Se întâmplă la Teatrul Metropolis spectacolul „Pentru o mai bună înţelegere”, scris şi regizat de Mimi Brănescu. E cu Rodica Negrea, Ioana Anastasia Anton, Raluca Aprodu, Mihaela Velicu şi Rolando Matsangos. Ei joacă remarcabil, emoţionant, cu puterea la care ajungi atunci doar când pe scenă se arată ceva adevărat.
Un articol de Andrei Crăciun|7 februarie 2018
Una dintre premierele Metropolisului pentru această stagiune, Pentru o mai bună înțelegere deja a sedus oamenii din breaslă (Istvan Teglas l-a și trecut pe lista de spectacole care trebuie neapărat văzute în orașul București). Se prefigurează un succes rapid și multiplu – și dinspre lumea teatrului, și dinspre critică, și dinspre public. Cum și de ce?
Să începem cu Mimi Brănescu, autorul (consacrat ca actor de cinema în noul val al filmului românesc, dar și ca scenarist al serialului de televiziune Las Fierbinți).
Căci Mimi știe să scrie o piesă de teatru care să fie în același timp și gravă și ușoară, și amuzantă și îngrozitor de tristă. Și face asta fără ca personajele sale să se ridice de pe scaun. Chiar așa.
Pentru o mai bună înțelegere este, deci, prin excelență, un spectacol de text. Cum reușește Mimi asta? El are acces la o dimensiune esențială de înțelegere a vieții. Are acces la tragi-comic. E un concept cu care se operează tot mai puțin, fiindcă, în mileniul nostru nu de puține ori stupid, devenim radicali și în tragedii, și în comedii.
Mimi, însă, merge pe sârma altui timp, fără să cadă vreo clipă în tragic, fără să se rezume la comic. Și publicul râde, râde pe săturate, ca în fața unei oglinzi îndurabile, iar când este de tăcut pe gânduri știe să tacă și tace, ca în fața unei dureri care nu de cuvinte are ea nevoie.
Arta domnului Brănescu este dozajul potrivit. Și, dacă îngăduiți detaliul, permanenta învăluire. Fiindcă dincolo de perdelele umorului omniprezent se află ceva cunoscut de toți, deopotrivă adânc și cumplit.
Pe înțelesul tuturor: artistul are un bun punct de observație a vieții, fiind capabil pentru o mai bună înțelegere să vadă atât pe de o parte, cât și pe de altă parte. El știe, în definitiv, că orice om are părțile lui.
De altfel, personajul principal al textului domnului Brănescu este Nucu, un băiat. Nucu nu vorbește niciodată în spectacol, ba chiar e de presupus că nu mai trăiește Nucu – că și-a cam luat Nucu zilele.
Vorbesc însă mama lui (Rodica Negrea), sora lui (Ioana Anastasia Anton), nevasta lui Nucu (Raluca Aprodu), amanta lui Nucu (Mihaela Velicu) și un prieten din copilărie, soțul amantei (Rolando Matsangos).
Ei ne relatează viața lui Nucu, așa cum au cunoscut-o, așa cum au perceput-o. Banal? Vă înșelați.
Căci multe mai pățește și Nucu al nostru! El voia să cânte la violoncel, dar tatăl său voia să-l vadă cântând la muzicuță și… Din una în alta, Nucu ajunge să prospere din imobiliare. Iar ultima oară când l-a văzut soția dumisale, Nucu își luase un cal și călărea calul acela. El apare și dispare din amintirile celorlalți.
Și tot povestind de Nucu, nu e greu să vezi că toți suntem, pe rând, Nucu. Și de aceea spectacolul te învăluie, te cuprinde, nu te lasă să ațipești în confortabilele fotolii ale Metropolisului. Pentru o mai bună înțelegere nu ni-l explică pe Nucu, e un pic mai mult la mijloc: cine are urechi de auzit aude cum ne explică pe toți și pe fiecare.
Frumusețea spectacolului gândit și regizat de Mimi Brănescu aceasta este – că, la fel ca în viață, nimeni nu are integral dreptate.
Pentru o mai bună înțelegere se adresează, de aceea, mai ales acelora care mai știu să vibreze la nuanță.
E, deci, prețios tocmai pentru că este rar.
Căci multe mai pățește și Nucu al nostru! El voia să cânte la violoncel, dar tatăl său voia să-l vadă cântând la muzicuță și… Din una în alta, Nucu ajunge să prospere din imobiliare. Iar ultima oară când l-a văzut soția dumisale, Nucu își luase un cal și călărea calul acela.
