mozaic-jazz-festival/

Unul dintre artiştii emblematici ai jazzului mondial, Steve Coleman, cel care va susţine un concert la Sibiu alături de trupa sa în cadrul Mozaic Jazz Festival, a câştigat premiul “MacArthur Genius”, premiu acordat anual de Fundaţia MacArthur din SUA pentru 21 de personalităţi care au inovat în domeniul în care activează: justiţie, muzică, teatru, matematică, medicină, cercetare şi altele.

Un articol de Liliana Matei|6 noiembrie 2014

Steve Coleman se alătură astfel celor 897 de personalități marcante care au primit această distincție începând cu anul 1981. Conform tradiției, titlul este insoțit de un cec în valoare de 650.000 de dolari.

Steve Coleman este unul dintre cei mai apreciati saxofoniști americani, profesor de jazz, compozitor și documentarist. Influențat de idolul său, Charlie Parker, își începe cariera la vârsta de 14 ani. De-a lungul anilor, a colaborat cu nume mari din lumea jazz-ului: Sam Rivers, Doug Hammond, Abbey Lincoln, Chico Freeman și mulți alții ajungând în anul 1985 să înregistreze primul său album ca solist principal. A fost momentul în care s-a lansat oficial pe scena jazz-ului mondial.

Convins de importanța pe care o are muzica în stabilirea legăturilor între oameni, mai ales în culturile non-vestice, Steve Coleman nu se mulțumește doar cu viața de artist, de aceea, în anul 2000, își întrerupe activitatea și începe să călătorească frecvent în India, Indonezia, Cuba și Brazilia pentru a documenta influențele acestor culturi asupra muzicii afro-americane. Rezultatele cercetărilor sale din acea perioadă se regăsesc și astăzi în muzica lui.

Saxofonistul american va aduce la Sibiu formula de trupă cu care și-a început colaborarea acum aproape un deceniu și cu care a înregistrat mari succese la cele mai importante festivaluri de jazz din lume. “Steve Coleman and Five Elements” vor concerta în cea de-a doua zi a Mozaic Jazz Festival, un eveniment programat să se desfășoare între 14 și 16 noiembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu.

Mozaic Jazz Festival

În încercarea de a asigura un mozaic incitant de trupe și artiști, cel mai tânăr festival de jazz din Sibiu, își îndreaptă atenția atât pe artiști internaționali consacrați cât și pe proiecte inedite, voci extraordinare, instrumentiști virtuoși și artiști români. Trupele care alcătuiesc line-up-ul festivalului sunt „Nikoletta Szoke Quartet”, “Trilok Gurtu Band”, “ David Krakauer”, “Steve Coleman and Five Elements”, „Tord Gustavsen Ensemble” și trupa autohtonă „BaLaKo”

INFO

Biletele se găsesc în rețeaua Eventim: Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Humanitas și Cărturești, la Sala Palatului și on-line pe www.eventim.ro.

Prețul unui bilet va fi de 70 lei/zi și 170 lei/abonament festival cu reduceri aplicate pentru elevi, studenți și pensionari.

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]