Catherine Deneuve împlineşte 70 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/catherine-deneuve-implineste-70-de-ani/

Actriţa franceză Catherine Deneuve, care s-a impus în cinci decenii de carieră drept marea stea a cinemaului francez, împlineşte astăzi 70 de ani.

Un articol de Andrada Văsii|21 octombrie 2013

Actriţa franceză Catherine Deneuve, care s-a impus în cinci decenii de carieră drept marea stea a cinema-ului francez, împlineşte astăzi 70 de ani.

De-a lungul carierei, actriţa franceză, care a devenit cunoscută cu rolul din „Umbrelele din Cherbourg” (1964), de Jacques Demy, a jucat în filme realizate de cei mai importanţi regizori ai secolului al XX-lea, de la Roman Polanski şi Luis Bunuel până la André Téchiné şi Lars von Trier.

Cu toate acestea, Catherine Deneuve a ajuns să joace în filme aproape din întâmplare. Născută pe 22 octombrie 1943, într-o familie de actori, Catherine nu este la început decât sora mai mică a lui Françoise Dorléac, extrem de înzestrată pentru actorie, dar care va sfârşi tragic într-un accident de maşină.

Preluând numele matern, Deneuve, Catherine va obţine câteva roluri mărunte în timpul vacanţelor şcolare, jucând în primul ei film, „Les colegiennes”, la vârsta de 13 ani.

Stea a cinematografiei, Catherine Deneuve străluceşte din tinereţe

Câţiva ani mai târziu, îşi vopseşte părul blond şi ajunge pe primele pagini ale revistelor mondene. Devine „logodnica numărul 3″ a regizorului Roger Vadim – după Brigitte Bardot şi Annette Stroyberg -, cu care are un fiu, Christian, pe care îl va creşte singură.

În afară de fotograful englez David Bailey, cu care a fost măritată pentru scurt timp, Catherine Deneuve nu se va căsători cu niciunul dintre partenerii ei, dintre care cel mai celebru rămâne Marcello Mastroianni, cu care are o fiică, actriţa şi cântăreaţa Chiara Mastroianni.

Întâlnirea cu Jacques Demy, care o distribuie în „Umbrelele din Cherbourg”, s-a dovedit providenţială, rolul propulsând-o, la numai 20 de ani, la rangul de stea a cinematografiei.

Frumuseţea ei rece, care o evocă pe cea a Gretei Garbo şi aminteşte de eroinele lui Alfred Hitchcock, a ajutat-o să fie distribuită în importante filme de autor. Refuzând categoric să joace în piese de teatru, Catherine Deneuve va turna filme cu cei mai mari regizori din anii ’60, precum François Truffaut, Luis Bunuel, Roman Polanski, dar şi cu tineri cineaşti francezi, de la Arnaud Desplechin, François Ozon până la Emmanuelle Bercot, în cel mai recent lungmetraj al său, „Elle s’en va” (2013) – 120 de pelicule în total.

Catherine Deneuve

Catherine Deneuve în filmul „On my Way“ (2013)

Din palmaresul actriţei fac parte filme emblematice pentru cinematografia secolului al XX-lea, cum ar fi „Repulsie” de Roman Polanski, „Frumoasa zilei/ Belle du jour” de Luis Bunuel, „Sirena de pe Mississipi” şi „Ultimul metrou”, de François Truffaut, „Anotimpul meu preferat” şi „Les voleurs” de André Téchiné, „Dansând cu noaptea” de Lars von Trier şi „8 femei” de François Ozon.

Ocazionalele ei incursiuni în cinemaul hollywoodian includ legendarul ei rol de vampiriţă bisexuală care joacă o scenă de sex cu Susan Sarandon în filmul „Foamea/ The Hunger”, de Tony Scott, dar şi un rol de invitat special în serialul de televiziune „Prietenie pe muchie de cuţit”. Catherine Deneuve a primit singura ei nominalizare la Oscar pentru rolul Eliane din drama istorică „Indochina” (1992), de Regis Wargnier.

Simbolizând eleganţa franceză, Catherine Deneuve este una dintre puţinele actriţe din Franţa care au fost incluse în Hall of Fame, la Hollywood.

Dincolo de „glamourul” burghez, actriţa franceză „nu este deloc femeia glacială pe care a descris-o toată lumea. Catherine se aruncă cu capul înainte, este mereu gata să îşi asume riscuri”, declară regizoarea Nadine Trintignant, care a lucrat cu Catherine Deneuve în „Nu se întâmplă decât altora”.

Catherine Deneuve a ştiut cu multă inteligenţă să facă trecerea de la rolurile de sex-simbol din tinereţe la roluri mature, serioase, şi rămâne una dintre cele mai căutate actriţe franceze. Celebra actriţă franceză va putea fi văzută în curând pe marile ecrane în alte două filme regizate de cineaşti de marcă – „L’homme que l’on aimait trop”, de André Téchiné, şi „Trois coeurs”, de Benoît Jacquot, notează Mediafax.

Pe 7 decembrie, la Berlin, Catherine Deneuve va fi recompensată cu un premiu pentru întreaga carieră la gala organizată de Academia de Film Europeană.

Foto credit: Cinemagia, Catherine Deneuve

19
/09
/22

Bazat pe cazul real al fostului șef francez al agenției antinarcotice, acuzat în 2017 de contrabandă cu droguri la scară largă, Ancheta unui scandal de stat / Enquête sur un scandale d'etat explorează o captivantă poveste despre corupție la cel mai înalt nivel și chestionează formele de discurs public în contextul traficului de droguri. Filmul lui Thierry de Peretti, cu Roschdy Zem, Pio Marmaï și Vincent Lindon este distribuit în cinematografe din 30 septembrie de Independența Film.

19
/09
/22

Iubirea, sub toate formele ei, este tema ediției cu numărul 17 a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 7 și 16 octombrie, o vom celebra în sălile de cinema din București, urmărind peste 340 de filme sosite din întreaga lume. Printre acestea, 48 de povești cu și despre iubire, vor fi prezentate sub umbrela Animate the Love – temă ilustrată în posterul ediției de artista ucraineană Oksana Kurmaz.

19
/09
/22

Fairytale, cel mai recent film al regizorului Alexander Sokurov, și ultimul din tetralogia inspirată de cele mai controversate personaje politice ale secolului XX, va deschide cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București. Luni, pe 26 septembrie, în anticiparea debutului oficial al festivalului, pelicula va avea parte de o primă întâlnire cu publicul din România, de la ora 18:30, la Cinemateca Eforie.

15
/09
/22

„Om Câine / Man and Dog”, primul lungmetraj regizat de Ștefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii în rolurile principale, intră în cinematografe din 16 septembrie, filmul fiind distribuit pe marile ecrane de microMULTILATERAL.

09
/09
/22

Experimente audiovizuale inovatoare care abordează în maniere adesea surprinzătoare problematici relevante pentru lumea contemporană, scurtmetrajele incluse anul acesta în Competiția Internațională BIEFF propun noi perspective asupra stării de echilibru fragil – definitorie pentru momentul istoric pe care îl traversăm.

08
/09
/22

Programat în perioada 7-16 octombrie la Bucureşti, Festivalul Internațional de Film de Animație Animest, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri, şi-a anunţat selecția de titluri din competiția oficială.

06
/09
/22

"Metronom", debutul în lungmetraj de ficțiune al regizorului Alexandru Belc, distins anul acesta la Cannes cu Premiul pentru regie al secțiunii Un Certain Regard, va avea premiera în cinematografe pe 4 noiembrie, prezentat de Strada Film.