CÂT STAU ACASĂ, SCRIU UN ESEU (concurs pentru elevi) până pe 23 aprilie 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/cat-stau-acasa-scriu-un-eseu-concurs-pentru-elevi-pana-pe-23-aprilie-2020/

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu iniţiază acţiunea-concurs „Cât stau acasă, scriu un eseu”.

Un articol de Petre Ivan|9 aprilie 2020

Acțiunea este adresată elevilor din toate ciclurile de învățământ, iar eseurile vor avea ca temă:

un loc din Botoșani de care se leagă numele Eminescu;

 un obiect din spațiile Memorialului Ipotești (pot fi vizualizate prezentările Memorialul Ipoteşti în imagini postate pe canalul YouTube);

un text eminescian;

temă specială: „Ipoteștiul/Eminescu și noi”.

Concursul se va desfășura lunar, cât stăm acasă și putem scrie un eseu, prima ediție încadrându-se între 23 martie și 23 aprilie 2020. Rezultatele concursului, pe secțiuni, așa cum au fost formulate tematic, și pe vârste vor fi anunțate pe 28 aprilie 2020. Premianții vor primi un set de cărți, iar eseurile vor fi publicate.

Cerinţe: Articolele vor fi redactate utilizând: fontul Times New Roman Normal, dimensiune 12, spaţiere 1.0, format A4 (29,7 x21 cm), margini: 3 cm (stânga), 2 cm sus, 2 cm (jos), 1,5 cm (dreapta). Paginile vor fi numerotate. Volumul textului: 3-5 pagini.
Se va indica numele autorului/autorilor, vârsta, afilierea.

Eseurile vor fi trimise, până la data de 23 aprilie 2020, la adresa: [email protected]

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

08
/07
/19

În anul 2009, istoricul a predat editurii Humanitas un manuscris pe care l-a cerut publicat după moartea sa. Scriitorul avea nouăzeci și trei de ani și a mai trăit încă (aproape) un deceniu. S-a săvârșit în ianuarie 2018, la (aproape) o sută doi ani. Cartea aceea era „Amintiri și povești mai deocheate”.

01
/07
/19

O vizită la muzeu, o rusoaică necunoscută într-o cabină telefonică, un dans cu Vera, fluturi, un vagon de dormit, Lev Tolstoi tolănit într-un șezlong... Bun venit în lumea viselor unuia dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile – Vladimir Nabokov!

25
/06
/19

Despre fericire, valori actuale, iubire, compasiune, egoism, educație, ambiții, viață și moarte, cu Tenzin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama, recompensat în 1989 cu Premiul Nobel pentru Pace.

15
/06
/19

Elizabeth Gilbert se întoarce la ficțiune cu o poveste de dragoste aparte, pe fundalul lumii teatrului newyorkez din anii ’40. Spusă într-un ritm alert, din perspectiva unei femei mai în vârstă care privește în urmă la propria tinerețe cu un amestec de bucurie și regret, „Orașul fetelor” explorează teme ca sexualitatea și promiscuitatea feminină, dar și idiosincraziile iubirii adevărate.

12
/06
/19

Vă propunem astăzi un interviu cu un personaj care vine dintr-o zonă culturală mai puțin mediatizată: cultura noastră culinară. Cosmin Dragomir a pus pe picioare editura GastroArt și publică – nici mai mult, nici mai puțin – decât cărți despre istoria bucătăriei noastre.